Monica Ioan Chihaia: Pe urma zborului

„Cultura, o poveste nemuritoare fascinantă,

Vorbită, scrisă, tradusă şi mereu neterminată […],

Ca o Cină de Taină a creaţiei şi‑a sufletelor,

Cu pâine şi vin la masa izbăvirii neliniştilor

Ofrandele cuminecăturii marilor creatori

Înviind ca iubire‑n privirea pipăită de orbi!”

(Florin Gheorghiu: Pe urma zborului.

Iaşi, Editura PIM, 2013. Cina cea de Taină, p. 58‑59

O nouă apariţie editorială a unui reprezentant al diasporei româneşti.

Evenimentul a fost consemnat la Atena, unde prima zi de aprilie a adus în saloanele Ambasadei României zeci de compatrioţi, iubitori de poezie. În cadrul Cenaclului Balkania Contemporană, condus de scriitoarea Monica Săvulescu Voudouri, a fost prezentat volumul de versuri „Pe urma zborului”, semnat Florin Gheorghiu.

Prima mea întâlnire cu Florin Gheorghiu (începutul anilor ’90) este legată de apariţia celei dintâi publicaţii a diasporei române din Grecia, „Ateneul Eleno – Român”. O publicaţie căreia îi păstrez o amintire aparte nu numai pentru că a coincis cu un nou început în viaţa mea, cât mai ales pentru iniţiativa în sine. Revista, cu o ţinută sobră şi conţinut, a fost susţinută de o mână de intelectuali entuziaşti, pentru care singura dorinţă a fost aceea de a promova valori identitare, de a propune repere şi a clădi punţi de comunicare între cele două culturi: română şi greacă.

Numele Florin Gheorghiu l-am pus pe chip ceva mai târziu, iar de cunoscut… l-am cunoscut (aş putea spune) abia cu câteva zile în urmă, citind acest volum de versuri. Am descoperit un observator neliniştit şi, în acelaşi timp, un cunoscător cumpănit. I-am simţit sensibilitatea şi, deopotrivă, i-am putut admira rigurozitatea.

 „Pe urma zborului” urmează volumului de debut, „Sentimente în chihlimbar”. Metafora zborului (zbor absolut, zborul trăirii şi cugetului), construită pe simbolul luminii – leit motiv în majoritatea celor 26 de poeme, exprimă esenţializări ale unor meditaţii profunde. Despre destinul uman, despre Actul Creaţiei, relaţia cu Universul şi cu Demiurgul, în raport cu Timpul.

Tema vieţii supusă timpului, este împletită cu cea a mişcărilor Pământului, redând portretul timpului la scară individuală şi, în acelaşi timp, cosmică. Teorii ştiinţifice puse în metaforă descriu timpul într-o imagine a lumii – spectacol:

„Ca la un îndemn dat de un regizor celebru

Pământul s-a conformat începând dansul.

A făcut o piruetă de balerină în jurul său.

Cu această mişcare simplă se năştea ziua.

După o altă piruetă, ziua murea în noapte”.

Florin Gheorghiu scrie o poezie consistentă, enciclopedică, fără să o facă inaccesibilă. Îmbină firesc (dovedind o intuiţie remarcabilă) stilul poetic clasic cu cel modern, pentru a exprima, ideatic sau afectiv, cât mai bine ceea ce poetul doreşte să comunice cititorului.

Ars poetica acestei cărţi este sămânţa luminii. În relaţia cuvânt – univers poetic, eul liric exprimă, într-un stil de odă antică, relaţia cu omul idelor, cu cititorul („Salut şi ochii citind cuvinte profunde”) şi, una foarte strînsă, cu creatorii poeţi („Salut poeţii care cîntă cu lira lui Orfeu / Arzând în sentimentele fierbinţi ca focul / Şi pătimind în autodafe, ca Prometeu! / Îi salut cu iubire, binecuvântaţi-i mereu…” .

Idele lui Florin Gheorghiu – substantivizarea în limba română aoristului din limba (neo) greacă a verbului a vedea (βλέπω/eida) – exprimă disponibilitatea poetului de a împărtăşi experienţe proprii, (de când eram bătrân, cum spune într-un vers), menite să contribuie la descifrarea unora dintre misterele vieţii.

Fiecare vers este o revelaţie, un dar al unei căutări îndelungi, purtând speranţa şi credinţa că prin cuvântul „ce salută etern lumina” poate fi exprimat adevărul. Eu-l poetic metamorfozează realitatea, filtrând-o prin trăiri şi sentimente, transformând-o în cuvinte şi imagini. Este, generic, sămânţa luminii.

Se scrie încă poezie. „Sufletul, într o luptă fără sânge, fără ură şi fără părtinire, îşi cere drepturile sale prin cuvânt. Prin cuvântul izvorît din harul divin, al luminii” (Mioara Dragomir).

„Pe urma zborului” este o pledoarie şi un omagiu adus zborului către absolut ale omenirii. Florin Gheorghiu confirmă cu acest al doilea volum de versuri că este un poet autentic, un poet matur. Iar poeziile sale, pline de forţă şi substanţă.

Născut la 22 februarie 1951 în oraşul Huşi, Florin Gheorghiu a absolvit, şef de promoţie, Facultatea de Biologie a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, în cadrul căreia a susţinut şi doctoratul în specialitatea Biochimie. A debutat cu versuri în revista „Literatorul”(1992), redactor şef Marin Sorescu. Au urmat colaborări cu mai multe reviste de profil din România. Legăturile adânci cu patria mamă l-au determinat, cu 22 de ani în urmă, să se implice în organizarea primei asociaţii a românilor din Grecia, Comunitatea Sfântul Ştefan cel Mare. Locuieşte, de mai bine de un sfert de veac, în Atena, unde a profesat fără întrerupere ca biochimist, mai întâi la Institutul Bioiatriki, apoi la maternitatea Mitera. A înfiinţat centrul de prognoză şi analiză medicală Biotest, unde şi-a continuat activitatea până la vârsta pensionării. Căsătorit cu Vasiliki, au împreună un fiu, Dimitri Florin, în vârstă de 33 de ani, de profesie medic. Florin Gheorghiu, mărturiseşte, are două patrii pe harta inimii. Trăieşte în Grecia de mai bine de 30 de ani. În România revine însă întotdeauna cu dorinţa de a-şi umple desaga sufletului până la următoarea întoarcere.

Un material realizat de Monica Ioan Chihaia – Grecia