„Nu mă cunoști, n-ai dreptul să mă judeci!”

„Nu mă cunoști, n-ai dreptul să mă judeci!” este mai mult decât o afirmație personală – este un apel universal la decență și respect, un memento al faptului că viața fiecăruia dintre noi se scrie pe pagini nevăzute și complexe, cu însemnele tăcerii, durerii și luptei. Pe cât de accesibilă a devenit imaginea oricui, pe atât de ascunse rămân acele straturi profunde, unde adevăratele bătălii au fost purtate.

Într-o lume a conexiunilor rapide și a impresiilor fugitive, pare că fiecare își permite să aibă o opinie despre oricine. De la aparițiile publice, la deciziile personale, la orice fir de vulnerabilitate lăsat, chiar și neintenționat, la vedere, suntem expuși privirilor care au toate răspunsurile, mai puțin înțelegerea. Trăim într-o lume unde judecata a devenit aproape un reflex, o necesitate asumată de către cei care privesc doar de la margine.

Există o iluzie că putem înțelege povestea altcuiva doar aruncând o privire la vârfurile vizibile ale vieții sale. Vedem decizii aparent greșite și suntem gata să condamnăm, ca și cum am fi avut aceleași șanse, aceleași contexte, aceleași răni. Dar realitatea este că fiecare om are un destin propriu, modelat de momente și alegeri unice. Judecata noastră – fie ea îmbrăcată în compasiune sau curiozitate – va rămâne mereu departe de profunzimea acelei realități.

A judeca pe cineva fără să-l cunoaștem cu adevărat este o îngrădire a umanității sale, o limitare pe care i-o impunem, încercând să-l reducem la concepțiile noastre limitate despre bine și rău. Este ca și cum ne-am dori să fim arbitri pe un teren pe care nici nu l-am pășit vreodată, dictând un verdict în necunoștință de cauză. În loc să căutăm omenia și înțelegerea, recurgem la etichetare, de multe ori, chiar fără a ști cine este persoana din fața noastră.

Acest „drept” de a judeca a devenit, poate, unul dintre cele mai perfide defecte ale lumii contemporane. Ne învârtim într-o spirală a aparențelor, unde validarea vine adesea din opiniile superficiale ale celor din jur, și, la fel de des, pierdem contactul cu compasiunea – adevărata punte între oameni. Poate că am uitat, însă, că realitatea este că ceea ce vedem la un om este doar o frântură, o parte minusculă a universului său interior.

Acest mesaj – „nu mă cunoști, n-ai dreptul să mă judeci” – este, de fapt, un apel la regăsirea decenței umane. Un îndemn de a ne opri și a reflecta asupra distanței care ne separă, de a înțelege că fiecare dintre noi are în față o luptă diferită, nevăzută. Ne-ar fi mai bine tuturor dacă, în loc de a ridica primul deget acuzator, am căuta mai întâi să întindem o mână de sprijin, să lăsăm o portiță deschisă pentru omenie.

Adevărul este că nimeni nu are dreptul să impună măsura propriilor trăiri asupra altcuiva. Să păstrăm, așadar, această lecție simplă dar profundă: nu putem cunoaște cu adevărat pe cineva doar din aparențe. Și mai important, nu avem dreptul să încercăm să-l cuprindem într-o etichetă. Să fim puțin mai reținuți în a emite judecăți și un pic mai dispuși să privim în profunzime – lumea va deveni, poate, un loc mai uman, atât de necesar fiecăruia dintre noi, în vremurile dificile în care trăim cu toții.

Autor: Kasandra Kalmann Năsăudean
Editorial publicat în ediția lunii noiembrie 2024, cu numărul 163, Anul XIV.

Nota Redacției:

Kasandra Kalmann Năsăudean a fost unul dintre redactorii primului post de radio în limba română, RadioUniplus92 (Millennium) Santa Susana (CA), mulți ani editor la prestigiosul ziar Gândacul de Colorado (Denver, Colorado) și redactor-șef la Radio Diaspora Online (Chicago), Statele Unite ale Americii. Licențiată în Informatică de gestiune (Felix C-256) și Științele Comunicării (Investigații), Kasandra înființează în anul 2010 ziarul Occidentul Românesc dedicat românilor din Peninsula Iberică, în special, și celor din lumea occidentală, în general, publicație de limba română, care apare lună de lună, fără întrerupere, în format print și online de peste 14 ani. A scris pentru numeroase reviste și ziare în limba română din străinătate și din România, iar în Spania a fost redactor-șef la primul ziar în limba română din Peninsula Iberică, Român în Lume. A colaborat cu revista Origini și ziarul Noi în Spania din Madrid. Este autor al volumului bilingv Destine distruse de comuniști, coautor la volumul The Mists of Time și în documentare dramatice privind istoria comunismului, alături de Michael Harrison Cronkite, manager de proiect.