Parohia Sfântul Apostol Iacob, Aranjuez: „Pelerinaj… Acasă!” – Ediția a II-a

218

Comunicat de presă, 20.06.2023

Avem plăcerea de a vă informa despre lansarea proiectului „Pelerinaj… Acasă!” – Ediția a II-a, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Proiectul este implementat de către Parohia Sfântul Apostol Iacob Aranjuez, în parteneriat cu Asociația Sfântul Apostol Iacob și Primăria Orașului Aranjuez.

Scopul principal al proiectului este de a păstra identitatea spirituală și de a promova libertatea religioasă a românilor de pretutindeni. Pentru atingerea acestui obiectiv, am stabilit următoarele obiective specifice:

  1. Conservarea spațiului identitar: Ne propunem să efectuăm reparații la clădirea parohiei, astfel încât să o menținem într-o stare bună și să putem oferi un mediu adecvat pentru practicarea religiei.
  2. Învățarea de cunoștințe minime de muzică religioasă: Dorim să implicăm copiii de vârstă școlară din zona Aranjuez în repetițiile corului parohial, oferindu-le oportunitatea de a dobândi cunoștințe minime în acest domeniu. Prin participarea lor activă, sperăm să cultivăm interesul pentru muzica religioasă și să dezvoltăm talentele lor în acest domeniu.
  3. Consolidarea coeziunii și solidarității comunitare: Vom organiza campania „Dar din dar se face Rai!” pentru a sprijini familiile aflate în risc de excluziune socială. Prin implicarea comunității, dorim să oferim ajutor și susținere acestor familii, promovând astfel un sentiment de solidaritate și coeziune între membrii comunității noastre.

Invităm pe toți cei interesați să ni se alăture în acest proiect și să ne sprijine în realizarea obiectivelor propuse. Prin colaborarea noastră, putem contribui la păstrarea identității spirituale a românilor de pretutindeni și la promovarea valorilor noastre comune.

Cu deosebită considerație,

Laura Ioan – Coordonator de proiect