Petrecere de pomină la Pro Vita Lex

106


Sâmbătă, 26 martie, în Torrejón de Ardoz, Asociaţia Pro Vita Lex a organizat petrecerea ,,Femeia Pro Vita”, petrecere dedicată în exclusivitate doamnelor şi domnişoarelor. Au fost prezente în jur de 56 de invitate, într-un cadru festiv, la restaurantul ,,Dracula” din Torrejón, unde doamnele au fost primite cu şampanie şi caviar. Surpriza a fost atunci când au trebuit să semneze ,,condica de prezenţă”: li s-a pus la dispoziţie un ruj şi, pe un panou special, a trebuit să lase amprenta buzelor peste care fiecare şi-a trecut numele. Programul a fost împărţit în două părţi: prima parte a fost dedicată femeii mame, moment  în care grupul de copii Pro Vita a recitat poezii în cinstea mămicilor, iar solista Gabriela Tone a emoţionat fiecare doamnă în parte cu vocea şi cântecele ei dedicate mamei.

S-au servit aperitive şi desert din bucătaria românească (cordon bleu, chifteluţe etc. ecler, salam de biscuiţi, cozonac etc.). Bineînţeles că n-au lipsit nici băuturile precum lichiorul Angelli şi Grasă de Cotnari. A doua parte a programului a fost pentru divertismentul tuturor doamnelor şi domnişoarelor, constând în: concurs de ghicitori. S-au format două echipe, iar echipa care nu ştia răspunsul ghicitorii respective trebuia să delege o doamnă pentru a îndeplini o pedeapsă. Spre amuzametul tuturor s-a dansat pe melodia ,,O răţuşcă stă pe lac” sau pe muzica lui Joe Cocker şi multe alte pedepse amuzante. De asemenea a fost şi un Karaoke unde şapte echipe au cântat melodii din repertoriul românesc precum: Ţărăncuţă, ţărăncuţă, Vitezomanul Gică, Bubulina, Gospodina, Fată dragă nu fi tristă, iar la final atât de mare a fost distracţia încât toată lumea cânta.

În cadrul evenimentului s-a organizat şi o acţiune umanitară pentru a ajuta un băieţel român în vârstă de patru ani cu transplant de ficat, care se află într-o situaţie dificilă în urma unor complicaţii. Pentru aceasta, conducerea Asociaţiei a organizat o tombolă cu premii iar doamnele şi domnişoarele prezente au contribuit cu o sumă de bani (cât a dorit fiecare) urmând ca banii strânşi să fie donaţi băieţelului Ştefan. S-a continuat petrecerea cu dansuri populare, Braşovenaca, Pinguinul, iar la final s-a dansat pe ritmuri de lambada. Ambientul a fost extraordinar, între aplauze, cântece, şi dansuri, doamnele au declarat că sunt ani de când nu s-au mai distrat aşa de frumos şi au mulţumit organizatorilor pentru organizarea evenimentului.

Asociaţia Pro Vita Lex funcţionează în Torrejón de Ardoz de la 1 iunie 2010 şi are deja destule evenimente în palmares, precum Ziua copilului, Moş Crăciun, Colindeţele, Ansamblul de dansuri populare şi colaborează cu diferite Asociaţii printre care: Asociaţia Românilor din Brunete, Asociaţia Scânteia din Alcobendas, Asociaţia Românilor din Comunidad de Madrid, Asociaţia RoIntergra din Alcalá de Henares. Proiectul Femeia Pro Vita a fost realizat de Valentina Petre – preşedinte, Angela Petre – Secretar, Marian Crivăţ – Trezorier şi Flori Chiriţă – purtător de cuvânt şi, a fost sponsorizat de Alina şi George Maeruţiu, patronii localului Dracula, cărora ,,dorim să le mulţumim în mod special pentru că ne-au ajutat foarte mult în nenumărate rânduri. Suntem bucuroşi că i-am întâlnit, că i-am cunoscut pentru că sunt nişte oameni deosebiţi, de valoare”, a spus Valentina Petre, preşedinta Asociaţiei. Asociaţia Pro Vita Lex luptă pentru o viaţă mai bună a românilor având ca scop: ajutorul umanitar pentru copii, lupta pentru drepturile femeii, oferă informaţii juridice pentru cetăţenii români şi organizează diverse evenimente culturale.

A consemnat, Asociaţia Pro Vita Lex

Foto: Pro Vita Lex