Noi profesioniști se alătură echipei Occidentul Românesc – Camelia Jula și Eduard Roth

Occidentul Românesc este o publicație în paginile căreia puteţi găsi informaţii obiective bine documentate şi de interes general, investigații jurnalistice, reportaje, interviuri cu români de valoare rezidenți în Spania. Pe lângă paginile de educație și cultură, evenimente, sănătate, păstrarea tradițiilor și obiceiurilor, informații juridice și de muncă, în cadrul publicației Occidentul Românesc există şi o pagină dedicată copiilor români din Spania.

Publicația este recunoscută pentru echilibrul său în abordarea subiectelor delicate, dar şi pentru documentarea temeinică a fiecărui articol publicat, material de interes sau știre. Echipa redacţională este formată din redactori şi colaboratori cu multă experienţă, cu acelaşi mod profesionist de a trata informaţiile.

Occidentul Românesc a fost creat pornind de la nevoia de informare corectă a cetățenilor români din Regatul Spaniei. Libertatea de exprimare, documentarea temeinică, profesionalismul, realitatea și echidistanța sunt doar câteva dintre atuurile publicației noastre.

În acest context, Occidentul Românesc dorește să își extindă echipa redacțională pentru ediția tipărită și on-line din Spania. Avem nevoie în permanență, de persoane creative, responsabile, cu abilități de comunicare și prezentare a informațiilor de interes pentru românii din străinătate.

În cele ce urmează, vă prezentăm doi dintre profesioniștii care de curând, s-au alăturat echipei redacționale Occidentul Românesc.

CAMELIA JULA – Jurnalistă, poetă şi artizan. A început să scrie poezie încă din copilărie (în prezent are două volume publicate), iar articole de presă, din şcoala generală, când colabora cu revista şcolii. În liceu a înfiinţat şi coordonat revista „Băşcălia”, iar în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, unde a absolvit secţia de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, a fost co-fondator şi editor-coordonator (timp de doi ani) al revistei studenţeşti „Carusel”. Din anul 2003 a trecut la categoria „profesionişti”, semnând în mai multe publicaţii clujene, de-a lungul anilor (între care „Monitorul de Cluj”, „Clujeanul”, „Ziua de Cluj” ş.a.).

În perioada 2005 – 2008 a fost corespondent al Radio BBC în judeţul Cluj şi corespondent al publicaţiei naţionale „Cotidianul”, în acelaşi judeţ. A lucrat ca freelancer şi pentru alte publicaţii, precum revista de tip horeca „Food and Bar Magazine”. Din 2007 activează şi în presa online, iar în perioada 2007 – 2008 a fost director editorial al publicaţiei săptămânale în limba engleză „Transylvania Weekly”. În perioada 2008 – 2011 a lucrat în domeniul publicităţii, comunicării şi relaţiilor publice, activând ca PR Executive, Account Manager, PR Manager pentru mai multe companii (Radio Impuls Cluj, Brand Tailors – Bucureşti etc.).

Din 2011 devine editor şi autor în cadrul proiectului de jurnalism independent „Think Outside the Box” (gândeşte în afara cutiei), una dintre primele publicaţii independente din România şi prima de acest fel orientată către eco-jurnalism. În prezent, este colaborator-senior al acestei publicaţii. Din 2014 s-a alăturat, din umbră, redacţiei Occidentul Românesc, contribuind la realizarea paginii dedicate copiilor. De aproape cinci ani s-a mutat din Bucureşti în satul unde a copilărit, unde trăieşte visul rural al oricărui downshifter şi, mai nou, şi-a propus să reînvie artizanatul textil tradiţional, sperând să îl inoveze şi să îl facă cunoscut în lumea întreagă.

Rudolf (Rudy) Eduard Roth este ziarist, poet, grafician, trainer și cercetător specializat în studii strategice și de securitate, analiza dinamicii politicii externe, modelarea matricilor de interacțiune în spațiul internațional și teoria relațiilor internaționale.

În anul 2015 a obținut titlul de doctor în științe politice cu o teză despre „Dimensiunea Răsăriteană a politicii externe a României, în perioada 1990-2015”. Este autor al unui număr impresionant de articole dedicate mutațiilor care au afectat politica externă a României în perioada post-comunistă, publicate în jurnale de specialitate din țară și din străinătate, precum și a două studii de relații internaționale publicate în volume de cercetare colective.

Este licențiat al Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București (promoția 2002) și deține două titluri de master, unul în Relații Internaționale conferit de University of Kent, Marea Britanie în 2008 și unul în Administrație Publică Electronică, conferit de către Universitatea din București în 2006.

Ca ziarist a activat în perioada 1996-2009 (cu un interludiu de 1 an, când a studiat la University of Kent) la Radio România. Ucenicia în presă și-a făcut-o la ziarul „Universul” în perioada 1994-1995 și apoi la Radio Antena Bucureștilor, actualmente București FM și revista Exces. A realizat sute de transmisii în direct, emisiuni și reportaje pentru Radio România Actualități, Radio3Net „Florian Pittiș” și București FM. Din 2012 locuiește în Spania, în Palma de Mallorca.

Citește și