“Lucrăm cu oamenii, pentru oameni! Secretul stă în creativitate, profesionalism şi solidaritate”

FOTO: Carmen Draghici Hopârtean

Interviu cu Carmen Drăghici Hopârtean, Asociaţia Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română (Bruxelles, Belgia)
Carmen şi Liviu sunt gazdele pe care ţi le doreşti oriunde te-ai duce. Cu vorbă frumoasă, cu suflet mare, cu pasiune pentru tot ceea ce fac, cu intenţii minunate şi cu un ceai cald sau o bere tradiţională belgiană, te fac să te simţi imediat acasă în studioul lor în care vibrează cărţi, picturi, muzică şi mai ales mult spirit românesc. Familia pe care o formează este inima Asociaţiei Arthis din Belgia, o organizaţie care derulează o serie de programe şi activităţi menite să ajute românii din această ţară, dar, mai ales, să menţină vii limba şi cultura românească pe acele meleaguri. Creatori în adevăratul sens al cuvântului, cei doi soţi şi-au pus resursele, imaginaţia, cunoştinţele şi timpul la dispoziţia unei misiuni nobile de ale cărei roade s-au bucurat, deja, generaţii de români plecaţi în Belgia. Carmen Drăghici Hopârtean şi Liviu Hopârtean sunt nominalizaţi pentru premiile de excelenţă acordate în cadrul celei de-a doua ediţii a campaniei Occidentul Românesc „Noi susţinem excelenţa!”, ediţie care va avea loc anul viitor.

Occidentul Românesc: Cum aţi ajuns, tu şi soţul tău, Liviu, să vă stabiliţi în Bruxelles, Belgia? A fost o întâmplare sau o alegere?

Carmen Drăghici Hopârtean: Stabilirea noastra în Belgia este o lungă poveste! Era imediat după Revoluţie şi am creat prima şcoală privată din România. Ministrul Învăţământului de atunci, dl. Mihai Şora, a spus că nu ştie dacă face bine să aprobe o astfel de iniţiativă privată, dar că semnează. Momentul era istoric şi pentru noi, şi pentru România de după comunism. Şcoala avea şase profesori de limbi străine care predau alternativ în şcoli, grădiniţe sau instituţii. O adevărată aventură, care prindea aripi zi de zi! A trebuit să găsim un sediu, dar nu l-am găsit. Aşa că am decis că nu mai avem timp să aşteptăm să se schimbe ceva, ci să facem noi schimbarea şi am plecat, în 1991, un moment ce a coincis cu declanşarea razboiului din Golf. Primul a plecat Liviu, apoi, la sfârşit de iunie, eu împreună cu fiul nostru care avea aproape 5 ani atunci. Bruxelles-ul a fost alternativa francofonă în momentul în care Franţa şi-a închis frontierele din cauza războiului. L-am îndrăgit, l-am adoptat şi ne-a adoptat!

FOTO: Liviu Hopârtean 

Occidentul Românesc: Cum v-aţi reconstruit viaţa în noua patrie, înspre ce domenii de activitate v-aţi orientat? Au existat piedici sau provocări mai grele în drumul vostru?

Carmen Drăghici Hopârtean: Pentru a te integra cu adevărat în noua ţară, trebuia mai întâi să te reconstruieşti, pe un calapod existent, dar care trebuia adaptat formatului ţării de adopţie.  Liviu a urmat cursuri de informatică, într-o şcoală care avea contract cu IBM. Primii trei studenţi care reuşeau să încheie acest curs urmau să intre în atenţia IBM. El a terminat primul! A mers la interviul preliminar, dar, în acelaşi timp, directoarea şcolii pe care o urmase i-a propus un post de profesor-inginer la Vormingscentrumfoyer, în Bruxelles, o şcoală de formare pentru tineri de diverse vârste, care veneau din medii diferite şi care erau cu precădere imigranți. Liviu a acceptat şi a fost o mare bucurie pentru noi, o familie la început de drum. Apoi, în paralel, a fost, timp de ani buni, directorul societăţii Atlassib Belgium. Dar lucrul cel mai important pe care l-am dezvoltat împreună, timp de 23 ani, a fost şi rămâne proiectul destinat românilor din Belgia, Asociaţia Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română. Ne lipsea România, ne lipsea cultura noastră, dar am vrut, în acelaşi timp, şi să-i ajutăm pe cei care ajungeau în Belgia să se adapteze mai uşor. Am crescut şi noi odată cu proiectele acestei asociaţii, a devenit parte din noi. Ne-am propus să facem din pasiunea noastră o profesie şi am reuşit. În scurt timp, Arthis a fost recunoscută de către Ministerul Culturii Francofone, de Primăria din Bruxelles, de cele două Comisii Comunitare din Bruxelles, Francofonă şi Flamandă şi de alte instituţii din Belgia. Diverse proiecte pilot au fost derulate şi în 2006 Arthis a primit din partea Ministerului Culturii Flamande din Bruxelles titlul de „Cea mai bună asociaţie socio-culturală din capitala Europei”. Sub cupola Arthis funcţioneaza 15 asociaţii locale recunoscute de Ministerul Culturii Flamande, împreună cu care am format FARB (Federaţia Asociaţiilor Româneşti din Belgia).

Occidentul Românesc: Cum aţi decis să oferiţi ajutor românilor care îşi încearcă soarta pe meleaguri belgiene? A pornit din experienţa voastră, din faptul că era un „gol pe piaţă”, cum se spune sau dintr-o dorinţă mai profundă de atât?

Carmen Drăghici Hopârtean: Arthis are mai multe domenii de activitate. Unul este domeniul social, prin care asigurăm servicii de interpretariat şi traduceri pentru cei în situaţii precare, dar şi un serviciu de mediere interculturală, un serviciu de primire a noilor sosiţi şi, totodată, consultaţii juridice colective punctuale cu specialişti belgieni şi români pe teme de interes general (omologare de diplome, meserii în penurie, statutul de independent etc.). Alt domeniu este cel socio-cultural, prin care oferim cursuri de limbă (franceză, olandeză, română şi engleză), de alfabetizare (pentru românofonii din Moldova şi Ucraina care nu ştiu să scrie cu alfabetul latin şi pentru persoanele din comunitatea rromă), cursuri de pregătire profesională în meseriile de instalator şi electrician, zugrav, faianţar, grădinar, bucătar, cursuri de acces la gestiune pentru românii cu meserii independente din Belgia. Arthis organizează, de asemenea, şi iniţiere în informatică pentru persoanele de vârsta a treia. Pentru cei mici organizăm ateliere creative în fiecare sâmbătă. Şi mai avem domeniul artistic, care înseamnă concerte, expoziţii, conferinţe, dezbateri, teatru, întâlniri, proiecţie de filme, festivaluri şi multe altele. Activitatea noastră a început cu partea culturală. Simţeam un vid, de foarte multe ori, ne lipsea România! Ne-am dat seama că şi ceilalţi români pe care îi cunoşteam resimţeau acelaşi lucru… Atunci am început să organizăm expoziţii, concerte, conferinţe, întâlniri literare, spectacole de teatru şi tot ceea ce ne putea aduce o fărâmă din cultura română. Apoi, ne-am stabilit sediul în plin centrul Bruxelles-ului. Acolo am descoperit şi o altă latură care lipsea românilor ce veneau tot mai mulţi în Belgia: informaţia corectă, relaţia directă cu instituţiile belgiene. Aşa a luat naştere partea socială a asociaţiei noastre. Am încercat să acoperim toate laturile de care ar fi avut nevoie comunitatea românească din Belgia: cursuri, formări, traduceri, medieri interculturale, iar cuvântul intercultural este extrem de important, căci un lucru de bază a fost evitarea ghetoizării comunităţii române şi valorizarea acesteia în contact cu celelalte comunităţi din  Belgia. Într-adevăr, nu erau foarte multe asociaţii, în acea perioadă, iar cele care erau, în general, organizau evenimente punctuale şi nu îşi propuneau o strategie adevărată pe termen lung. De altfel, din punct de vedere al viziunii, nici astăzi, chiar dacă numărul asociaţiilor s-a înzecit, nu există o viziune coerentă de dezvoltare a acestora! De aceea Arthis a creat FARB-ul, pentru a susţine micile asociaţii să îşi dezvolte propriile proiecte şi să fie susţinute în domeniul comunicarii şi al unei administrări corecte a documentelor asociaţiei.

Occidentul Românesc: Radio Arthis cum s-a născut? Cum îl menţineţi viu şi cărui public i se adresează? Ce înseamnă pentru voi, personal, acest proiect?

Carmen Drăghici Hopârtean: Radio Arthis a venit mai târziu, după o lungă dorinţă, în sfârşit împlinită. Este într-adevăr o modalitate de contact cu vorbitorii de limba română de peste tot, pentru că, fiind online, putem depăşi toate frontierele. Plus că este şi cu imagine, lumea ne poate vedea. Suntem o echipă de pasionaţi care îşi pun timpul liber în slujba celor care au nevoie de informaţie. Sloganul nostru este „Radio-TV Arthis la Bruxelles, mai aproape de noi, mai aproape de România” şi, prin extensie, „mai aproape de noi, mai aproape de Europa!” Iată dimensiunile pe care ni le-am propus: Noi, de peste tot, România, Europa! Pentru noi, personal, asta înseamnă o evoluţie constantă, urmăm proiectele şi ele ne urmează. Creăm! Secretul în toate demersurile stă în creativitate, profesionalism şi solidaritate. Fără o echipă minunată la bordul Arthis, nimic nu s-ar fi putut întâmpla! Aşa că nu putem vorbi doar despre noi, ci despre un grup Arthis ce este în permanenţă la curent cu problemele cu care se confruntă comunitatea în care trăim, cu succesele acesteia, cu năzuinţele ei, pe care încercăm să le acordăm cu ritmul de viaţă din Belgia şi din Europa, după cum spuneam. Noi lucrăm cu oamenii, pentru oameni! Proiectele noastre sunt proiectele tuturor şi le dăm glas cu ajutorul oamenilor.  

Occidentul Românesc: Cum a luat fiinţă Şcoala Arthis? Cum este susţinut proiectul şi care sunt rezultatele sale?

Carmen Drăghici Hopârtean: Şcoala Arthis funcţionează de aproape 15 ani. Avem generaţii întregi care au venit sâmbăta la Şcoala Arthis, deja au crescut mari. Uneori ne întâlnim pe stradă şi ne spun: Vă mai aduceţi aminte de mine? Am întâlnit un fost elev al şcolii care ne-a vândut o imprimantă – era mândru de ceea ce făcea şi de faptul că putea să ne ajute, la rândul lui, cu un sfat de profesionist. De aproximativ patru ani încoace, Şcoala Arthis este susţinută de fostul Departament pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, acum Minister al Românilor de Pretutindeni. Suntem onoraţi de faptul că a fost recunoscută calitatea activităţii noastre care se desfăşoară după o programă bine gândită, adaptată copiilor din străinătate. În prezent avem înscrişi în jur de 30 de copii de origine română, proveniţi din România, Republica Moldova şi Ucraina. Proiectul are ca scop păstrarea limbii române, a culturii şi tradiţiilor româneşti în context belgian şi conştientizarea, în rândul familiilor de români, a faptului că sursa energiei vieţii, oriunde ne-am găsi, este limba, este cultura în care ne-am născut. Părinţii români, sub cupola Arthis, au format Asociaţia Părinţilor Români din Belgia. Cu ei ne sfătuim pentru programă, cu ei colaborăm în interesul copiilor, ei sunt cei care încadrează anumite activităţi. Acestea sunt extrem de diverse – limba română, istorie, geografie, muzică, sport, arte plastice, dans, concursuri de creaţie literară, de desen şi pictură, „Micii jurnalişti”, revista tinerelor talente, vizite, ateliere practice, teatru de păpuşi, marionete şi tot ceea ce ţine de o copilărie fericită şi activă. 

Occidentul Românesc: Pe lângă toate aceste activităţi, cum s-a născut şi Ansamblul Zamfira? Care sunt cele mai frumoase clipe de care îţi aminteşti legate de activitatea sa?

Carmen Drăghici Hopârtean: Zamfira este o altă frumoasă nebunie! Un grup de 30 de dansatori şi interpreţi de muzică populară care dansează, cântă, se bucură româneşte. Ne întâlnim la repetiţii în fiecare miercuri seara şi avem aproximativ o oră de dans din trei zone ale României: Oltenia, Moldova şi Ardeal. Cu ocazia unuia dintre festivalurile „Primăvara românească la Bruxelles”, cel mai mare festival al comunităţii române din Belgia, ajuns la a 13-a ediţie, am invitat pe podium un grup de dansatori belgieni care învăţaseră dansuri tradiţionale româneşti. Mulţi dintre beneficiarii activităţilor noastre ne-au zis atunci: „Dar noi nu putem dansa româneşte”? Zis şi făcut! I-am invitat pe maestrul coregraf Nichita Dragomira şi pe Liliana Taifas, coregrafa de la Slatina, de la „Plaiurile Oltului” şi ne-am apucat de treabă. Ideea era să devenim un brand, să reprezentăm România în capitala Europei. Am luat-o de la început, un-doi-trei, un-doi-trei, cu multe repetiţii şi multă sudoare. Dar a meritat: azi avem un grup minunat care aduce pe scenă Ciuleandra, Mândrele, Hore moldoveneşti, Sucitoarele, Jienele şi de puţin timp repetăm Căluşul. Ansamblul va face trei ani în ianuarie, timp în care ne-am cunoscut, ne-am ajutat, ne-am împrietenit. Costumele sunt şi ele din cele trei zone, iar cele reprezentând Oltenia au fost făcute la Tismana, tot cu sprijinul fostului Departament pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. În prezent, grupul Zamfira are mai mult de treizeci de evenimente şi animaţii pe an şi, de doi ani, este membru al Federaţiei de dans din Valonia.

Occidentul Românesc: Cu atâtea activităţi, în permanenţă – radioul, evenimentele organizate, repetiţiile, cursuri, ateliere, cum găsiţi timp pentru voi şi ce faceţi pentru a vă destinde şi a vă bucura de timpul liber?

Carmen Drăghici Hopârtean: Într-adevăr, viaţa noastră se confundă foarte des cu viaţa asociaţiei. Este bine, este rău? Nu ştim, dar ne bucurăm de fiecare realizare, de fiecare zâmbet al unui om care a putut să-şi găsească răspunsul la întrebare prin Arthis, care este o casă cu porţile deschise, unde fiecare este binevenit! Ce facem noi când suntem liberi: mergem la Marea Nordului. Ne plimbăm, respirăm imensitatea sau frontiera cu imensitatea şi povestim. Avem de fiecare dată foarte multe lucruri să ne spunem. Iar vara mergem în România. Avem undeva un colţ de rai în care ne simţim bine, ne încărcăm bateriile pentru a o lua de la capăt.

Occidentul Românesc: Ce îţi place cel mai mult la patria adoptivă, ce te-ar atrage chiar şi acum să te relochezi acolo?

Carmen Drăghici Hopârtean: Belgia este ţara care ne-a dat şansa să putem crea fără limite, este ţara pe care încă o mai descopăr în fiecare zi, cu bune şi cu rele. Este ţara în care ne-am împlinit şi ne-am maturizat, cea care ne-a biciuit cu ploi interminabile şi care ne-a dat ocazia să ne deschidem spre lume, să descoperim Europa. Suntem de aproape 27 de ani în Belgia; nu ştiu dacă pot vorbi în termeni de avantaje – în raport cu ce? Cu România? Nu se pot compara copilăria, tinereţea, maturitatea. Sunt etape ale vieţii care pentru noi au fost fiecare la locul potrivit. Iar România o iubim necondiţionat, aşa cum este şi cum evoluează ea, mai repede sau mai încet. Dacă ar fi să retrăim în Belgia, desigur că am face-o, de altfel continuăm să trăim la Bruxelles, iar când vom avea mai mult timp vom trăi jumătate în România, jumătate în Belgia. Aş lua cu mine provizii de ciocolată, câteva beri şi m-aş gândi la plajele întinse de la Marea Nordului, l-aş pune pe Brel să-mi cânte „Ne me quitte pas” şi, dacă ni s-ar face dor, am lua un avion low-cost şi am ateriza la Charleroi! Apoi, după câteva luni, ne-am întoarce la afine, la linişte, la soare, la Transalpina, la colţul nostru de rai!

Occidentul Românesc: Aşadar, aţi păstrat şi păstraţi o relaţie cu România, chiar după atâta timp, prin vizite, relaţionare, dar şi visare…

Carmen Drăghici Hopârtean: Da, România rămâne locul unde ne reîncărcăm, unde ne refacem, locul unde „prieten” i se spune oricărei persoane pe care o cunoşti. Este locul unde totul ni se pare frumos şi bun. Am ajuns la vârsta la care privim cu mai multă indulgenţă greşelile celorlalţi sau lipsurile. Am învăţat că dacă vrem să avem ceva trebuie să ne implicăm direct şi să nu aşteptăm de la ceilalţi. Asta este România! Este ţara pe care noi, cei de aici sau cei de acolo, trebuie să ne-o facem prin noi înşine, cu răbdare, nu cu isterie, cu înţelegere, nu cu ţipete şi mai ales cu respect pentru toţi cei care trăiesc acolo.

Occidentul Românesc: Sunt mulţi tineri debusolaţi în România, în acest prezent plin de schimbări şi nesiguranţă, care se orientează tot mai mult înspre a pleca din ţară şi a-şi căuta împlinirile (profesionale, mai ales) pe alte meleaguri. Ce le-ai spune acestor tineri dornici să îşi întindă aripile, pornind de la experienţa ta, a voastră, de a vă stabili în altă ţară decât cea de baştină?

Carmen Drăghici Hopârtean: Este greu să numeşti tinerii debusolaţi… Nu, ei au un alt standard de viaţă decât noi. Busola lor internă îi îndreaptă spre cu totul altceva. Ei nu-şi mai doresc doar să aibă un loc de muncă, un frigider cu bere germană şi să se uite la filme bune pe video acasă. Ei vor să fie bine plătiţi, să aibă o maşină, o casă, să poată avea vacanţe frumoase şi să se bucure de toate condiţiile. Se poate acest lucru şi în România pentru o parte dintre ei, pentru alţii, nu, şi atunci intervine plecarea. Am spus totdeauna că pentru a putea să te evaluezi la nivelul cerinţelor tale şi al standardelor internaţionale trebuie să te confrunţi cu tot ceea ce înseamnă schimbare, cu un alt nivel de viaţă, de cerinţe, de aptitudini, de reacţii. Apoi, eşti liber să faci alegeri. Mulţi se întorc – nu este vorba despre un eşec. Ei vin cu impresii, cu sentimente, cu cunoştinţe, cu cerinţe de la societate şi de la ei înşişi, cu schimbări în modalitatea de a gândi. Şi acolo intervine progresul. Ei se regăsesc în dorinţa de a face ceva, aşa cum, poate, au văzut sau aşa cum visează. Ce poate fi mai frumos decât să-ţi urmezi visul?

Tinerilor nu le place să le dai sfaturi! Aşa că singurul lucru pe care li-l doresc este să se bucure de libertate şi să nu renunţe niciodată la vise. Ele sunt expresia eului lor şi motorul dezvoltării societăţii. Toţi ne gândim încă la România, este în inimile nostre şi oriunde am fi o gândim frumoasă. Iar dacă noi, aici sau acolo, o gândim cum se cuvine, ea va deveni imaginea noastră, a bunei gândiri, a bunei guvernanţe!

A consemnat: Camelia Jula
Fotografii: arhiva personală Carmen Drăghici şi Liviu Hopârtean
Material publicat în ediția tipărită Occidentul Românesc pentru luna noiembrie 2017.