Persoanele Fizice Autorizate (PFA) în Spania – Avantaje și dezavantaje

1.384

Dreptul Persoanelor Fizice Autorizate (Autónomos) la Securitatea Socială spaniolă a fost recunoscut prima dată prin Legea Securității Sociale din anul 1966, apoi de-a lungul anilor s-au adăugat drepturi, ajungând în ziua de astăzi ca drepturile privind Securitatea Socială a persoanelor fizice autorizate să fie similar persoanelor angajate. Și aici ne referim la dreptul la pensie, la concediu medical, la șomaj etc.

Comunitatea românească din Spania este în continuare una dintre cele mai numeroase în ceea ce privește numărul de persoane afiliate la sistemul de Persoană Fizică Autorizată, care după datele publicate în Revista Institutului Național de Securitate Socială din luna aprilie 2022, anul acesta se ridică la un număr de 336.949 de români. Găsirea unei idei de afaceri și punerea ei în aplicare în locul căutării unui loc de muncă a devenit o alternativă preferată de către antreprenorii români din Spania.

Înregistrarea ca Persoană Fizică Autorizată în Spania se poate solicita de către orice persoană, inclusiv de către cetățenii români care nu dețin Certificatul de Înregistrare ca Cetățean al UE (NIE), certificat pe care prin această cale îl pot obține.

Cu solicitarea unui NIE provizoriu la Poliție este suficient pentru a putea completa apoi formularul 036/037 la Finanțe și pentru a solicita înregistrarea la Securitatea Socială. Odată obținută înregistrarea în mod corect, se poate solicita Certificatul de Înregistrare ca Cetățean al UE (NIE) verde, fără dată de valabilitate.

Atenție însă, pentru că în funcție de Comunitatea Autonomă în care locuiți, funcționarii vă pot solicita și alte documente precum declarațiile fiscale după un trimestru de activitate pentru a obține NIE-le verde ori proiect de afacere pentru a obține NIE-le provizoriu. Aceste documente suplimentare au fost solicitate uneori în Madrid, deși nu au o bază legală, legea prevăzând ca fiind suficient doar documentul de înregistrare la Securitatea Socială, solicitări suplimentare care au ca scop evitarea fraudei, deși legea nu le permite astfel de cereri.

Odată înregistrați ca Persoane Fizice Autorizate, trebuie avute în vedere obligațiile fiscale și cotizațiile de achitat la Securitatea Socială. Dacă este prima dată când vă înregistrați la Securitatea Socială ca Persoană Fizică Autorizată, în funcție de vârstă, puteți beneficia de cotele reduse în primii doi ani. Pentru a obține această reducere, trebuie să vă înregistrați ca PFA pentru prima dată, să nu fi fost înregistrat ca PFA în ultimii doi ani sau trei ani dacă ați beneficiat anterior de reducere și să nu fiți PFA colaborator (în cazul persoanelor din familie angajate).

Pentru anul 2022, prima parte: primele doisprezece luni se achită o cotizație de 60 euro (reducere de 80%), a doua parte: din luna a treisprezecea până în luna a optsprezecea se achită o cotizație de 143,10 euro (reducere de 50%), a treia parte: lunile optsprezece până la douăzeci și patru se achită o cotizație de 200,30 euro (reducere de 30 %) și a patra parte: din lunile douăzeci și cinci până la treizeci și șase se achită o cotizație de 200,30 euro (reducere de 30 %) pentru noii PFA și pentru persoanele mai mici de treizeci și cinci de ani. Aceste reduceri se aplică municipiilor mai mici de 5.000 de locuitori ori în anumite Comunități Autonome cum ar fi Madrid.

Dacă nu puteți beneficia de aceste reduceri, trebuie să cunoașteți faptul că odată înregistrați, trebuie să achitați o sumă de 294 euro lunar în cazul în care cotizați pentru baza minimă de cotizare. De asemenea, în cazul în care beneficiați de reducerile menționate anterior și intrați în situație de neplată a cotizațiilor, veți pierde reducerea și va trebuie să achitați pentru următoarele luni cotizația întreagă.

Din anul 2011 Persoanele Fizice Autorizate pot cotiza și pentru șomaj, iar din anul 2019 cotizația pentru șomaj a fost inclusă în cuantumul cotizației. Astfel toate PFA-urile cotizează în mod obligatoriu și pentru șomaj. Pentru a beneficia de acest șomaj nu este suficient să închidem activitatea, cum nu este suficient nici să ne dăm demisia de la locul de muncă în cazul în care sunteți angajat, ci trebuie îndeplinite anumite condiții.

În cazul PFA-urilor, trebuie să fiți la zi cu plata cotizațiilor la Securitatea Socială și înregistrat în mod corect, să aveți o vechime de cotizare de cel puțin doisprezece luni continue și imediat anterior cererii de șomaj pentru a beneficia de patru luni de șomaj (până la un maxim de doi ani), luându-se în considerare la acest calcul și luna în care este solicitat șomajul.

De asemenea, închiderea activității trebuie să fie cauzată de motive economice, productive sau de organizare, de forță majoră, pierderea licenței administrative de activitate, violența în familie, divorț sau acord de separare matrimonială și în oricare din cazuri să se dovedească cu documente situația de fapt. Ca și în cazul șomajului angajaților, trebuie să semnați un acord de realizare a activităților formative cu Serviciul Public de Muncă și să nu îndepliniți vârsta de pensionare sau perioada minimă de cotizare.

Pentru calcul perioadei de pensionare la PFA-uri, se au în vedere aceleași criterii ca și la persoanele angajate și se solicită vârsta minimă de 66 ani și două luni care va crește până la 67, cu o perioadă minimă de cotizare de 15 ani, dintre care cel puțin doi ani trebuie să fie în ultimii cincisprezece ani. Pentru pensionarea anticipată se cere vârsta minimă de 63 de ani cu perioada minimă de cotizare de 35 de ani.

Cuantumul pensiei va depinde de baza de cotizare aleasă de PFA care poate fi de minim 294 euro pentru pensie de 900 euro până la 1.266,66 euro pentru o pensie de 4.139 euro. În momentul de față se iau în considerare ultimii cincisprezece ani de cotizare pentru calculul pensiei, însă se discută mărirea acestei perioade la ultimii douăzeci și cinci de ani.

De asemenea, se discută eliminarea posibilității alegerii bazei de cotizare și implicit a cotizației (dat fiind că majoritatea cotizează pentru baza minimă) și introducerea unui nou sistem de stabilire a cotizației în funcție de volumul de facturare. Asta înseamnă că un PFA care facturează sume mari nu va mai putea cotiza pentru baza minimă, achitând doar minimul de 294 euro lunar, ci i se va stabili o cotizație în funcție de veniturile acestuia.

Singurele drepturi pe care nu le are un PFA față de un angajat sunt vacanțele plătite, dat fiind că atât cât lucrează – facturează și dreptul la ajutorul pentru persoanele cu vârsta de peste 52  de ani (subsidio para mayores de 52 años), care este încă în discuție pentru a se obține probabil în anul 2023. În rest, au aceleași drepturi în ceea ce privește dreptul la asistență medicală universală, dreptul la concediul de maternitate sau paternitate, dreptul la concediu medical în caz de accident de muncă sau boală, prestații în caz de invaliditate parțială sau absolută.

Activitate de angajat poate fi compatibilă cu activitatea de PFA, adică o persoană fizică autorizată poate lucra și pe cont propriu și ca angajat, beneficiind de drepturile oferite de ambele sisteme (în caz de accident de muncă de exemplu, concediu medical sau bază de cotizare dublă pentru pensie), însă în cazul în care este concediat ca angajat ori dorește să închidă activitatea ca PFA și să solicite șomajul pentru PFA, atâta timp cât apare ca activ la celălalt loc de muncă/PFA, nu va putea să lucreze și să obțină șomajul în același timp.

Autor: Avocat Ioana Brătuleanu (Madrid) – Colaborator voluntar la Occidentul Românesc
Avocat ICAM specializat în Drept internațional
Telefon 0034.642.308.360
Web: www.brilawabogados.es
E-mail: secretaria@brilawabogados.es

Articol publicat în ediția tipărită 134/iunie 2022 – OR

Nota redacției:

Ioana Brătuleanu este avocat specializat în Drept Intonațional Privat, colaborator voluntar în cadrul redacției Occidentul Românesc din 2015. Licențiată în Drept la Facultatea de Drept din cadrul Universității ,,Al. I. Cuza” din Iași, Ioana a urmat cursurile Masterului de Drept european din cadrul aceleași universități, perioadă în care a beneficiat și de o bursă de studiu la Universitatea din Insulele Baleare, Spania. În anul 2015 a urmat cursurile Masterului de Acces în Avocatură la Universitatea Complutense din Madrid, iar în anul 2017 a devenit membru al Ilustrului Colegiu de Avocați din Madrid. În prezent își desfășoară activitatea de avocat pe teritoriul Spaniei și al României, având biroul în capitala Spaniei.