„Peste tot pe unde mergi poți găsi ceva ce seamănă cu acasă”

În cadrul campaniei de excelență a românilor din diaspora derulată de publicația Occidentul Românesc vă propunem, în această ediție, să cunoașteți o tânără de 31 de ani, care de zece ani este stabilită în Bruxelles, Belgia: Anda Iulia Pan. A urmat acolo studiile de masterat și a rămas să își construiască o carieră într-un domeniu competitiv și solicitant: arhitectura.

Deși recunoaște că limba franceză nu era punctul ei forte, Anda a trecut cu ușurință peste acest obstacol și acum nu doar că lucrează într-o instituție publică belgiană (unde a ajuns ca urmare a experienței și pregătirii sale), dar și-a și întemeiat o familie „bilingvă”, alături de partenerul ei de viață belgian, copiii acestuia și copilul pe care îl așteaptă împreună, foarte curând.

„Eu m-am născut în Petroșani, județul Hunedoara, oraș unde am urmat și cursurile școlii generale și ale liceului. Am plecat la București apoi, unde am studiat trei ani arhitectură la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu”, rememorează Anda. De acolo, a plecat cu o bursă Erasmus în Belgia și… nu s-a mai întors în România. Iar acum, în viitorul imediat, deoarece concediul de maternitate este scurt în Belgia, părinții ei din România se vor muta și ei acolo, cu ea. „Pasul decisiv pentru ei a fost când le-am spus că sunt însărcinată. Vor să fie mai aproape de noi, de nepoți… o viață ai, dacă acum nu ești alături de familie, atunci când?”

Camelia Jula: Arhitectura a fost o alegere dorită de tine, ca viitoare carieră sau o întâmplare?

Anda Iulia Pan: Dintotdeauna am pictat, a fost pasiunea mea de mic copil, iar în perioada liceului ezitam dacă să mă duc la Drept Internațional sau la Arhitectură. Până la urmă, am ales Arhitectura, pentru că era mai apropiată de pasiunea mea și bine am făcut, pentru că pot îmbina partea creativă cu partea tehnică și cred că mi se potrivește mai mult decât mi s-ar fi potrivit Dreptul.

Camelia Jula: Cum ai ajuns la studii în Belgia?

Anda Iulia Pan: A fost o decizie aleatorie, ca să spun așa. Când am decis să aplic pentru un master Erasmus am avut de ales între a merge la o universitate unde se vorbea engleză sau la o universitate unde se vorbea altă limbă. Am ales atunci să merg la o universitate unde se vorbea franceză, deși decizia mea nu prea avea o logică anume la acel moment, fiindcă mereu am fost bună la engleză și la germană, dar nu la franceză în mod special. Am avut de ales între universități din Paris și Bruxelles, iar Bruxelles-ul m-a atras pentru că e mai mic decât Parisul, mai puțin aglomerat, mai puțin scump. Și așa am ajuns la Bruxelles, un oraș pe care nu îl cunoșteam, despre care nu știam mai nimic, în afară de instituțiile europene pe care le găzduiește. A fost cumva o întreagă surpriză venirea mea aici.

Camelia Jula: Cum ai decis să rămâi în Belgia?

Anda Iulia Pan: Decizia de a rămâne în Belgia a venit pe parcursul studiilor, nu am intenționat de la început să rămân. Dar după primul an de studii aici, la Bruxelles, am hotărât că doresc să îmi termin aici masterul, deși a fost un pic complicat să fac asta, pentru că Universitatea de Arhitectură din București însemna șase ani de studiu, iar aici erau doar cinci și anumite cerințe legate de diploma de licență. Până la urmă am reușit să trec prin toate condițiile birocratice, am făcut și al doilea an de master în Bruxelles (tot arhitectură, desigur) și ulterior am început să lucrez.

Camelia Jula: Care a fost parcursul tău profesional de după terminarea studiilor și până în prezent?

Anda Iulia Pan: Timp de opt luni după terminarea masterului am lucrat în alt domeniu, nu în cel în care aveam diploma, dar în acest timp am trimis zeci de CV-uri către birouri de arhitectură. Timp de cinci ani și jumătate, am lucrat într-un birou de arhitectură, iar acum lucrez în cadrul unei primării – e vorba de una din primăriile comunelor care alcătuiesc Bruxelles-ul. Acesta este format din 18 comune (sunt echivalentul sectoarelor din București) și fiecare are primărie proprie. Fiecare e ca un oraș în sine. Fiecare primărie gestionează partea ei de oraș. Toate aceste primării sunt sub tutela Regiunii (Regiunea Capitalei Bruxelles). Eu lucrez la Primăria Ixelles, zona unde și locuiesc, angajată ca arhitect la serviciul tehnic. Aici ne ocupăm de patrimoniul acestei instituții și al comunei administrate de ea (școli, săli de sport, teatre etc.), suntem răspunzători pentru întreținerea și renovarea acestor clădiri.

Camelia Jula: Ai fost una dintre persoanele care se adaptează repede unui loc nou sau ai avut nevoie de o perioadă de timp de ajustare, să spunem așa?

Anda Iulia Pan: Am fost una dintre persoanele care s-au integrat foarte repede. Fiind student Erasmus, am intrat într-un mediu cu colegi din multe alte țări, dar și localnici, astfel că integrarea a venit de la sine. La început mi-a fost puțin mai greu cu limba, pentru că, așa cum spuneam, nu vorbeam franceza atât de bine pe cât ar fi fost necesar, dar asta s-a rezolvat repede. După un an de stat într-o altă țară, cu altă limbă, se învață ușor. Traiul de aici cu siguranță a fost diferit, dar nu am avut dificultăți în a mă adapta la el. Cred că singura dificultate era… dorul de casă! Dar când ești tânăr, student, cu multe oportunități, cu multe variante, dorul nu prevalează, chiar dacă îl simți. De altfel, și decizia mea de a rămâne la Bruxelles a fost bazată pe dorința de a avea mai multe oportunități în carieră, în arhitectură. Mi-am dorit să pot lucra aici unde am simțit că pot fi apreciată și pot aduce și eu, la rândul meu, valoare. Toți colegii mei din România se plângeau că le era greu, nu erau mulțumiți, le era greu să lucreze ca stagiari, era greu de găsit un stagiu, spuneau că sunt exploatați, plătiți puțin sau deloc, astfel că toate aceste informații au contribuit la decizia mea – nu mă atrăgea deloc să revin în România pentru stagiul ca arhitect. Însă nici nu am luat o decizie de a rămâne toată viața aici, ci mai degrabă am mers pe ideea: „Vom vedea ce va fi.”

Camelia Jula: Spuneai că o perioadă după încheierea studiilor ai lucrat în alt domeniu. A fost dificil să găsești de lucru în domeniul pentru care te pregătiseși?

Anda Iulia Pan: Da, așa este, timp de opt luni am vândut diamante într-un magazin din aeroport, aceasta a fost o urmare a serviciului găsit în studenție (mă refer la ultimul an de facultate de aici, când am lucrat ca să mă întrețin). Dar în acea perioadă am trimis aplicații și CV-uri la cât mai multe birouri de arhitectură, iar la un moment dat am primit răspuns de la unul dintre ele, m-au chemat la interviu și m-au angajat. Acolo mi-am făcut stagiul de doi ani în arhitectură și apoi am rămas timp de cinci ani și jumătate în echipa respectivului birou, până când am decis că voiam o schimbare în viața mea. Dorința de a găsi un alt loc de muncă avea legătură și cu statutul meu de independent (freelancer, cred că în România echivalentul este persoana fizică autorizată). Aproape toți arhitecții din Belgia lucrează ca independenți, doar că vorbim de o falsă independență, de fapt. Lucrezi la un birou de arhitectură, de la 9 la 5 (sau 6, 7 – program normal de serviciu), lucrezi doar pentru acel birou, dar ești plătit pe oră, ești plătit ca independent. Astfel, tu trebuie să îți plătești toate taxele către stat etc. Pentru că nu am știut cum funcționează acest sistem, am avut chiar probleme financiare la un moment dat, taxele fiind foarte mari. Așa că mi-am dorit să fiu angajată în regim normal, nu ca independent. Am vrut să scap de acest statut care mie mi s-a părut o bătaie de cap, sincer.

Camelia Jula: Ce înseamnă munca ta ca arhitect angajat al unei primării din Bruxelles?

Anda Iulia Pan: E complet diferită față de ce făceam înainte. Într-un sens bun, firește. În primul rând, sunt avantajele de a fi angajat, cum spuneam, concediile medicale, concediul de maternitate, statutul fix, apoi posibilitatea de a urca pe scara ierarhică, locul de muncă asigurat. Ca independent, depinzi de biroul unde lucrezi, iar unele schimbă personalul la câteva luni de zile. Iar ca muncă efectivă, este provocator faptul că avem zi de zi de-a face cu situații variate. Nu avem proiecte lungi, cum ar fi pe cinci ani, spre exemplu, ci proiecte pe termen mai scurt, pe un an, jumătate de an, câteva luni – renovări de școli, de centre culturale, piscine etc. Ce este frumos e că poți lucra pe un proiect de la A la Z la propriu, de la identificarea problemei și ce trebuie făcut, adică de la partea de concept la caiet de sarcini, lansarea licitației publice, până la execuție și la recepționarea lucrării. Am avantajul de a fi totodată cel care comandă și care execută lucrările. Și client, și arhitect în același timp. Ce îmi lipsește față de ce lucram înainte este partea de concept, lucram chestii mai creative, aici sunt mai tehnice. Nu știu dacă voi rămâne aici pentru totdeauna, mi-ar plăcea pe viitor să fac chestiuni legate mai mult de restaurare de patrimoniu, pentru că am făcut un master și în acest domeniu. Dar avantajul de a lucra la o primărie este că intri în contact cu oameni din toate domeniile și îți poți crea relații pentru viitor.

Camelia Jula: Ești implicată în viața diasporei românești din Bruxelles (care este o comunitate destul de mare, de altfel)?

Anda Iulia Pan: Nu m-am implicat foarte mult în comunitatea noastră de aici, dar prietenii mei cei mai buni din Bruxelles sunt români. Dar așa s-a întâmplat, nu am căutat neapărat acest lucru. Cunosc mulți români de aici, uneori mergem la evenimente comune, un târg, un spectacol… Mergeam, înainte de pandemie. Prietenii mei de aici sunt majoritatea arhitecți, așa că datorită naturii meseriei ne vedem tot timpul, avem proiecte comune, dar poate am mai puțină tangență cu români din alte domenii.

Camelia Jula: Cum ai gestionat dorul de casă, mai ales de când suntem în pandemie?

Anda Iulia Pan: Da, partea aceasta a fost mai grea de când cu pandemia. Nu am mai fost acasă de la Crăciunul de acum un an și jumătate (deci cel din 2019). De regulă mergeam cam de două ori pe an acasă înainte sau veneau părinții mei aici. Așa compensam dorul… Acum, cu toate regulile legate de Covid, a fost mult mai greu, am luat deja multe bilete de avion pe care le-am anulat.

Camelia Jula: Ce îți vine în minte când te gândești la România acum?

Anda Iulia Pan: Mă gândesc că, în România, acasă va fi tot timpul la Petroșani. Munte, iarbă verde, cu ai mei, cu rudele mele, cu prietenii. Uneori, Timișoara sau București, unde mai am câțiva prieteni. Asta e România pentru mine.

Camelia Jula: Pictura a rămas un hobby al tău, în continuare?

Anda Iulia Pan: Pictez, sigur că da! Am fost chiar înscrisă la Academia de Belle Arte, la cursuri de seară, la pictură monumentală – pictură pe pânze de mari dimensiuni, gen 1,70 pe 2,30 m, în ulei. În ultima vreme am pictat mult pentru copii, pentru viitorul bebe, am pictat mobilele… Am început să experimentez și pictura pe textile, am o mașină de cusut și am început să cos haine, am vrut să îmbin pictura cu cusutul, o formă de artă textilă. Dar da, totul e la nivel de hobby, nu am avut spirit antreprenorial să îmi vând picturile sau poate pentru că nu reușesc să mă despart de ele. Acum am și alt hobby, fac multă fotografie.

Camelia Jula: Sunteți o familie mixtă, cum păstrați obiceiurile românești?

Anda Iulia Pan: Foarte bine chiar, partenerul meu de viață este foarte deschis la cultura română, dar stă prost la limbi, adică nu are talent la partea asta. Dar în ceea ce privește obiceiurile culturii noastre stăm bine, adică am sărbătorit Mărțișorul, alături de copiii lui (are doi copii mai mari deja), am sărbătorit Paștele anul trecut, vom sărbători și anul acesta, inclusiv cu pictat ouă… Încercăm să păstrăm obiceiurile românești vii în familia noastră sau cel puțin o parte din ele. Inclusiv pentru copilul nostru ne-am decis la un nume care să sune bine și în română, și în franceză.

Camelia Jula: Cum se vede România de la distanță?

Anda Iulia Pan: Sincer, cred că sunt capitole la care, poate surprinzător, stă mai bine ca Belgia. Uite, spre exemplu la noi vaccinarea merge foarte prost, din păcate. Iar politica în Belgia cred că e mai rea ca în România, e o catastrofă totală. Fiind mai multe comunități și regiuni, fiecare are administrația ei, fiecare cu miniștrii ei, e complicat, cred că suntem țara cu recordul de cel mai lung interval de timp fără guvern (vreun an și jumătate).

Cum se conduce țara? Din inerție, o conduc oamenii. Da, totul e organizat și ordonat, dar ca să se ia o decizie politică e complicat pentru că e multă lume implicată. La noi vaccinarea s-a tot tergiversat și de asta nu e multă lume vaccinată. Toți prietenii mei din România sunt uimiți că noi încă nu ne-am vaccinat. Știu că nu e ceea la ce te aștepți privind din afară, dar asta e. Mie mi s-a părut întotdeauna că suprarealismul lui René Magritte nu putea să se nască altundeva decât în Belgia…

Iar în ceea ce privește România, mi s-a părut că se mai liniștiseră lucrurile, că au început să meargă mai bine. Mă refer la clasa politică. Dar nu am mai fost de mult timp în țară ca să văd diferențele. Ceea ce mă șochează de fiecare dată când merg în România sunt oamenii. Oamenii care sunt mereu nemulțumiți. Probabil au și motive să fie, asta e altă poveste… Dar eu vorbesc de o stare generală de nemulțumire, prezentă peste tot. O stare despre care uitasem, odată plecată fiind, dar care mă lovește de fiecare dată când vin înapoi.

Camelia Jula: Dacă ai avea o baghetă magică la dispoziție, ce ai schimba pe loc la România?

Anda Iulia Pan: Cred că aș schimba partea asta cu nemulțumirea. Le-aș da un pic de speranță oamenilor, de soare, cât să deschidă ochii, să vadă că nu e așa rău pe cât au impresia. Aș repara gropile din șosele. Și aș face să fie mai puțin praf și mai puțină poluare.

Camelia Jula: Ce înseamnă pentru tine să fii cetățean european?

Anda Iulia Pan: E și libertatea de mișcare, dar cel mai mult cred că este vorba de împărtășirea culturilor. Când se adună mai multe persoane din mai multe țări acesta cred că este cel mai frumos lucru: că își împărtășesc culturile, limba, tradițiile. E vorba de interculturalitate. Mai mult decât de diversitate. Asta înseamnă pentru mine a fi cetățean european.

Camelia Jula: Ți-ai dori să revii acasă, în România?

Anda Iulia Pan: Da, cred că mi-ar plăcea la un moment dat să mă întorc în România. Pentru munte, pentru aerul curat de acolo… Dar nu am făcut planuri atât de îndelungate în viitor.

Camelia Jula: Știu că ție îți place și să călătorești mult, ai fost prin multe țări europene. Cum ai reușit să satisfaci această dorință în perioada aceasta a pandemiei?

Anda Iulia Pan: Să știi că, de când cu pandemia, toată lumea din Belgia redescoperă Belgia. Chiar și eu am descoperit în această perioadă Belgia cât nu am descoperit-o în ultimii ani. Are foarte multe locuri verzi. Multe păduri, multe rezervații, multe locuri unde poți să te plimbi, să stai la aer curat. Orașele care îmi plac cel mai mult aici sunt Bruxelles și Bruges, iar în afara Belgiei, Veneția, Roma, Lisabona, toate orașele cu centru istoric vechi, cu istorie multă în spate, orașele prin care te porți pierde… De fiecare dată când merg într-un oraș în care nu am mai fost încerc să aflu istoria lui. E poate un defect profesional de arhitect pasionat de istorie și patrimoniu. În Europa ar fi foarte multe orașe care să îmi placă!

Dacă ar fi să mă mut într-un alt oraș la alegerea mea, acesta ar fi Veneția. Dacă ar fi un loc verde la țară, ar fi coasta de vest a Portugaliei. Sau un sat din zona Toscanei, din Italia. Sper ca în viitorul apropiat să ajung să văd și țări mai îndepărtate în care încă nu am fost, precum Islanda, Norvegia, Scoția. Ce îmi place cel mai mult când călătoresc, pe lângă a descoperi locuri noi, este că peste tot pe unde mergi poți găsi ceva ce seamănă cu acasă. Și astfel acasă e mereu cu tine.

A consemnat: Camelia Jula

Fotografii de Anda Iulia Pan și din arhiva sa personală