„Minutul de Hollywood” cu Tudor Petruț: Oscar atomicul

Last updated mart. 20, 2024

Ar fi putut să fie doar o trecătoare pană de inspirație. Sau poate o dovadă de inerție la sfârșitul sezonului de festivități de premiere. Numai că apatia a fost reală și n-am scris nimic imediat după spectacolul decernării premiilor Oscar. Pentru că n-am avut despre ce. Dichisita afacere cu vedete și statui aurite a fost plictisitoare, previzibilă, lipsită de farmec și de strălucire. Am fost invitat la câteva emisiuni de radio și televiziune românești și la fiecare, cu toții, moderatori, critici, invitați am simțit aceiași stinghereală că nu prea avem ce comenta, cu entuziasm, despre mai nimic. Senzație pe care am resimțit-o și în unele opinii din presă.

Se întreaba un critic în USA Today „Cum cea mai importantă seară în Hollywood, după un an redus la zero cu două greve simultane sub presiune din cauza noilor tehnologii și pentru că dificultăți economice forțează întreaga industrie de divertisment să ia în considerare un viitor incert, cum am ajuns cu o astfel sărbătoare a filmului să fie atât de fadă”? Pe scurt, cam așa a fost. Până și coloratele fotografii ale toaletelor exotice au dispărut în eter de-a doua zi. Ca să nu mai spun că obișnuitele cancanuri de la petrecerile de după nici n-au ajuns în presă.

Despre ce să scriu? Noroc că m-am întâlnit cu prietenul și actorul Eric Lozano, un mucalit simpatic. Pentru Eric tot ce se întâmplă în Hollywood e politică (și delicatese cum ar spune românul). Rutina lui de comedie este o satiră politică antrenantă. Eric a opinat că academia de film (Academy of Motion Pictures Arts and Sciences) a fost de-o cumințenie aparte ca să nu facă valuri. De parcă s-ar fi înțeles academicienii între ei cum să voteze (că se cam măsluiesc alegeri pe aici) și cum să organizeze premierea ca să nu supere pe nimeni. De exemplu:

„Oppenheimer”, care împletește o poveste despre excepționalismul american cu meditații despre moralitatea umană a responsabilității, a câștigat mai tot, fără controversă;
S-a optat pentru seriozitate (și pentru teme universale totuși) în defavoarea marelui spectacol cinematic tipic american, cu muzică cu tot, „Barbie”, folosit de activiști ca model pro-feminist și anti-homofob, deci controversat;
Tot ca un model de seriozitate a câștigat pentru rol feminin Emma Stone („Poor Things”) pentru că este senzațională și nu Lily Gladstone („Killers of the Flower Moon”) pentru că e prima amerindiană nominalizată (și foarte bună în film);
Ca să mulțumească pe toată lumea afectată de crizele mondiale, academia a premiat un documentar ucrainian (emoționant și dur) și un film despre Holocaust (emoționant și dur); cuvântările câștigătorilor fiind diametral opuse, regizorul Jonathan Glazer („Zone of Interest”) fiind acuzat de colegii săi artiști de origine evreiască, de anti-semitism;
Cu multă dragoste frățească, după o carieră „ca-n filme”, marele actor Robert Downey Jr a fost încununat cu o statuetă pe care trebuia s-o primească de mult vreme; colegii și-au făcut datoria, criticii s-a supărat că nu a câștigat Ryan Gosling („Barbie”), care oricum a produs momentul serii interpretând „I Am Ken” (meritând Oscar pentru cel mai bun moment muzical din ultimii ani);
Pentru diversitate și pentru că a creat un personaj minunat, actrița afro-americana DaVine Joy Randolph („The Holdovers”) a primit premiul pentru rol secundar feminin reducând la șușoteală obișnuiții activiști anti-rasiști care de-abia așteaptă să țipe că Hollywood e „prea alb”;
Prezentatorul Jimmy Kimmel s-a abținut de la șopârle politice păstrând glumele nesărate doar pentru „prietenii” din sală, dar nu s-a putut abține să nu devieze de la scenariu pentru a improviza și a-i face (indirect și inoportun) publicitate marelui său dușman Donald Trump;
Și așa mai departe…

Păcat că agitatul actor Eric nu vorbește românește! Comentariile lui ar fost mult mai suculente live și cu intonație. Până la urmă ne-am înțeles că amândoi avem dreptate. Că, în anul de grație 2024, Oscar atomicul nu a detonat…
Autor: Scenarist, Tudor Petruț (California-USA)

Nota Redacției OR:
Tudor Petruț, actor și scenarist de film, regizor de teatru, autorul editorialelor Minutul De Hollywood care apar în presa de limba română din diaspora și pe paginile Romanians In Hollywood, scrie la Occidentul Românesc din anul 2011. Tudor Petruț este nepotul marelui actor Emanoil Petruț. A învățat la liceul de matematică-fizică Mihai Viteazul din București și a absolvit în 1990 Facultatea de Regie la Universitatea de Teatru și Film I. L. Caragiale din București. A regizat spectacole de teatru în capitală, la Constanța, Arad și Ploiești. A jucat în filme românești precum Misterul lui Herodot (1976), Femeia din Ursa Mare (1982), Secretul lui Nemesis (1985), Zâmbet de soare (1987), Păstrează-mă doar pentru tine (1987), Liceenii (1987), Extemporal la dirigenție (1987), precum și în serialul Tv Călătorie de neuitat (1994). A emigrat în Statele Unite în anii ’90. Tudor Petruț este cetățean american și are cu prima soție doi băieți, Alexandru și Ștefan. A divorțat și s-a recăsătorit cu Dana, americană cu origine română. Locuiește în Orange County, California, unde și-a luat o licență pedagogică și predă matematica la un liceu din Santa Ana. În America a scris scenarii de film de lung metraj, încercând să negocieze pentru producerea lor cu diverse case de producție americane. A regizat spectacolele de teatru Confesiunile unui copil catolic de E.B. Appell la Long Beach Playhouse și Doi domni din Verona la Magnolia Playhouse din Hollywood. A fost consultant la Columbia Pictures pentru realizarea filmului Bram Stoker’s Dracula. Ca actor, Tudor a fost protagonistul unei campanii publicitare pentru Discover Card, a apărut în câteva seriale de televiziune și filme, și este membru al breslei actorilor SAG-AFTRA și al Academiei de televiziune ATAS.