A fost prelungită perioada de valabilitate a cardului european de sănătate românesc

166

card_european_de_sanatate_sansanews_ro

În contextul liberei circulații ca drept al cetățenilor europeni, este indispensabilă solicitarea, în cazul efectuării unui voiaj, a cardului european de sănătate, care dă dreptul titularului ca la nevoie să obțină asistență medicală gratuită în statul în care urmează să se deplaseze.

Până de curând valabilitatea cardului european eliberat de România era de 6 luni, după care era necesară solicitarea unui nou card.

În urma sesizărilor primite direct de la cetățeni de către CNAS și a celor transmise prin intermediul misiunilor diplomatice cu privire la faptul că această perioadă de valabilitate ar trebui modificată, cu ocazia ultimei revizuiri a prevederilor reformei sănătății a fost prelungită și perioada de valabilitate a cardului european de sănătate românesc.

În Monitorul Oficial nr. 189 din 14 martie 2016 a fost publicată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 5/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 5/2016 – articolul 330 modificat, pentru a asigura accesul la servicii medicale pentru asigurații aflați în perioade de ședere temporară pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene, al unui stat aparținând Spațiului Economic European sau Confederației Elvețiene, se decide stabilirea duratei de valabilitate a cardului european la 1 an de la data emiterii, față de 6 luni cât era anterior.

ATENȚIE: Cardul european de sănătate, eliberat de  Casa Teritorială de Asigurări de Sănătate, conferă persoanei asigurate posibilitatea să beneficieze de servicii medicale necesare în timpul unei călătorii în străinătate (acces la serviciile medicale din sectorul public cum ar fi: spitale, farmacii, centre medicale, decontarea serviciilor medicale prin primirea banilor înapoi în cazul în care plătiți o sumă de bani într-o țară unde serviciile medicale se achită etc), dar dacă deplasarea în străinătate se face în mod special pentru anumite intervenții medicale sau pentru a dispune de diverse tratamente sau operații, cardul european nu le acoperă!

Autor: Cristina Florea