Kasandra Kalmann Năsăudean: „Nu există decât jurnalism de bună şi de proastă calitate”
„Pentru orice jurnalist american care se documentează în mod onest, există un altul afectat de ipocrizia obiectivităţii. Pentru orice ziarist african care scuipă minciunile guvernului, există un altul care îşi riscă viaţa pentru a publica adevărul. Pentru orice reporter rus care demască corupţia există un altul care câştigă bani murdari scriind articole ce conţin publicitate mascată. Şi pentru orice gazetar englez care utilizează truisme brute în titluri umflate, există un altul care penetrează ceaţa secretomaniei guvernamentale. Nu există decât jurnalism de bună şi de proastă calitate!” – (David Randall)
Treptat, lucrurile s-au mai limpezit, dar nu suficient. Este presa a patra putere în stat sau este câinele de pază al puterii? Un răspuns clar la această întrebare apare hazardat şi neîndreptăţit, atâta timp cât nu răspundem la altă întrebare: Ce tipuri de jurnalism se pot practica? David Randall ne oferă răspunsul acceptat de oricine înţelege presa ca o sursă de informare corectă şi exactă: „Nu există decât jurnalism de bună şi de proastă calitate!”.
În consecinţă, jurnaliştii buni au mai multe lucruri în comun decât cele care îi despart. „Ceea ce este cel mai important însă”, precizează Randall, „jurnaliştii buni din întreaga lume sunt cu toţii de acord asupra rolului pe care îl au. Acesta este mai presus de orice de a pune întrebări, şi ulterior, pe această cale, de a descoperi şi publica informaţii care să înlocuiască zvonurile şi speculaţiile; a rezista sau a evada de sub controlul guvernamental; a informa electoratul; a monitoriza acţiunea şi inacţiunea guvernelor, a reprezentanţilor aleşi şi a serviciilor publice; a linişti tulburările şi a tulbura liniştea, oferind o voce celor care, în mod normal, nu se pot face auziţi public; a oferi constant societăţii o oglindă, reflectând virtuţile şi viciile sale şi demistificând tabuurile; a se asigura că s-a făcut sau se va face dreptate şi că vor fi întreprinse investigaţii acolo unde nu există nici o asemenea intenţie; a promova circulaţia liberă a ideilor, în principal oferind o platformă pentru cei ce au opinii diferite de cele ce prevalează în societate.”
Codul deontologic al jurnalistului precizează dintr-o perspectivă morală relaţia jurnalistului cu sine, cu sursele de informare, cu instituţia sa, cu publicul larg. Cu excepţia câtorva norme etice a căror încălcare reprezintă în acelaşi timp şi un delict de presă (calomnia, injuria etc.), sancţiunile nerespectării normelor etice sunt de ordin moral. Indiferent de ţară, ziariştii se manifestă în funcţie de un cod deontologic propriu.
În unele ţări, codul a fost elaborat de sindicatul jurnaliştilor (Portugalia, Finlanda) sau de cel al editorilor (Danemarca, Italia), în alte ţări, codul deontologic a fost întocmit de asociaţia editorilor din Belgia, Grecia sau de un Consiliu de presă instituit de o anumită asociaţie (Germania).
Aşa cum observa David Randall, „pentru unii jurnalişti, etica profesională reprezintă un cod de principii la care toată presa ar trebui să adere sau cel puțin să se simtă vinovată dacă nu o face.” În principiu, orice jurnalist demn de acest nume îşi face o datorie din respectarea regulilor amintite.
Recunoscând legile ţării unde profesează, jurnalistul nu acceptă în plan profesional decât judecata colegilor săi, excluzând orice intruziune guvernamentală, politică sau presiunile unor grupuri de interese. Jurnalistul, spre deosebire de cetăţeanul obişnuit, are o meserie plină de satisfacţii profesionale, dar se confruntă şi cu multe riscuri (ziarişti bătuţi, victime colaterale, ostatici etc.).
Cu toate acestea, „jurnalistul nu trebuie să datoreze loialitate nimănui; nici vreunui partid politic, nici vreunei surse; nu trebuie să slujească vreunui interes comercial sau necomercial ori vreunei cauze particulare, fie ea cât de vrednică. Este destul de dificil să practici un jurnalism echilibrat şi fără asemenea conflicte de interese”.
David Randall identifică şi motivaţia mai „lumească” care influenţează buna conduită jurnalistică: „Factorii esenţiali care determină aceste principii etice şi modul în care te decizi să le respecţi sunt banii pe care îi câştigi, concurenţa şi cultura ziarului la care lucrezi”.
Noua etică la care se referă Randall statuează clar imperativul jurnalistului: el trebuie să-şi servească numai ziarele şi cititorii lor. Slujirea interesului publicului consumator de informaţie presupune independenţa faţă de guvern şi de partide politice. Randall dă chiar şi un sfat: „Dacă vreţi să fiţi propagandişti, mergeţi şi lucraţi în relaţii publice, guvern sau politică”.
Regulile fundamentale ale profesării jurnalismului se regăsesc în majoritatea codurilor deontologice, diferenţele dintre ele fiind nesemnificative (prezenţa sau absenţa unor cerinţe, care nu afectează fondul comun).
În concluzie, caracteristicile Codului deontologic al jurnalistului sunt: adevăr, acurateţe, onestitate, fair-play, confidenţialitatea sursei, prezumţia de nevinovăţie, libertatea de informare, libertatea opiniei, dreptul la imagine, dreptul la viaţa privată, binele individual şi binele public.
Cum poate să apere şi să proclame adevărul cineva care nu are pasiune pentru adevăr? În viaţa noastră intervin oameni, evenimente şi anumiţi factori care afectează într-un fel sau altul pasiunea noastră pentru ceea ce facem. Un jurnalist integru va rămâne pasionat să proclame adevărul şi să slujească oamenilor. Mass-media cere de la specialiştii săi o disciplină de armată. Nicio publicaţie, post de radio sau de televiziune nu poate rămâne pe podium dacă echipa sa nu respectă disciplina necesară.
Autor: Kasandra Kalmann-Năsăudean – Jurnalist investigații, membru CCNMA, director editorial la Occidentul Românesc.