O Românie de toată „povestea”…

kasandra-kalmann-nasaudean

În România ultimilor opt ani, au domnit hoția, minciuna, șpaga și teroarea. În toate domeniile. Grupuri de personaje aflate în diverse funcții ale statului au reușit să-și construiască prin falsitate și furt adevărate imperii financiare. Ceea ce se întâmplă în „țara de… poveste” este foarte limpede. Pentru toată lumea. Și pentru părinții copilului sfâșiat de câinii maidanezi și pentru tinerii de modă nouă ce protestează în București. Să nu ne mai prefacem că nu știm, că nu vedem, că nu simțim. Tot poporul român a înțeles foarte clar faptul că tot ce mișcă-n România se învârte în jurul unui singur personaj care deține puterea absolută în româneasca țară… Un personaj pentru care nu există limite în niciun fel de situație. Un personaj pentru care nu există credință, nu există Dumnezeu, nu există legi, nu există onoare sau demnitate. Doar minciună, hoție, putere, bani și teroare.

Să fim realiști și conștienți de toate acestea și mai ales de faptul că anume personaje cocoțate în cele mai înalte funcții ale magistraturii au decis în urmă cu un an că votul democratic a 7,4 milioane de români pentru demiterea președintelui „țării de… poveste” nu contează. Aceste personaje care ar fi trebuit să fie alese dintre cei mai de seamă înțelepți ai țării, cu multă educație, profesionalism și experiență în domeniu, s-au dovedit a fi doar niște politruci slugarnici, neprofesioniști, unii dintre ei cu trecut comunist și infracțional care răspund doar la anumite comenzi. Nici celui care știe doar să dea ordine, nici celor care au ignorat România prin decizia lor nu le pasă de români ci doar de propriul lor interes. „Câștigătorul” referendumului din vara anului trecut s-a întors la palat împreună cu toate slugile sale iar românii sunt anchetați și astăzi pentru că au fost la vot. Despre ce vorbim? Toate eforturile de-a se instala real democrația, libertatea, cinstea, binele și valoarea în toate domeniile din România s-au distrus prin metodele securisto-comuniste ordonate de către acest personaj și de către slugile care îi îndeplinesc poruncile fără să clintească.

Proteste ca-n occident…

Ce văd astăzi în România nu poate decât să-mi producă o perpetuă stare de rău. Câteva mii de oameni blochează centrul capitalei pentru ceva în care cică, ar crede deși multora dintre ei nu le este prea clar în ce anume. Cei mai mulţi dintre protestatarii acestor zile împotriva proiectului de minerit de la Roşia Montană sunt tineri, socializează pe Facebook şi se inflamează uşor la orice ţine de ecologie, corporaţii asupritoare şi aparate de stat care îşi impun brutal politicile publice. Este o mulţime pestriţă, îmbrăcată cu gusturi şi obiceiuri care nu au nicio legătură cu masele. Pe mulţi dintre ei dacă îi iei la bani mărunţi despre Roşia Montană o vor lua pe arătură sau se vor bâlbâi, derapând în teorii comuniste, anti-capitaliste, conspiraţioniste sau în filozofii socio-politice care au mai mult legătură cu cărţile pe care le-au citit decât cu realitatea politică, economică şi cu cea de la Roşia Montană. La protestele tinerilor de modă nouă se bea bere și se cântă la tot felul de instrumente exotice. Se dansează. Se bate în asfalt cu petul de plastic, plin cu pietre ca să se facă zgomotul mai mare. Cică așa au văzut ei că se protestează în occident… Așa o fi doar că în occident oamenii au drepturi, au legi pe care le respectă, au infrastructură și o viață socială demnă. Știu când și cum să protesteze și pentru ce anume. Și trăiesc în viitor. Din toate punctele de vedere și pe toate planurile. La o distanță de zeci și zeci de ani față de așa zișii protestatari din aceste zile de pe străzile Bucureștiului… Este trist că publicaţii care s-au hrănit cu bani grei din publicitatea de la Roşia Montană Gold Corporation – atunci când criza din presă durea al dracului de rău -, acum nu dau importanţă subiectului iar jurnaliştii se transformă în activişti, umflând proporţiile mişcării anti-Roşia Montană doar pentru că loveşte în guvernul USL sau pentru că le serveşte convingerilor lor ecologiste. Mă mir, ca mulţi alţii, de ce ies tocmai acum acești oameni în stradă împotriva unui proiect ce dăinuie de peste 13 ani şi nu au ieşit în stradă pentru a-l contesta în fiecare an sau în cazuri mult mai concrete de abuzuri morale ale clasei politice, de cazuri de corupţie sau de fraudă majore dovedite de justiţie. Ba chiar mă mir de ce nu iese nimeni în stradă când un copil din Bucureşti moare ucis de câinii maidanezi ce mișună peste tot în capitala europeană în timp ce Primăria Capitalei şi Parlamentul României au avut în ultimii opt ani mai multă grijă de câini decât de oameni. Poate pentru că indignarea împotriva proiectului de minerit de la Roşia Montană a pornit de la diverse ong-uri care au primit sponsorizări grase pentru a face tămbălău şi care au ştiut să vorbească pe limba acestor tineri nu în lozinci politice şi în clişee tehnice.

A înnebunit lupul

Ori de câte ori s-a vorbit pe un ton războinic despre câinii comunitari am fost dintre cei care susţineau că vina nu îi aparţine în exclusivitate animalului care devine uneori agresiv, ci omului. Am avut câini, îmi plac câinii şi consider că avem de învăţat unele lucruri de la aceste animale. Când însă un câine fără stăpân sfâşie un copil aşa cum s-a întâmplat recent în Bucureşti îngăduinţa faţă de haitele ce-şi fac veacul pe străzile oraşului sucombă. A căuta motivele şi împrejurările în care s-a produs această dramă reprezintă un demers inutil. Acelor părinţi nu le va reda copilul descoperirea rădăcinilor agresive ale maidanezului, aşa că nişte măsuri de prevenire a unei astfel de nenorociri i-ar fi putut scuti pe specialiştii lui peşte de corvoada dibuirii carenţelor temperamentale ale câinelui ucigaş. Am umblat destul de mult prin străinătate dar n-am văzut nicăieri un câine maidanez nici în buricul târgului, nici la periferie. De haite nici nu se pune problema… Carevasăzică, nu-i o minune, o chestiune imposibilă debarasarea spaţiului public de maidanezii care devin uneori agresivi. Se invocă de multe ori argumentul suprem: nu sunt bani pentru amenajarea unor spaţii în care să fie adunaţi câinii vagabonzi. Ciudat. Bine că sunt bani pentru terenuri de sport în pantă, pentru piscine închise înainte de inaugurare, pentru despăgubiri dubioase aducătoare de parandărăt, pentru ajutoare oferite celor din Republica Moldova. Pentru că nu sunt bani pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari mulţi copii, femei, adulţi, riscă zi de zi să ajungă la spital, iar dacă nu sunt foarte norocoşi la morgă. S-a adus în discuţie de nenumărate ori sterilizarea, o metodă care nu ar rezolva problema imediat dar ar conduce către o îndreptare a situaţiei în timp. N-am înţeles exact care-i şpilul cu crotalierea: ne încălzeşte cu ceva dacă îngrăşăm statisticile care vorbesc despre creşterea sau menţinerea numărului de câini fără stăpân? Nu. Realitatea e mai importantă decât statisticile sforăitoare, cu atât mai mult cu cât realitatea aceasta îşi poate înfige colţii în fiecare dintre noi.

Mânia oamenilor în faţa unei nenorociri precum cea despre care vorbeam se îndreaptă spre câinele vagabond fie el agresiv ori ba. În fond, nu ai de unde să ştii dacă dulăul care vine în fugă spre tine vrea să se joace sau să te atace. În mod normal principalii vinovaţi pentru aceste situaţii sunt cei care nu fac nimic de ani buni pentru rezolvarea situaţiei. Desigur, câinele e şi el vinovat pentru situaţiile însângerate însă e un animal, fără judecată. A preveni manifestările agresive ale câinelui stă în puterea omului, care înzestrat fiind cu judecată poate găsi soluţii. Totul e să se dorească așa ceva. Într-o țară normală, civilizată, primarul în a cărui sector s-ar fi întâmplat ceea ce se întâmplă în România cu maidanezii ar fi răspuns penal pentru moartea unui copil atacat de câini fără stăpân, legea obligându-i pe toți cei răspunzători să plătească milioane de euro pentru o astfel de tragedie. Dar nu în „țara de… poveste” unde există legi dar nu se respectă în niciun fel de situație.

Tărăboiul acesta al milei care e prezent acum în toată mass-media românească e absurd. Problema a încetat de mult să mai fie una de opţiune afectivă, de împărţire a oamenilor în cruzi şi miloşi – e o problemă pur şi simplu tehnică, socială. În acţiunea socială conceptul de milă e inoperant: aici au sens doar priorităţile abordate în ordine. Întrucât administraţiile locale anterioare şi-au dovedit indolenţa şi neputința și în acest domeniu, numărul câinilor fără stăpân din București a depăşit 100.000 şi creşte cu 15% pe an. Situaţia e la fel de gravă şi în alte oraşe ale ţării. Anual, zeci de mii de oameni între care mulţi copii sunt muşcaţi de aceste patrupede. Nu mai poţi ieşi noaptea pe stradă ba nici chiar ziua, prin locuri mai neumblate fără un par în mână. Măsuri ca punerea câinilor în ţarcuri sau castrarea lor ar fi fost suficiente dacă se aplicau cu opt-zece ani în urmă. Acum e prea târziu: numărul imens deja existent, rata teribilă de înmulţire, capacităţile limitate de hrănire sau „procesare” a lor fac inevitabilă eliminarea fizică a acestor animale. Şi ca să umpli ţara cu târle de câini, animale complet neproductive cărora le dai de mâncare în condiţiile în care statul n-are bani să hrănească bolnavii din spitale, înseamnă să transformi mila în crimă. În consecință, lucrurile sunt cât se poate de clare: avem de ales între oameni şi câini. Restul e… de poveste.

Kasandra Kalmann Năsăudean

 

Citește și