Oana Ursache, doctor în filologie la Universitatea din Granada, a fost numită secretar de stat al DRP

160

Prim-ministrul României, Florin Cîțu, a numit-o ieri, 16 februarie, pe Oana Ursache, în funcția de secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, se precizează într-un comunicat.

Oana Ursache este doctor în filologie și lector de limba română la Universitatea din Granada. A mai fost lector la Universitatea din Alicante și este titulară a cursului de Literatură comparată la Facultatea de Litere a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Este licențiată în limba și literatura română, spaniolă și engleză și are un master în Comunicare și relații publice.

Stabilită în Spania de 12 ani, Oana Ursache a promovat limba și cultura română, organizând congrese, simpozioane și seminarii academice, în colaborare cu universități din străinătate și din țară, dar și festivaluri, seri de poezie, dezbateri, lansări de carte, ateliere de traduceri. Între acestea, Noaptea poetelor din România, Festivalul Culturii Române și Festivalul Copilăriei – “România ca teren de joacă”, acesta din urmă fiind organizat alături de Ambasadele României din Spania și Portugalia, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Madrid.

În prezent, Oana Ursache reprezintă diaspora, ca membru în cadrul Biroului Național PLUS.

Pe perioada mandatului, Oana Ursache va avea atribuții privind coordonarea directă și exclusivă a Departamentului, inițierea și avizarea proiectelor de acte normative în domeniul de activitate al DRP, răspunzând în același timp de acțiunile compartimentelor din subordine, pe care le aprobă direct sau le prezintă spre aprobare Secretariatului General al Guvernului.

Foto: Facebook