Preşedintele Statelor Unite are încredere în presa liberă şi independentă, dar nu va ezita să critice relatările deficitare

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, are încredere în presa liberă şi independentă, dar nu va ezita să critice relatările deficitare, afirmă vicepreşedintele Michael Pence.

“Fiţi siguri că atât preşedintele, cât şi eu susţinem puternic presa liberă şi independentă, dar puteţi anticipa că preşedintele şi noi toţi vom continua să atragem atenţia presei când se grăbeşte şi pierde faptele. Atunci când presa înţelege greşit, preşedintele Donald Trump va prezenta lucrurile direct poporului american”, a declarat Mike Pence în cursul vizitei la sediul NATO, în Bruxelles.

Zilele trecute, Donald Trump a criticat din nou, în termeni foarte duri, presa americană, acuzând că este lipsită de onestitate”, liderul de la Casa Albă evocând performanţe “incredibile” la început de mandat şi anunţând combaterea în continuare a imigraţiei şi terorismului. “Din păcate, cea mai mare parte a presei de la Washington DC, New York şi Los Angeles nu scrie pentru oameni, ci pentru interese particulare ale unui sistem defect. Presa a devenit atât de lipsită de onestitate încât dacă nu vorbim despre acest lucru facem un mare deserviciu poporului american“, a afirmat Donald Trump, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Citește și