Oana Cojocaru, jurist – Direcția Generală Resurse Umane a Comisiei Europene: „Pentru mine România înseamnă echilibru”

După 12 de activitate și locuire în micul și cochetul Luxemburg, Oana Cojocaru se obișnuiește acum cu viața mult mai dinamică și variată a capitalei europene Bruxelles. Și cu noul său loc de muncă: jurist în cadrul Direcției Generale Resurse Umane a Comisiei Europene. Noi provocări, noi oportunități, noi orizonturi. La 35 de ani, Oana Cojocaru are deja mulți ani de experiență ca jurist-lingvist în cadrul unității române de traduceri a Curții Europene de Justiție. A plecat din Petroșani, orașul copilăriei care avea „ierni cu miros de cărbune”, pentru a studia Dreptul la București și dreptul european la Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene Paris I Panthéon Sorbonne (cu predare în limba franceză).

În vara anului 2007, s-a numărat printre primii studenți români stagiari în instituțiile europene. Apreciată pentru profesionalismul de care a dat dovadă în stagiile de vară petrecute la Curtea Europeană de Justiție, a primit ulterior propunerea de a continua munca acolo. Așa s-a mutat din București în Luxemburg. Și-a completat studiile cu un master bilingv în drept european, a învățat germana și spaniola, pe lângă celelalte limbi deja cunoscute (franceza, engleza, italiana) și a urmat cursuri de pregătire în management și resurse umane. În 2012 a devenit funcționar european, asigurându-și un loc de muncă permanent la Curte. Anul acesta însă i-a adus o schimbare profesională: „Îmi doream să lucrez cu și pentru oameni, așa încât am luat decizia de a-mi îndrepta cariera spre domeniul resurselor umane. Din mai, așadar, lucrez ca jurist în cadrul Direcției Generale Resurse Umane a Comisiei Europene”.

Pasul profesional: o providență dorită și asumată

„Am considerat că o astfel de schimbare este o sursă de dezvoltare personală și profesională și am acceptat provocarea pe care o presupune mutarea într-o altă instituție, într-un alt oraș și într-o altă țară”, mărturisește Oana. Deși recunoaște că se obișnuise cu viața tihnită din liniștitul Luxemburg, este convinsă că se va adapta ușor în Bruxelles, pe măsură ce va descoperi orașul. „Belgienii sunt oameni foarte prietenoși și primitori, am fost foarte plăcut surprinsă de deschiderea pe care am simțit-o în interacțiunile pe care le presupune viața de zi cu zi. În Luxemburg aveam cercul meu de prieteni, îmi era ușor, cunoșteam cam tot ce presupunea viața acolo. Uitasem cum este să fii la început într-o țară nouă. Este practic o combinație între a fi același și a-ți continua firesc viața așa cum o știi și a o lua de la capăt”, consideră tânăra juristă.

În activitatea ei din prezent, se ocupă cu implementarea coerentă și armonioasă a Statutului funcționarilor Uniunii Europene și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii în cele peste 50 de agenții ale Uniunii Europene. „Am contact zilnic cu colegi atât din agenții, cât și din cadrul Comisiei, Resursele Umane fiind unul dintre serviciile orizontale care sunt consultate în chestiuni foarte diverse. Sunt încă în perioada de acomodare și de învățare, iar aspectele pe care le tratez sunt extrem de diverse, dar mă bucură foarte mult acest dinamism intelectual, de care am de altfel nevoie, precum și șansa de a lucra cu oameni deopotrivă profesioniști și dedicați, dar și calzi, umani, atenți”, spune Oana.

            „Ca jurist-lingvist la Curte, am lucrat mult în limba română, pentru români, iar cea mai mare satisfacție profesională era când colegi avocați sau magistrați din România îmi spuneau că suntem citiți și apreciați. Că documentele Curții (hotărâri, concluzii și altele) traduse de noi au firescul unui text scris în limba română, deși sunt traduceri. Alte satisfacții profesionale au venit din coordonarea stagiilor tinerilor juriști care veneau la Curte, precum și din organizarea și moderarea unor seminarii interinstituționale în limba română, unde am cunoscut colegi din alte instituții europene, am făcut schimb de practici și am învățat unii de la alții.”

Pentru că îi place să călătorească, Oana și-a rezervat vacanțele ca să descopere noi locuri de pe diferite meleaguri. Dintre toate prin care a ajuns, spune că îi place cel mai mult Palma de Mallorca, unde se vede locuind, dacă ar avea ocazia. „Îmi place acolo atmosfera relaxată. Nu este relaxată pentru că oamenii ar fi lipsiți de griji. Nu sunt, le au și ei pe ale lor. Dar așa le este atitudinea, sunt zâmbitori și prietenoși. Și-mi place combinația de mare și munte. În Danemarca, unde am fost de multe ori în vizită la fratele meu și la familia lui, îmi place atenția fiecărui om față de ceilalți. În absolut tot se simte respectul față de semeni. Dar îmi place și Toscana, pentru că este o combinație foarte reușită de natură și sofisticare, îmi place Madridul pentru că e alb, curat și nobil, și-mi plac înălțimile: locul din Rio de Janeiro de unde se vede întregul oraș – Cristo Redentor – pentru că simți de acolo măreția lumii, și munții pe care îi parcurgi pe drumul incașilor care duce spre Machu Picchu, pentru că, uitându-te la ei, te uiți adânc, în interior, în tine.”

„În viața mea ordonată și confortabilă, România a adus culoare, trăire și autenticitate”

În ciuda distanței fizice de țara de baștină, Oana nu s-a desprins de România. A sprijinit o organizație non-guvernamentală care se ocupă cu educația în medii defavorizate. Sprijinul nu a fost doar financiar: „M-am oferit să fiu prezentă la ore pentru a-i inspira pe copii. Cred că atât experiențele care îi scot pe copii din mediul lor și le arată lumea, cât și eventuale modele care să le spună povestea lor și să îi încurajeze să învețe, să creadă în ei din orice familie sau mediu ar proveni, să aibă păreri, să fie onești, au un rol extrem de important în dezvoltarea lor, iar copiii de azi sunt adulții de mâine. Mereu m-au interesat copiii din România și viitorul lor – mai întâi cei instituționalizați, apoi cei din medii defavorizate, iar în cele din urmă toți, pentru că există un numitor comun pe care l-am identificat și care cred că este esențial în dezvoltarea și evoluția țării. Acesta este educația”, consideră Oana.

Relația ei cu România a rămas în permanență foarte strânsă. „Deși nu stau mult, vin des acasă. Este o combinație de dor, apropiere și încredere, pe de o parte, și dezamăgire, pe de altă parte. Eu simt că dau mai mult primei părți, o alimentez mai mult pe aceea și parcă văd cu ochii părintelui orice progres al copilului, de fiecare dată când vin în România, sau cu ochii suporterului echipa favorită. Numai că adesea mă lovește câte o fărâmă esențială de realitate și îmi dau seama că relația mea subiectivă cu România este foarte bună, dar obiectiv sunt încă multe de făcut.” Totuși, se vede revenind în țară. La fiecare venire acasă se întreabă cum ar fi să revină cu totul. Iar domeniul în care și-ar dori să se implice, dacă s-ar stabili în România, ar fi educația. „M-am uitat mult la România, din toate unghiurile, din multe locuri ale țării, am avut contact cu oameni foarte diferiți și cred că educația este cheia. De acolo se schimbă mentalități, de acolo se evoluează, educația deschide perspective. Mi-ar plăcea, așadar, să contribui la educația de la vârste foarte mici, când se formează bazele psihicului ce ne duce în viață.

            „Pentru mine România înseamnă echilibru. În acești mulți ani de când trăiesc în afara țării, România m-a ajutat să rămân ancorată într-o realitate care nu era a mea de fiecare zi, mi-a menținut reperele. În viața mea ordonată și confortabilă, România a adus culoare, trăire și autenticitate. Păstrând contactul foarte strâns cu țara, nu m-am pierdut în idei abstracte, în idealizări fără substanță, ci am urmărit și am înțeles societatea românească și am încercat să contribui cu ceva la dezvoltarea ei. Iar România mi-a dat în schimb voie bună, căldură, apropiere, familie, prietenie, iubire.”

Printre locurile ei favorite din țară se numără orașele care i-au marcat copilăria, adolescența și studenția, Petroșaniul și Bucureștiul. Dar cel mai mult îi place acasă voia bună. „Îmi place cum se petrece în România. Și pepenii roșii de aici, nicăieri nu sunt mai buni! Verile mele acasă sunt cu pepeni, cireșe și salată de vinete cu roșii. Lucrurile astea îmi sunt foarte dragi și doar în România sunt așa cum le știu eu”, mărturisește Oana cu zâmbetul ei cald pe buze. Nu ascunde faptul că îi este dor de casă, cum le este multora dintre cei plecați (indiferent de motive). „Da, și eu mă întreb care este de fapt „acasă” al meu, și eu mă împart între viața pentru care sunt recunoscătoare și dorul de România și de „ai mei”. Conflictul acesta interior este parte din noi, trăim cu el sau îl mai confruntăm uneori și luăm decizii.”

Când vine vorba de viitorul României, Oana rămâne optimistă, deși recunoaște că e nevoie de „mai mulți ani decât aș fi crezut acum ceva timp. În opinia mea, direcția de evoluție a României este bună, dar ritmul este foarte lent. Cred că fiecare an în care nu se investește în domeniul-cheie al educației este un an care amână progresul. Sunt, așadar, optimistă și cred că noi, cei plecați din țară, avem un rol extrem de important, pentru că putem inspira, deschide perspective și influența mentalități în comunitățile mici cu care avem contact când venim în țară. Și mai cred că exemplaritatea fiecăruia dintre noi este cea mai bună cale de a face ceva concret până când se schimbă ceva mai profund la nivelul statului.” 

Un material realizat de: Camelia Jula, jurnalist Occidentul Românesc

Material video și montaj: Raúl Sánchez Costa

Articol multimedia publicat în cadrul proiectului Stars4Media – „Connecto: Towards European Values Through Digital Media. The Live Streaming Hub”