O operațiune amplă a Poliției Naționale din Spania a dus la arestarea a șase persoane implicate într-o organizație infracțională specializată în furtul de SUV-uri de lux. Această rețea era considerată principalul furnizor de vehicule pentru grupurile de narcotraficanți care operau în Costa del Sol, precum și în regiunile Cádiz, Huelva și Sevilla. Până în prezent, autoritățile au atribuit grupului un total de 46 de furturi de vehicule, dintre care 13 au fost recuperate. Au fost efectuate șase percheziții în localitățile Marbella și Ojén (Málaga), La Zubia (Granada), Madrid și Carmona (Sevilla).
Membrii rețelei identificau vehiculele dorite de clienți, instalau dispozitive de geo localizare pe acestea și, odată ce vehiculul era solicitat, procedau la furt. Valoarea totală estimată a vehiculelor furate este de aproximativ 3.346.000 de euro.
Investigațiile au început în octombrie 2023, când s-a observat o creștere semnificativă a furturilor de SUV-uri de lux, atât de pe drumurile publice, cât și din parcările subterane și garajele private. În urma anchetelor, poliția a descoperit că în spatele acestor furturi se află o organizație criminală formată în mare parte din cetățeni de origine est europeană, în special bulgară, cunoscuți pentru activitățile lor infracționale anterioare.
Investigatorii au stabilit că mașinile furate erau furnizate grupurilor criminale care operează în traficul de droguri din Costa del Sol și regiunile Cádiz, Huelva și Sevilla. Rețeaua dispunea de o bază logistică într-o casă de la țară, unde vehiculele erau ascunse, modificate și pregătite pentru livrare.
Deși activitatea principală a organizației avea loc în Costa del Sol, majoritatea furturilor erau comise în Málaga și Madrid. Grupul dispunea de mai multe locuințe pe care le schimbau frecvent pentru a evita detectarea, precum și locații de siguranță, una dintre acestea fiind în La Zubia (Granada), unde s-au descoperit echipamente folosite la furturi și documente false.
În cadrul operațiunii, autoritățile au confiscat telefoane mobile, computere, echipamente pentru dezactivarea alarmelor și deschiderea mașinilor, dispozitive pentru geo localizare și instrumente pentru codificarea centralelor și cheilor noi ale vehiculelor. De asemenea, s-au confiscat dispozitive de bruiaj, detectoare de frecvență, bani, plăcuțe de înmatriculare false și documente de identitate contrafăcute, precum și o baliză albastră de tip polițist.
Cei șase membri ai organizației sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional, furt de vehicule, falsificare de documente și posesie de substanțe interzise.
A consemnat: Mircea Fluieraș – Occidentul Românesc
Sursă informații și foto: Policía Nacional