Cercetătorii portughezi au creat masca reutilizabilă care „ucide” coronavirusul

245

Cercetătorii portughezi au reuşit să creeze o mască de protecţie care a trecut până acum toate testele privind rezistenţa la noul coronavirus.

Masca reutilizabilă care „ucide” coronavirusul se numeşte MoxAdTech şi a fost testată cu succes în Franţa şi Portugalia. Ea este realizată din mai multe materiale textile impermeabile, care sunt tratate cu o substanţă protectoare.

Potrivit virusologului Pedro Simas, de la Institutul de Medicină Moleculară din Lisabona, noul coronavirus este dezactivat de substanţa din materialul măştii. Aceasta este încorporată sub forma unor nanoparticule direct în ţesătură şi nu se pierde în urmă spălării.

Ideea a fost pusă în practică de grupul Sonae Fashion din Portugalia, în colaborare cu producătorul textil Adalberto şi cu Institutul de Medicină Moleculară de la Lisabona, care a realizat testările necesare.

MOxAdTech a fost scoasă la vânzare din luna aprilie, dar rezultatele testelor au fost obţinute abia acum, după ce s-a dovedit rezistenţa sa la noul coronavirus.

Masca se poate cumpăra la un preţ de 10 euro, în varianta alb sau negru. Directorul executiv al Sonae Fashion, Francisco Pimentel, spune că produsul este promovat mai mult ca un articol de primă necesitate, ca să rămână la un preţ accesibil tuturor, dar că în viitor vor mai fi şi alte modele, scrie zf.

Producătorul portughez a obţinut şi certificatul OEKO-TEX care confirmă că nu au fost folosite substanţe dăunătoare mediului şi persoanelor.

Foto: distribucionactualidad.com