NEPSIS Madrid: Misiunea Bisericii și apostolatul tinerilor în diaspora

IMG_4020 [640x480]

Sâmbătă, 18 octombrie 2014, a avut loc la Madrid, întâlnirea de tineret – NEPSIS MADRID, cu tema ,,Misiunea Bisericii și apostolatul tinerilor în diaspora”, care l-a avut ca invitat special pe Preasfințitul Părinte Siluan, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Începând cu orele 17.30, timp de o oră și jumătate, tinerii au avut ocazia să participe la mai multe activități de cunoaștere și socializare, urmate de două ateliere de discuții axate pe tema conferinței, a căror concluzii au fost prezentate tuturor participanților la finalul întâlnirii.

Începând cu orele 19.00, Preasfințitul Părinte Siluan, a susținut Conferința cu tema ,,Misiunea Bisericii și apostolatul tinerilor în diaspora”. În prima parte a Conferinței, Preasfinția Sa a prezentat cadrul istoric în care s-a format Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, precum și problemele cu care s-au confruntat și se mai confruntă și azi tinerii ortodocși români din Ungaria.

În cea de-a doua parte, Preasfinția Sa a răspuns la întrebările tinerilor, subliniind faptul că, doar printr-o participare activă la viața Bisericii, tinerii din diaspora pot râmâne nevătămați față de provocările societății secularizate în care trăiesc, și pot deveni adevărați marturisitori ai credinței.

Acest eveniment face parte din șirul întâlnirilor de tineret organizate de Departamentul Cultural și de Tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu începere din luna aprilie a acestui an, în cadrul Protopopiatului Comunității de Madrid, și are ca scop crearea de  modalităţi unde tinerii acestei Comunități să se poată întâlni, cunoaşte, relaţiona şi dialoga în direcția apropierii lor de Biserică și de valorile tradiționale ale poporului român.

 

Citește și