Premieră în România: Consiliul Județean Cluj preia spitalul privat Polaris

220

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat astăzi, 24 martie a.c., că instituția pe care o conduce a decis preluarea spitalului privat Polaris, unitatea sanitară urmând a fi transformată pentru tratamentul pacienților cu coronavirus. Este o premieră în România ca o instituție publică să preia o unitatea spitalicească privată, scrie stiriletransilvaniei.ro.

Alin Tișe spune că Spitalul Polaris este situat la o distanță de aproximativ 15 kilometri de Cluj-Napoca, în satul Suceagu, comuna Baciu și poate trata 180 de pacienți care vor beneficia aici de condiții optime pentru tratarea COVID-19. Până acum, toți pacienții infectați cu coronavirus erau preluați de Spitalul de Boli Infecțioase, dar și în corturile amenajate în curtea mai multe spitale din Cluj.

Toate cheltuielile pentru transformarea spitalului vor fi suportate de Consiliului Județean. Spitalul Polaris este dintre cele mai moderne unități medicale din România, cu dotări de ultimă oră.