Peste 50.000 de cărți în limba română la Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău

76

Pentru al treilea an consecutiv, editorii de pe ambele maluri ale Prutului își așteaptă publicul fidel la Salonul Internațional de Carte Bookfest de la Chișinău.

Peste 50.000 de cărți de la cele mai importante edituri din România și Republica Moldova, reunite în circa 60 de standuri individuale, îi așteaptă pe cititorii interesați de reduceri și de volume de cea mai bună calitate în perioada 29 august – 2 septembrie, la Moldexpo Chișinău. Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău, aflat la cea de-a treia ediție, sărbătorește în anul Centenarului Marii Uniri cartea scrisă în limba română de pe ambele maluri ale Prutului.

Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău va putea fi vizitat zilnic între 10:00 – 20:00. Intrarea va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia.

Organizatori: Ministerul Culturii, Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Asociația Editorilor din România.

Parteneri media: TVR Moldova, Publika TV, Publika FM, Moldova 1, Teleradio Moldova.