Kasandra Kalmann Năsăudean: „Mediocritatea este plaga civilizaţiei”

Indiscutabil, există mulţi oameni remarcabili, celebri sau anonimi, care şi-au asumat destinul, au deschis drumuri noi, s-au autodepăşit, au înfruntat înfrângeri şi au luat-o de la capăt, au crezut în valori înalte şi în reuşită, dar, în paralel cu aceştia, există categoria mediocrilor sau, mai grav, a incompetenţilor, a celor care îşi supraapreciază nivelul de inteligenţă, de cunoaştere, şi care, paradoxal, ajung să domine, să decidă pentru ceilalţi.

Într-o definiţie concisă, de dicţionar, mediocritatea este o atitudine care se situează între extreme, este calea de mijloc caracteristică unui comportament care nu iese din comun, banal, care nu se evidenţiază prin nimic, previzibil, ori, mai mult, este atitudinea cuiva lipsit de inteligenţă, de capacităţi intelectuale deosebite, de creativitate, de cultură, de spirit.

Într-un sens mai larg, filosofic, mediocritatea este singurul fel de a fi care îi face fericiţi pe cei mai mulţi dintre oameni, spunea „părintele tragediei” greceşti, Euripide, în antichitate, pentru că, în general, se răsplătesc servilismul, conformismul, obedienţa, şi nu curajul, meritul, abnegația, devotamentul, succesul, creativitatea, aspect care se poate constata şi în lumea în care trăim astăzi, deşi de epoca lui Euripide ne despart peste două milenii şi jumătate.

Mediocritatea, care a preluat puterea în societatea contemporană, după cum observă tot mai mulţi sociologi şi filosofi ai culturii, pare a fi şi „reţeta” lumii noi, secretul coeziunii şi al echilibrului acesteia în care omul să nu-şi mai dorească mai mult decât ceea ce i se oferă, deşi ar avea capacitatea de a transforma totul, de a progresa, în care şi sentimentele au devenit tot „mediocre”, chiar inutile.

Pentru noi, românii, la nivel colectiv, dincolo de esenţa spiritualităţii noastre consolidată în timp, mai există o latură, un fel de a fi, în care mediocritatea pare să facă o breşă din ce în ce mai largă şi mai evidentă – aceea a „balcanismului” nostru, în sens peiorativ, de predispoziţie spre superficialitate, spre „merge şi aşa”, spre indiferenţă şi inconsistenţă, în multe privinţe, spre relativizarea competenţelor, spre promovarea nonvalorilor.

Când este vorba de mediocritate la nivel individual, evident că aceasta este, pe de o parte, un reflex al cultivării mediocrităţii în societate, iar, pe de altă parte, trădează o anume „comoditate” sau, eventual, un spirit de conservare prin adaptare, mimetism fără riscuri, fără exigențe – mai bine să faci ceea ce ţi se cere, oricât, poate chiar toată viaţa, decât să te expui printr-un punct de vedere sau prin acţiuni care să meargă în contra curentului.

Mediocraţia, ca realitate trăită, nu inventată, arată că oamenii care se disting printr-un punct de vedere original, prin decizii inovatoare, sunt ţinuţi pe tuşă, pot fi periculoşi pentru ierarhii bine consolidate, după reguli impuse. Ca să reuşeşti, astăzi, se spune că nu trebuie să ieşi din rând, să te conformezi.

Dacă ne-am gândi că trăim într-o lume în care peste 95% dintre oameni nu trăiesc viaţa pe care şi-ar dori-o, că sunt victime ale mediocrităţii sau, mai grav, că nu fac nimic pentru a schimba o astfel de atitudine faţă de viaţă, că şi inconştient fac alegeri astfel încât să rămână aşa cum sunt, probabil că lumea ar părea foarte tristă. Şi, totuşi, statisticile ne spun că acesta este adevărul.

Mediocritatea este o atitudine şi o alegere. Când cineva alege mediocritatea, care este mai „comodă”, alege, de fapt, să-şi oculteze competenţele, talentele, latenţele, oportunităţile. Canadianul Alain Deneault, autorul cărţii „Mediocraţia”, este categoric în a afirma că, în prezent, mediocritatea „a preluat puterea”, de vreme ce nu trebuie să fii nici inteligent, nici spiritual, nici original, să nu ai idei, să gândeşti în tăcere, până când te dezobișnuiești să mai gândeşti, altfel rişti să fii perceput ca arogant.

Mediocraţia pare a-şi fi asigurat şi viitorul. Dinamica tehnologică, pe lângă avantajele aduse civilizaţiei moderne, a încurajat, pe de altă parte, oamenii fără convingeri, fără pasiuni, care se trezesc dimineaţa pentru a-şi dedica toată energia pentru a corespunde exigenţelor altora, care au puterea şi banii.

Nenumărate studii consacrate acestui fenomen periculos al mediocraţiei trag un semnal de alarmă în legătură cu felul în care proliferează mediocritatea în toate domeniile, inclusiv în ţările dezvoltate. Educaţia instituţionalizată s-a transformat într-un „templu” al mediocrităţii, spiritualitatea a fost înlocuită cu divertismentul de prost gust, ca şi cum am trăi în „Peştera” lui Platon din care nici măcar nu suntem interesaţi să ne salvăm, preferând „umbrele” cu care ne-am obişnuit, în detrimentul luminii.

În artă, orice kitsch pare „genial”, în sport, valoarea în bani a premiului a acoperit valoarea performanţei, în politică, pseudoelitele doresc doar să-şi conserve avantajele ignorându-și adevărata misiune, în plan social, „licenţa” sfidează secole de civilizaţie, iar hedonismul a devenit normă.

Pentru ca mediocritatea să nu devină o atitudine de viaţă este nevoie de gândire critică, de respingerea lucidă a rutinei, a succesului fără valoare, de asumarea libertăţii individuale, de curaj, de conştientizarea capacităţilor pe care fiecare om le are sau le poate dobândi printr-un act de voinţă şi prin refuzul constant al uniformizării, al „mersului pe sârmă” pe drumul de mijloc dintre incompetenţă şi performanţă, ca şi cum viaţa fiecăruia dintre noi ar fi un rol într-o piesă în care trebuie să ascultăm indicaţiile de regie pentru a-l juca.

Autor: Kasandra Kalmann-Năsăudean – Director editorial la Occidentul Românesc, economist, scriitor și jurnalist de investigații, membru CCNMA.

Foto: massolutions.biz