O primărie din Bistrița-Năsăud nu a majorat taxele și impozitele locale de 22 de ani
Într-o comună din județul Bistrița-Năsăud, taxele și impozitele plătite de localnici nu au fost majorate în ultimii 22 de ani, ci doar indexate cu rata inflației, așa cum prevede legea, scrie mediafax.ro.
Primarul comunei Lunca Ilvei, Flaviu Lupșan, spune că nu a vrut să îi împovăreze pe localnici cu impozite și taxe mai mari.
„Taxele și impozitele locale pe care oamenii le plătesc pentru terenuri și case nu au mai fost majorate din 1998. Acestea au fost doar indexate cu rata inflației pentru că nu am vrut să îi împovărăm pe oameni. Am reușit să atragem fonduri europene care au crescut calitatea vieții în comună, avem și agenți economici activi care contribuie semnificativ la bugetul comunei noastre și ne descurcăm și fără a le crește oamenilor taxele și impozitele pe care le plătesc. Am reușit chiar să subvenționăm cu 40% și lucrarea de cadastru general a comunei, suntem prima comună din România care are cadastru general”, a declarat pentru Mediafax, Flaviu Lupșan.
Comuna Lunca Ilvei este una dintre cele mai dezvoltate din județul Bistrița-Năsăud, aici avându-și sediul mai multe companii mari, care se ocupă cu activități forestiere sau de construcții.