„Nimic nu este mai înspăimântător decât ignoranța în acțiune”

Conform Wikipedia, Agnotologia (tradus din engleză) este studiul ignoranței sau îndoielilor deliberate, induse de cultură, de obicei pentru a vinde un produs sau a câștiga o favoare, în special prin publicarea de date științifice inexacte sau înșelătoare.

Așadar, cu ștaif și certificat academic, știința aceasta se ocupă de studiul sistematic al unui fenomen tipic societăților post-moderne: producerea şi răspândirea pe scară largă a neștiinței. Aș fi putut spune „ignoranței”, dar termenul neștiință are un avantaj. Istoric, problema a fost pusă în evidență în legătură cu știința și mai ales cu produsele ei, chiar dacă târziu și cu mare greutate, cineva a băgat de seamă că ceva este în neregulă cu rezultatele publicate ale unor cercetări. Prea multă vreme și mult prea sistematic se bat cap în cap cu cele ale altor cercetări științifice asupra aceleiași clase de evenimente, fenomene.

Exemplul clasic, cercetările asupra impactului cancerigen al fumatului. Mai recent, cele cu privire la impactul schimbărilor de mediu, generate de amprenta activităților umane. Exemplele, astăzi, se găsesc în nenumărate alte domenii, iar la zi ele au fost evidențiate de studiile contradictorii publicate în trombă asupra mutațiilor virale, a potențialul lor pandemic, a modelelor de difuziune, a soluțiilor de tratament în legătură cu specia Covid.

După ce a eliminat toate sursele posibile ale contradicției, care ar fi putut proveni din diferențe metodologice legitime sau din erori nesesizate de autori în procedurile experimentale și/sau de interpretare a datelor, cineva a scos la iveală faptul că știința a fost îmbogățită cu o specie nouă de activități și produse, cele menite să servească nu știința, adică lărgirea capacității de rațională înțelegere, explicare și folosire în interes social a diferitelor procese naturale sau sociale, ci blocarea afirmării și răspândirii unor cunoștințe perfect întemeiate și legitime, dar care contravin intereselor de grup ale anumitor centre de putere economică și/sau politică.

Ca să folosesc o paradigmă pe care am pus-o deja în evidență în domeniul comunicării sociale, este vorba tot despre raportul „semnal-zgomot”. O parte dintre produsele științei (semnal purtător de sens), atunci când devin „indezirabile” pentru unii, sunt bombardate masiv cu zgomot, cu produse fals purtătoare de sens și/sau purtătoare de sens falsificat (fake science!) având ca efect acoperirea comunicării științifice autentice, deraierea ei mitologică și tematică, împiedicarea sau îngreunarea recepției rapide și corecte a rezultatelor autentice, respectiv blocarea implementării consecințelor raționale, a deciziilor și acțiunilor impuse de rezultatele științifice legitime.

Blocarea științei și a produselor sale prin producerea și difuzarea masivă a neștiinței folosește o diversitate de căi și mijloace de acțiune. Cea mai frecventată este producerea, răspândirea rapidă și supra comentarea unor rezultate care fie contrazic direct rezultatele legitime, fie le relativizează credibilitatea, ori condițiile de validare, ori pur și simplu seamănă îndoială asupra lor, prin metode și argumente pseudo-științifice.

Îndoiala, în special, este arma preferată, pentru că are un avantaj major: știința însăși folosește îndoiala în procedura ei de dezvoltare, atât ca punct de plecare pentru validarea/invalidarea unor ipoteze, cât și atunci când prefigurează domeniul de valabilitate al rezultatelor obținute și confirmate.

Cu alte cuvinte, știința și publicul larg se confruntă cu o supradoză de îndoială asupra rezultatelor, procedurilor, interpretărilor, generată artificial de cei interesați, blocând astfel dezvoltarea firească a cunoașterii și mai ales receptarea corectă și oportună a consecințelor științifice și sociale care decurg.

O altă strategie este bazată pe dezvoltarea artificială a unor domenii, arii și teme de cercetare alternative, marginale, aparent competitive în raport cu domeniul care a produs rezultate legitime științific, dar „indezirabile”. Iar pentru a obține acest rezultat, desigur, cei interesați mută centrul de greutate al fondurilor și resurselor pe care se sprijină cercetarea academică sau cea de pe platforme instituționale dedicate.

Manipularea cercetării (obiective, teme, arii) și, deopotrivă, a producției de zgomot menit să acopere rezultatele legitime, dar „indezirabile”, a depășit de mult pragul de la care s-ar mai fi putut spune că știința este un domeniu al libertății. Mai mult de 90% din efortul de cercetare, astăzi, a fost anexat marilor centre de putere financiar-comerciale. Ilustrativ, desigur, cazul „big farma”, al cartelului marilor producători de tutun sau al cartelurilor din asigurări, pentru domeniul medical-biologic. Exact același tip de fenomen poate fi spectaculos evidențiat în domeniul economic, financiar-bancar.

Este vorba despre rolul celor patru mari firme de audit financiar și de contribuția lor masivă la distorsionarea atât a interacțiunilor de pe marile piețe financiare, cât și a „imaginii oficiale” a stării de fapt, sfârșite aproape fără excepție în episoade majore de criză. Relativ recent, scandalul „Wirecard” în Germania, cu extensii internaționale complexe, este mai mult decât concludent, la fel cum au fost, la aceeași scală, scandalurile prăbușirilor Enron, Worldcom, Lehman Brothers sau al fondului de investiții gestionat de Bernie Madoff în Statele Unite.

Producerea neștiinței și a prostiei pe scară largă este însă un fenomen tipic societăților post-moderne care a trecut de mult granițele activităților pur științifice. Educația, cultura, în special cultura clasică, cultura generală, cultura specifică diferitelor domenii de activitate – cultura științifică, cultura fizică, cultura socială, muzicală, cultura igienico-sanitară, cultura religioasă etc., toate sunt astăzi zone ale producerii de ignoranță, sistematic și în cantități masive.

Dintre toate însă, transformarea sistemului de învățământ în producător întâmplător şi nesemnificativ de achiziție educațional științifică, respectiv în mecanism industrial pentru producerea generațională de ignoranță, cu sau fără diplomă, nu mai are nici o importanță, este, de departe, fenomenul care spulberă ca un uragan temeliile şi așa firave ale modernității rudimentare, achiziționate şi aceea cu greu în ultimele două secole de România.

Există totuși un avantaj: societatea românească a devenit, deja, un vast şi fertil câmp pentru studiul şi dezvoltarea cercetărilor de „agnotologie”. Mă rog, dacă într-o generație, două, o mai ști cineva ce este acela un studiu științific! Dacă nu, o să importăm, așa cum importăm astăzi alimentele cu care hrănim ceva mai mult de jumătate din populația țării, deşi stăm pe o mină de aur numită potenţial agricol, capabil să hrănească cam un sfert din populaţia Europei. Dacă l-am valorifica, desigur!

Prostia şi răspândirea ei sistematică, însă, operează masiv nu doar în domeniul științei, ci şi al activităților de guvernare, politice şi economice. Iar rezultatele sunt mai mult decât evidente şi cât se poate de costisitoare. Nu doar financiar, cât mai ales pe scala șanselor de supraviețuire istorică.

Autor: Kasandra Kalmann-Năsăudean – Director editorial la Occidentul Românesc, economist, scriitor și jurnalist de investigații, membru CCNMA.

„Nimic nu este mai înspăimântător decât ignoranța în acțiune.” (Johann Wolfgang van Goethe)

Foto: Richard Perry and Jeff Schreifels/ veritusgroup.com