Navarra: Trei români morţi, unul e în stare gravă, alţi doi sunt internaţi

9

Lantz1B [640x480]

Trei români, între care doi copii, au murit, şi alţi trei – două femei şi un copil – au fost răniţi, luni, într-un accident rutier, în Spania, toţi şase fiind membri ai aceleiaşi familii, rezidenţi în Pamplona, relatează presa spaniolă. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 16.30, în regiunea spaniolă Navarra. Cei şase se aflau în acelaşi autovehicul şi se întorceau din vacanţă la Pamplona.

Potrivit autorităţilor spaniole, în accident nu a fost implicat un alt autovehicul, din primele date reieşind că maşina a ieşit de pe şosea, pe partea dreaptă, s-a lovit cu spatele de un copac şi s-a mai deplasat câţiva metri pe un câmp din apropiere. Cauzele producerii accidentului nu sunt cunoscute deocamdată, însă se presupune că a fost o greşeală a şoferului, în condiţiile în care incidentul a avut loc pe un drum drept, cu vizibilitate. Şoferul şi doi copii de şase şi opt ani au murit, în timp ce două femei şi un copil de şase ani au fost răniţi.

Una din femei, în stare mai gravă, a fost preluată de un elicopter medical, iar cealaltă femeie, care a suferit traumatisme toracice şi abdominale, şi copilul de şase ani, rănit uşor, au fost preluaţi cu două ambulanţe, toţi trei fiind transportaţi la complexul spitalicesc al regiunii Navarra. Poliţia spaniolă a declanşat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

Potrivit MAE, Consulatul General al României la Bilbao a fost informat de către autorităţile spaniole cu privire la producerea unui accident rutier, luni, pe drumul naţional N121A, în dreptul localităţii Lantz, în jurul orei locale 16.30.

MAE mai precizează că în urma demersurilor iniţiate pe parcursul nopţii de reprezentanţii Consulatului General al României la Bilbao au fost obţinute detalii privind situaţia celor trei români internaţi, care se află în prezent în afară oricărui pericol. Consulul a dialogat cu unul dintre cetăţenii români aflaţi în spital, care a precizat că se întorcea cu familia din România.

În ceea ce priveşte cauza producerii accidentului, există indicii că şoferul, în încercarea de a evita un alt autovehicul, a schimbat direcţia de mers, lovind violent un copac, informează MAE.

LantzB [640x480]