Ovidiu Văduvescu: Să nu încetăm niciodată să visăm să ajungem acolo unde ne-am dorit, indiferent cât de greu ni s-ar părea acest drum

Interviu cu Ovidiu Văduvescu, astronom român – observatorul internaţional ING din La Palma, Canare, Spania

O pasiune născută în timpurile în care „stelele străluceau mai frumos pentru că luminile erau stinse de către partidul unic” l-a dus pe craioveanul Ovidiu Văduvescu într-o călătorie atât prin tainele Universului, cât şi pe mai multe continente terestre. A emigrat în Canada, apoi în Africa de Sud, ulterior s-a stabilit în Chile şi, în prezent, se află (de opt ani) în La Palma (Canare, Spania), unde lucrează în cadrul observatorului european Isaac Newton Group (ING).

Visează ca România să aibă, într-un viitor poate nu prea îndepărtat, măcar un telescop în cadrul unui important observator internaţional. A descoperit asteroizi pe care i-a botezat cu numele unor astronomi români „ridicaţi la stele” şi şi-a pus semnătura pe numeroase studii şi lucrări de specialitate. Pentru că sufletul i-a rămas tot în România, a dezvoltat şi susţinut diverse proiecte sau colaborări cu astronomi amatori români şi a ajutat tineri pasionaţi, la rândul lor, de acest domeniu – mai nou, inclusiv prin coordonarea de doctorate în România. De curând, a acordat, chiar la Universitatea din Craiova sa natală, un titlu de doctor în astrofizică („probabil primul doctorat de acest fel în cei 70 de ani de existenţă a universităţii”, spune chiar el).

Tot recent, a primit vestea câştigării unei burse de studiu a asteroizilor (proiect derulat cu Universitatea Craiova şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca), iar aceasta, speră el, îl va aduce mai des în ţară şi poate va ajuta la schimbarea unor lucruri, pentru România, în domeniul astronomiei. Activitatea bogată a astronomului român, pasiunea pentru ceea ce face şi impresionanta carieră construită până acum îl recomandă cu siguranţă drept mentor al generaţiilor tinere care visează să ajungă departe. Ovidiu Văduvescu este nominalizat pentru premiile de excelenţă acordate în cadrul celei de-a doua ediţii a campaniei Occidentul Românesc „Noi susţinem excelenţa!”.

Occidentul Românesc: Cum ai ajuns să te stabileşti în Insulele Canare, după un periplu prin Canada, Africa de Sud şi Chile?

Ovidiu Văduvescu: A fost un drum lung şi o decizie pur profesională, pentru că insulele La Palma şi Tenerife din arhipelagul Canare găzduiesc două dintre cele mai mari complexe astronomice din lume, reunite formal sub numele de Observatorul European din Emisfera Nordică (ENO), în care circa 100 de instituţii din peste 20 de state majoritar europene scrutează Universul prin telescoape şi instalaţii de sute de milioane de euro!

Imediat după Facultatea de Matematică din Craiova mea natală, în 1991, mi-am început cariera de astronom la Bucureşti, însă condiţiile materiale precare m-au obligat să emigrez în Canada în 1997, unde am început să lucrez ca programator la două firme IT. Continuând să visez la astronomie, în anul 2000 m-am întors la facultate pentru un doctorat în astrofizică la Universitatea York din Toronto, care mi-a oferit şansa să-mi continui minunata carieră de astronom, ajungând să observ galaxii la alte două observatoare celebre în Mexic şi Hawaii.

Însă imediat după terminarea doctoratului, în 2006, a trebuit să părăsesc ţara mea adoptivă din cauza lipsei de joburi în astronomie în Canada, astfel că am emigrat – pentru a doua oară – în Africa de Sud, atras de un mare telescop aflat în construcţie (cu oglinda de 10 metri diametru), o investiţie majoritar sud-africană. În 2007 am emigrat din nou, la al doilea post-doctorat, în Chile, cea mai bună ţară din lume pentru un astronom observator, deoarece găzduieşte alte celebre telescoape europene, americane şi internaţionale pe care am ajuns să le folosesc – un vis împlinit!

Doi ani mai târziu, în 2009, am emigrat pentru a patra oară, aici în La Palma, o superbă insulă sub-tropicală spaniolă din arhipelagul Canare, în Oceanul Atlantic, lângă Africa, la 1.500 km depărtare de Spania. După patru continente şi o insulă, încă nu pot spune dacă drumul se va opri aici, deoarece cariera în astronomie este dificilă – deşi extrem de frumoasă – locurile de muncă sunt reduse ca număr şi finanţări, iar politicile unor observatoare devin uneori de neînţeles şi de neacceptat pentru mine.

 

Occidentul Românesc: Ce presupune activitatea ta ca astronom la observatorul internaţional ING din La Palma?

Ovidiu Văduvescu: Oficial, cea mai mare parte a timpului la orice observator trebuie dedicată suportului observaţiilor şi instrumentaţiei oferite de ţările sponsor, care, în cazul institutului unde lucrez, Isaac Newton Group (ING), sunt Anglia, Spania şi Olanda. Din anul 1985 acestea bugetează observatorul (care are acum 40 de angajaţi) cu circa patru milioane de euro anual. Majoritatea zilelor mi le petrec însă în faţa calculatorului, în biroul meu aflat la „sea level”, cu vedere către Atlantic şi portul Santa Cruz de La Palma. Nopţile pe care le petrec la observator se împart între patru tipuri de activităţi. Prima este de suport pentru observatorii vizitatori (cercetători, studenţi, profesori etc.). A doua este cea de „service”, care presupune ca eu să observ propuneri ale altor cercetători. A treia activitate este cea de instruire a studenţilor ING, iar a patra constă în observaţii pentru cercetările mele personale (pe telescoape ING sau pe alte telescoape de aici). Însă pentru a-mi continua cercetările proprii în două domenii (asteroizi şi galaxii) trebuie să lucrez mult şi acasă, neglijând uneori chiar familia, pentru că iubesc foarte mult să observ şi să studiez minunile cereşti. Între aceste cercetări, în ultimii ani am avut plăcerea să am ca oaspeţi în La Palma zece studenţi şi astronomi amatori din România, majoritatea absolvenţi acum de mastere şi doctorate în astronomie în Germania, Anglia sau Australia, alături de care am observat, publicat şi avut câteva descoperiri. Pe lângă ei, alţi peste 150 de români astro-turişti ne-au vizitat insulele în ultimii şase ani, în expediţii organizate împreună cu soţia mea şi liderul societăţii naţionale SARM de astronomie din România, alături de care am fluturat de mai multe ori steagul românesc sub câteva dintre cele mai mari telescoape ale lumii.

Occidentul Românesc: CV-ul tău este impresionant şi demonstrează, fără îndoială, o imensă pasiune pentru ceea ce faci. De unde a pornit această pasiune, ce te-a împins să devii astronom şi să cauţi mereu perfecţionarea în acest domeniu (dovadă numeroasele studii şi faptul că ai colindat lumea ca să acumulezi cunoştinţe şi experienţă)?

Ovidiu Văduvescu: Îţi mulţumesc pentru aprecieri! Această pasiune a pornit pe la 15 ani, în întunecata perioadă comunistă, când stelele străluceau mai frumos pentru că luminile erau stinse de către partidul unic ce voia, astfel, să ne plătim datoria externă a ţării… Mai exact, s-a născut prin 1983, după vizionarea celebrului serial al extraordinarului profesor şi popularizator american Carl Sagan – „Călătorie în Univers”, difuzat ca prin minune de TVR în doar cele două ore de program zilnic TV. Apoi mi-am construit prima lunetă la Craiova, dintr-o lupă şi o lentilă de ochelari, pentru că pe „piaţă” nu se găsea niciun fel de telescop, iar firma IOR mi-a răspuns negativ la speranţa mea de a cumpăra o mică oglindă de telescop.

În facultate, extrem de puţine cărţi de astronomie mi-au îndrumat paşii, între care celebra „Laboratorul Astrofizicianului Amator” al regretatului popularizator Matei Alexescu, care m-a ajutat – pe vremea aceea doar prin scrisori – să fac să funcţioneze primul program de calculator scris pe cartele şi a cărui execuţie dura câteva zile pe unicul computer de la universitate… Deşi după 1989 am avut şansa să devin astronom imediat după facultate, iar mai apoi să absolv primul doctorat în astronomie la Cluj sub îndrumarea regretatului profesor Árpád Pál, doar doctoratul din Canada m-a ajutat să merg mai departe în această frumoasă carieră.

Occidentul Românesc: Ai rămas legat de România prin diverse colaborări şi activităţi. Dacă ai putea să schimbi câteva lucruri la România, care ar fi acestea?

Ovidiu Văduvescu: În adevăr, în ultimii 20 de ani de când am plecat din România, sub patru directori ai institului unde am lucrat şi eu vreme de şase ani în anii ’90, nu am încetat să propun foştilor mei colegi diverse colaborări şi idei de dezvoltare de infrastructură, însă din păcate practic niciuna nu s-a împlinit… Cea mai mare dezamăgire a fost pierderea a două proiecte care propuneau României să achiziţioneze câte un telescop, acestea putând fi instalate într-unul din aceste observatoare internaţionale, unde ar fi devenit mult mai performante decât în România (care de fapt încă nu deţine niciun observator) datorită condiţiilor astro-climatice mult mai bune din acele locuri bine studiate.  Aceste proiecte cred că ar fi putut să renască astromomia românească, rămasă mult în urmă comparativ chiar şi cu toţi vecinii noştri din Balcani.

În schimb, în ultimii 20 de ani am avut multe realizari şi premiere împreună cu astronomi amatori din România, între care enumăr proiectul EuRo Eclipsa 99 (prin care am adus în România aproape 200 de străini), participarea în câteva tabere şi expediţii de observaţii în frumoşii noştri Bucegi alături de Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM), primele misiuni de observaţii ştiinţifice din Canare şi Chile împreună cu studenţi şi amatori români, primele descoperiri de asteroizi „româneşti”, precum şi primele publicaţii ştiinţifice care au pus astfel mai multe nume de români pe harta revistelor internaţionale, mass-media, internet, ba chiar şi pe cer! Sigur că mi-aş dori să pot schimba foarte multe lucruri în România mea natală, între care mentalitatea oamenilor rămâne, cred, cea mai importantă.

La factorii de decizie de la orice nivel aş schimba interesul trecător personal şi de familie cu cel permanent de societate şi de ţară. Aş mai înlocui românescul „lasă că ne descurcăm noi” cu reguli clare care să fie respectate de absolut toată lumea şi aş introduce pedepse mai aspre pentru cei care nu le respectă. Aş mai schimba birocraţia latină cu simplitatea şi normalitatea anglo-saxonă. Iar înainte de fiecare alegeri, le-aş mai turna pe cap tinerilor câte o galeată cu apă rece, ca să se trezească şi să ştie că trebuie să meargă la vot dacă vor schimbarea în bine a României, în loc să facă pe deştepţii că pe ei „nu-i interesează politica”! Iar, dacă aş găsi butonul magic, aş desfiinţa corupţia, adevăratul cancer al societăţii româneşti şi balcanice, care împiedică dezvoltarea oricărei societăţi!

Occidentul Românesc: Mi-a atras atenţia un aspect din cariera ta profesională: ai creat hărţi stelare (hărţi celeste) printr-un program special de calculator, scris chiar de tine. Ne poţi spune câteva detalii despre aceste hărţi – ce sunt, la ce folosesc, de ce sunt importante?

Ovidiu Văduvescu: Ideea de a produce în mod automat hărţi pe calculator mi-a venit din primul an când lucram la Bucureşti, la Institutul Astronomic al Academiei Române, după ce am văzut acolo în anii ’90 cum hărţile erau desenate manual, un proces care dura vreo oră pentru fiecare hartă şi care nu oferea o redare fidelă, ci mai degrabă una destul de aproximativă. Având acces, atunci, doar patru ore pe săptămână la unicul PC din institut (completate cu multe nopţi albe şi „săru’mâna” mamei ce lucra la Universitate în Craiova), împreună cu un coleg am reuşit să scriu un astfel de program numit Celestial Maps, pe care l-am perfecţionat mai apoi în Canada, unde mi-am permis un PC personal. Un astfel de soft este important la orientarea pe cer, putând fi folosit şi un planetariu sau creator de hărţi de câmp mai larg vizibil cu ochiul liber sau foarte mic vizibil printr-un telescop (de la cele mai mici până la cele foarte mari), unde numărul stelelor creşte extrem de mult, iar confuzia devine tot mai posibilă. Un astfel de soft mai este important pentru inventarierea obiectelor cereşti care apar în cataloage, în care milioane de stele şi galaxii cunoscute trebuie să apară şi pe hartă, altfel fiind considerate necunoscute şi, prin urmare, astfel descoperite de astronomi…

Occidentul Românesc: Totodată, ai descoperit mulţi asteroizi (sau ai făcut parte din echipa descoperitoare), iar pentru unii dintre ei ai propus nume româneşti şi câteva chiar au fost acceptate. Spune-ne mai multe despre această activitate: ce presupune descoperirea unui asteroid? Ce sentiment te încearcă în momentul în care realizezi că este o descoperire (că e un asteroid nou)? De ce este important, pentru noi toţi, întreaga planetă, să avem „ochi” cu care să urmărim asteroizii (telescoape plus ochii astronomilor)?

Ovidiu Văduvescu: Pe vremea când lucram în Antofagasta ca astronom „chilian”, am aplicat pentru trei nopţi de observaţie împreună cu un alt astronom român din diaspora venit din Franţa ca să observăm asteroizi apropiaţi de Pământ în cadrul proiectului european EURONEAR înfiinţat chiar de noi la Paris. De la distanţă, din România, ne-au ajutat la reducerea datelor alţi şapte tineri şi veterani astronomi, majoritatea amatori şi studenţi, care, graţie acestui extraordinar internet, primeau de la 14.000 de km distanţă imaginile luate de noi pe un telescop nemţesc instalat în celebrul observator european ESO din La Silla. Împreună cu ei, în acele nopţi din martie 2008, am descoperit primii asteroizi „româneşti”, între care vreo zece au ajuns să poarte nume de astronomi români ridicaţi la stele.

Câţiva ani mai târziu, această istorie a continuat din La Palma, oficial numărul asteroizilor descoperiţi în proiectul EURONEAR ajungând astăzi pe la 250, între care se numără şi nouă asteroizi apropiaţi de Pământ! Deşi este simplu să „vânăm” asteroizi având la îndemână un telescop cu oglindă de doi metri, orice descoperire, chiar şi a unui obiect ceresc de câţiva zeci de metri, rămâne un sentiment unic: vorbim de a găsi un corp ceresc pe care nimeni altcineva nu l-a mai văzut până atunci!

Pentru a cunoaşte mai bine Universul, atât de mare şi de necuprins, cred că este esenţial să ne cunoaştem în primul rând spaţiul apropiat; iar asteroizii apropiaţi de Pământ reprezintă, în acelaşi timp, o şansă de cercetare şi, poate, şi exploatare în viitor, dar şi un potenţial pericol pentru minunata noastră planetă, aşa încât descoperirea şi cunoaşterea lor este vitală pentru viaţa de pe Pământ.

Occidentul Românesc: Printre adolescenţii români pasionaţi de jocuri video şi de maşini se mai strecoară şi pasionaţi de astronomie: lor ce sfat le-ai da, dacă îşi doresc o carieră în acest domeniu?

Ovidiu Văduvescu: În primul rând, i-aş sfătui să urmeze o educaţie solidă în ştiinţele exacte (în special fizică, matematică şi informatică). Apoi să studieze şi să se dedice cu pasiune şi seriozitate oricărui domeniu le place, pe care să şi-l aleagă drept meserie pe viitor. Apoi, să nu confunde calculatorul cu joaca, manualele de la şcoală cu „nenea Google” şi nici viaţa reală cu relaţiile de pe internet, care riscă să-i facă tot mai superficiali, chiar dacă, într-adevăr, computerul rămâne probabil cel mai performant mijloc ştiinţific – aflat astăzi la îndemâna oricui – care, împreună cu internetul, oferă şansa oricui să producă ştiinţă, chiar şi descoperiri!

Nu în ultimul rând, îi sfătuiesc să se pregătească intensiv, dar să-şi trăiască în acelaşi timp copilăria şi adolescenţa; şi să meargă să studieze astronomia în afara ţării, întrucât din păcate în România încă nu există nicăieri niciun program universitar de tip licenţă de astronomie. Nu în ultimul rând, le-aş spune să nu înceteze niciodată să spere că vor schimba ceva în bine în România şi că vor ajunge foarte departe dacă-şi doresc asta cu adevărat! Personal, eu m-am implicat în colaborări cu tineri ambiţioşi şi muncitori, chiar dacă se aflau la distanţă, mergând recent până la conducere de teze de doctorat în astronomie (nu demult am candidat şi dobândit acest drept în România).

Occidentul Românesc: Care este relaţia ta cu România, în acest moment – atât din punct de vedere profesional, cât şi din punct de vedere sentimental? Îţi lipseşte ceva din ţara natală?

Ovidiu Văduvescu: Eu am rămas cu România într-o relaţie sentimentală, în ciuda multor dezamăgiri, care persistă chiar şi acum, la 28 de ani de la Revoluţia în care personal am sperat atât de mult… Cu toate acestea, România a rămas ţara mea natală, de suflet, în care m-am întors de peste 20 de ori în cei 20 de ani, aşa cum revii cu drag la amintirea primei iubiri de la 16 ani.

România (şi nu Canada) mi-a rămas unicul răspuns la întrebarea „where are you from” („de unde eşti?” – n.r.) pe care mi-o pun mai toţi astronomii vizitatori aici, ca şi vecinii de casă cu chirie în care locuim. Din România îmi lipsesc locurile dragi, părinţii rămaşi din păcate departe, singuri şi îmbătrânind, şcoala şi facultatea care m-au educat şi m-au format, şcoala populară de arte, chitara şi cele doua coruri în care am cântat, precum şi câţiva prieteni care mi-au mai rămas acolo. Şi evident că-mi lipseşte şi mâncarea, un „sentiment” care devine cel mai „acut” de sărbători 🙂 Şi-mi mai lipseşte zăpada, de care m-am dezobişnuit de 12 ani, de când am plecat din Canada.

Occidentul Românesc: Ce anume îţi place cel mai mult în patria adoptivă, în insulele unde te-ai stabilit?

Ovidiu Văduvescu: În primul rând îmi plac natura şi clima blândă de aici, cu temperatura medie de 21 de grade şi niciodată sub +10 grade iarna şi care vara rar trece de 30 de grade! Îmi plac marea şi muntele, lângă care trăim şi ne plimbăm la alegere în fiecare weekend. Atât în cultură, obiceiuri şi limbă, Spania, dar şi îndepărtata Chile, seamănă foarte mult cu România. Diferite au fost Canada şi Africa de Sud. Depinde despre care patrie adoptivă mă întrebai? 🙂

Occidentul Românesc: De-a lungul anilor, am avut ocazia să cunosc oameni care au călătorit mult ori au studiat în alte părţi ale lumii – sau au făcut voluntariat. Toţi au tras anumite învăţăminte din călătoriile şi experienţele lor, fiecare avea o nouă perspectivă asupra vieţii, după aceste experienţe şi o altă înţelegere a lumii. Care ar fi viziunea ta după anii de studiu, muncă şi trai în România, Canada, Chile, Africa de Sud, Spania? Ce ai aflat despre tine, în această călătorie, ce ai aflat despre lume, despre oameni – ce ai aflat despre Univers?

Ovidiu Văduvescu: O întrebare mult prea filosofică la care probabil te voi dezamăgi cu un răspuns scurt: trebuie să nu încetăm niciodată să visăm să ajungem acolo unde ne-am dorit, indiferent cât de greu ni s-ar părea acest drum! Vom fi surprinşi să ne depăşim astfel propriile temeri şi limite, care, de fapt, am aflat că nu prea există în Univers.

A consemnat: Camelia Jula

Fotografii: arhiva personală Ovidiu Văduvescu

Citește și