DRP: O nouă sesiune de depunere de proiecte – Aplică până la 30 septembrie!

243

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni anunță continuarea programului de finanțare nerambursabilă 2022 și lansarea unei noi sesiuni de depunere a cererilor de finanțare de proiecte.

În perioada 16 – 30 septembrie 2022, sunt așteptate cu propuneri de proiecte asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor de pretutindeni, organizaţiile internaţionale, cât și persoanele fizice autorizate sau persoanele juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate care utilizează finanțări nerambursabile pentru derularea de proiecte sau acțiuni în sprijinul românilor de pretutindeni.

În cadrul acestei sesiuni, solicitanții eligibili pot depune un singur proiect. În același timp, sunt eligibili și cei care au depus două cereri de finanțare în sesiunea februarie-iunie 2022.

Perioada de desfășurare a proiectelor este cuprinsă în intervalul 1 octombrie – 30 noiembrie 2022, cu excepția celor care marchează Ziua Națională a României (1 Decembrie).

Cererea de finanțare și documentele prevăzute în Ghidul de finanțare pot fi trimise doar în format electronic (scan PDF), la adresa de e-mail proiecte@dprp.gov.ro.

Este necesar ca fiecare anexă să fie atașată ca un singur document PDF, denumit ca atare (de exemplu, Statut.pdf). Nu sunt acceptate alte formate (JPEG, PNG etc.).

Pentru constituirea dosarului, găsiți informațiile de care aveți nevoie în Ghidul de finanțare nerambursabilă 2022. De asemenea, de la punctele 01-13, sunt atașate documentele de interes, în format editabil.

Informații complete legate de constituirea dosarului sunt afișate pe site-ul DRP, la adresa https://dprp.gov.ro/web/programul-de-finantare-nerambursabila-2022-oct-nov/.

Comunicat și foto: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni