„Octav Calleya – o viață în slujba sunetului”, de Dan Caragea

Un dirijor între două lumi

Povestea lui Octav Calleya începe la 28 noiembrie 1942, în Chișinăul zguduit de război, într-o familie de intelectuali cu rădăcini adânci în cultură. Descendent al unei familii cu origini spaniole – numele fiind inițial „Calleja” –, viitorul dirijor a crescut într-un mediu în care sensibilitatea artistică era o formă de viață. Tatăl său, Mihai, și mama, Angela, i-au oferit un cadru stabil într-o epocă instabilă, iar moștenirea spirituală a familiei s-a îmbogățit prin figura bunicului, implicat în viața teatrului local, și a bunicii originare din Pietroșani, județul Argeș.

După război și pierderea Basarabiei, familia s-a refugiat la Craiova – orașul care avea să devină matricea formării sale. „M-am născut la Chișinău, dar familia mea s-a stabilit după război la Craiova. Sunt român prin naștere, spaniol prin adopțiune și malagueño de corazón”, avea să spună mai târziu, sintetizând o identitate complexă, construită între spații și culturi.

La Craiova și apoi la București s-au pus bazele unei formații muzicale solide. Debutul său dirijoral a avut loc în 1966, iar în 1968 a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, unde a studiat cu personalități marcante precum Constantin Bugeanu, Mircea Basarab, Marin Constantin, Ștefan Niculescu și Gheorghe Dumitrescu. Între 1971 și 1973, înainte de plecarea în Occident, a fost dirijor și profesor de dirijat la același conservator – o confirmare timpurie a autorității sale artistice.

Ucenicia europeană

Drumul său artistic a continuat în marile centre muzicale ale Europei. La Viena a studiat cu Hans Swarowsky, unul dintre cei mai influenți pedagogi ai dirijatului orchestral. La Stockholm, întâlnirea cu Sergiu Celibidache a devenit decisivă, depășind cadrul unei simple formări tehnice. În Italia, și-a desăvârșit studiile cu Franco Ferrara.

Acești trei maeștri definesc, în esență, arhitectura formării sale. Dintre ei, Celibidache a exercitat influența cea mai profundă, nu doar prin rigoarea tehnică, ci printr-o veritabilă „fenomenologie a sunetului” – o viziune asupra muzicii ca experiență vie, ireductibilă la partitură. Calleya s-a revendicat constant ca discipol al lui Celibidache și Ferrara, asumând o etică a muncii și o exigență artistică rar întâlnite.

Málaga – locul consacrării

Un moment de cotitură s-a produs la 23 ianuarie 1973, când Octav Calleya a dirijat pentru prima dată Orchestra Simfonică din Málaga, într-un program cu Weber, Chopin și Beethoven. Acest concert a marcat începutul unei relații durabile cu orașul andaluz, unde avea să se stabilească definitiv.

Cariera sa a evoluat constant: între 1975 și 1978 a fost prim-dirijor al Orchestrei din Valladolid, iar între 1978 și 1980 director muzical al Operei de Stat din Istanbul. Din 1980, stabilit la Málaga, a condus Orchestra Simfonică a orașului timp de un deceniu. În 1991 a devenit prim-dirijor și director muzical al noii Orchestre Filarmonice din Málaga (fosta Orquesta Ciudad de Málaga), contribuind decisiv la definirea identității acesteia, alături de nume precum Odón Alonso, Alexander Rahbari, Aldo Ceccato sau Edmon Colomer.

A colaborat, de asemenea, cu ansambluri importante din Europa și din lume, inclusiv Royal Philharmonic Orchestra din Londra, orchestre pariziene precum Colonne și Pasdeloup, dar și orchestre din Suedia, Italia, Grecia, SUA sau Asia.

Profesorul și moștenirea pedagogică

Dacă activitatea dirijorală i-a adus recunoaștere internațională, vocația pedagogică i-a asigurat o moștenire durabilă. Din 1983, Octav Calleya a predat dirijat orchestral la Conservatorul Superior de Muzică „Manuel Carra” din Málaga, formând generații întregi de muzicieni.

A introdus aici o disciplină unică în Spania – Fenomenologia Interpretativă Aplicată – inspirată direct din gândirea lui Celibidache. Printre elevii săi se numără dirijori de prestigiu precum Pablo Heras-Casado și Miguel Sánchez Ruzafa, dar și muzicieni români precum Tiberiu Soare, Tiberiu Oprea, Adrian Morar sau Zsolt Jankó.

A fondat Málaga Youth Symphony Orchestra și a contribuit la dezvoltarea proiectului european Eurochestries, devenind în 1989 vicepreședinte al Federației Europene a Orchestrelor de Tineret.

Legături cu România

În ciuda unei cariere internaționale, legătura cu România a rămas constantă. A revenit frecvent la Craiova, unde a inițiat și patronat concursuri internaționale de dirijat și a sprijinit formarea tinerilor muzicieni.

Orașul i-a acordat titlul de excelență, iar la Muzeul Cărții și Exilului Românesc din Craiova există o colecție care îi poartă numele, reunind partituri, înregistrări, cărți și obiecte personale. În paralel, Málaga l-a onorat cu titlul de cetățean de onoare.

Volumul La pupitrul vieții (2009), semnat de Ion Munteanu și dedicat maestrului, depășește cadrul unei simple biografii, propunând o reflecție amplă asupra artei, societății și condiției artistului.

Distincții și colaborări

Activitatea sa a fost recunoscută prin numeroase premii: Premiul I la Concursul Național de Dirijori din Valencia (1978), medalia de bronz la Concursul Internațional Villa-Lobos, medalia de argint a orașului Valladolid și medalia de aur a Orchestrei Simfonice din Málaga. În 1992, Primăria din Málaga i-a acordat premiul pentru cea mai bună activitate muzicală a anului.

A colaborat cu artiști de prim rang, precum Renata Scotto, Viorica Cortez, Renato Bruson, Giuliano Carmignola, Rafael Orozco, Miklós Perényi, frații Kontarsky, Eric Heidsieck, Dimitri și Elena Bashkirova, Alexandre Lagoya sau Dominique Merlet.

O estetică a adevărului sonor

„Muzica nu este un simplu șir de note, ci un mod de a sculpta timpul și conștiința.” Această afirmație concentrează întreaga sa filosofie artistică. Pentru Octav Calleya, muzica nu a fost niciodată un act decorativ, ci o formă de cunoaștere profundă.

Într-o epocă dominată de efemer, el a ales rigoarea, profunzimea și fidelitatea față de sensul interior al sunetului. Format în tradiția marilor maeștri ai secolului XX și fidel unei concepții exigente asupra artei, Calleya rămâne o figură de punte între culturi, generații și școli de gândire muzicală.

La pupitrul vieții, a fost – și rămâne – un artizan al sunetului autentic, un model de continuitate și o conștiință artistică pentru care muzica este, înainte de toate, un adevăr de trăit.

„Muzica nu este un simplu șir de note, ci un mod de a sculpta timpul și conștiința” – această profesiune de credință, rostită cu simplitatea convingerii depline, rezumă mai bine decât orice biografie drumul lui Octav Calleya. Într-o epocă grăbită să producă vedete efemere, el a ales drumul dificil al profunzimii – cel învățat de la Swarowsky, adâncit cu Celibidache la Stockholm, desăvârșit cu Ferrara în Italia și predat mai departe cu generozitate, deceniu după deceniu, la Málaga.

La pupitrul vieții, Octav Calleya a rămas un artizan al sunetului autentic, un pod viu între culturi și generații, a cărui baghetă continuă să răsune în memoriile orchestrelor și în vocile elevilor săi. O viață dedicată nu doar muzicii, ci adevărului pe care aceasta, în clipele sale cele mai înalte, îl revelează.

Premii și distincții (selecție)

• Locul I, Concursul Național de Dirijori din Spania, Valencia, 1978

• Medalie de bronz, Concursul Internațional de Dirijori Villa-Lobos, 1978

• Premii și medalii din partea orașului Valladolid (1979) și Málaga (1985)

• Cetățean de onoare al orașelor Craiova și Málaga

Principalele Orchestre Dirijate – Poziții Permanente și de Conducere

• Orquesta Ciudad de Málaga / Orquesta Sinfónica de Málaga – Director titular (din 1980)
• Opera de Stat din Istanbul (Turcia) – Director muzical (1978–1980)
• Orquesta Filarmónica de Málaga (Spania) – Prim-dirijor și Director muzical (1991–1995)
• Orquesta Sinfónica de Valladolid (Spania) – Prim-dirijor (1975–1978)
• English Philharmonic Orchestra (Marea Britanie) – Dirijor principal invitat permanent
• Málaga Youth Symphony Orchestra – Fondator și Director
• Filarmonica Națională „S. Lunchevici” din Chișinău – Prim-dirijor invitat permanent

Colaborări Internaționale (Selecție)

Europa

Royal Philharmonic Orchestra (Londra, Marea Britanie) Berliner Philharmoniker (Germania) Orchestre Colonne și Orchestre Pasdeloup (Paris, Franța) Orchestra Sinfónica de Valladolid (Spania) Orchestra Simfonică de Stat din Atena (Grecia) Camerata din Florența (Italia) Ansambluri simfonice din Suedia, Portugalia, Germania

America și Asia

Orquesta Sinfónica de la Universidad de Nuevo León (Mexic) Orchestre simfonice din SUA (New York și altele, în cadrul turneelor) Orchestre din Filipine și Hong Kong

Prezența pe Scena Românească

Filarmonica „George Enescu” (București) Orchestra Națională Radio (București) Filarmonica de Stat „Transilvania” (Cluj-Napoca) Filarmonica „Oltenia” (Craiova) – colaborare de suflet

Soliști cu care a colaborat (selecție)

Renata Scotto, Viorica Cortez, Renato Bruson, Giuliano Carmignola, Rafael Orozco, Miklós Perényi, frații Kontarsky, Eric Heidsieck, Dimitri și Elena Bashkirova, Alexandre Lagoya, Dominique Merlet.

„Muzica nu este un simplu șir de note, ci un mod de a sculpta timpul și conștiința.” – Octav Calleya

Autor: Dan Caragea (Lisabona, Portugalia)
Publicat în: Occidentul Românesc

Nota redacției:

Critic literar, eseist, publicist și traducător, Dan Caragea se numără printre personalitățile intelectuale care au marcat, prin rigoare și consecvență, spațiul cultural românesc și lusitan. Lusitanist de prestigiu, specialist în psihologie și lingvistică computațională, el este colaborator voluntar al publicației Occidentul Românesc încă din anul 2011, contribuind constant la consolidarea unei punți culturale între România și lumea lusofonă.

Absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română, cu specializare secundară în limba și literatura portugheză, Dan Caragea este doctor în psihologie. Între 1978 și 1990, a activat ca profesor de limba română și asistent universitar la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din București, unde a predat limba portugheză. A semnat manuale de specialitate și a colaborat cu numeroase reviste culturale din România, impunându-se prin acuratețea analizei și eleganța discursului critic.

În perioada 1991–1993, a fost bursier al Institutului Camões din Lisabona, unde a elaborat un manual de portugheză pentru străini și a condus societatea Cyberlex, coordonând versiunile portugheză și spaniolă ale celebrului program de analiză semantică Tropes. Între 2009 și 2015, a fost expert în cadrul UEFISCDI, contribuind la realizarea versiunii românești a programului Tropes și dezvoltând software-ul inovator Semplag, destinat detectării similitudinilor textuale. În 2013, publică împreună cu Adrian Curaj, la Editura Academiei, volumul Analiza automată a discursului, lucrare de referință în domeniu.

În 2017, coordonează la Lisabona un amplu album dedicat relațiilor culturale și diplomatice româno-portugheze, în calitate de coautor. În anii 2018–2019, activează ca expert al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, contribuind la implementarea proiectului Romtext. 

Prin întreaga sa activitate, Dan Caragea rămâne o voce intelectuală de referință, un promotor al dialogului intercultural și un prieten statornic al publicației Occidentul Românesc.