,,Limba noastră-i o comoară / În adâncuri înfundată / Un şirag de piatră rară / Pe moşie revărsată”, scrie Alexei Mateevici în poezia ,,Limba noastră” prin intermediul căreia poetul exprimă sentimente de adâncă dragoste şi preţuire pentru limba română, creaţie a poporului nostru de-a lungul existenţei sale istorice. Căci „limba română este viaţa noastră, este sufletul nostru cu oglinzi fermecate în lumina cărora se vede – aşa cum s-a născut şi a crescut de-a lungul veacurilor – chipul cel mândru al ţării, al poporului. Istoria, natura, folclorul, neamul, religia, pământul, literatura sunt coordonatele naţionale care se unesc prin limbă, simbol unic şi esenţial. Prin limbă ne-am păstrat fiinţa neamului, existenţa noastră ca naţionalitate, ducând în acest scop o luptă dârză, cu mari jertfe, de aceea în poezia sa sentimentul istoriei este umbrit de melancolie.” Textul acesta nu este numai o definiţie a limbii, ci şi o definire a sentimentului de dragoste faţă de limba noastră atât de armonioasă.
Pentru noi, imigranţii români, limba română e comoara pe care o păstrăm în sufletul nostru, rămâne graiul adânc înrădăcinat în fiinţa noastră şi, oriunde am fi, timpul sau intemperiile vieţii nu o pot smulge. Pentru că limba română ne defineşte şi ne conturează existenţa şi, în final, ea rămâne graiul cel dulce în care ne exprimăm cel mai bine trăirile. Plecaţi care-cum pe meleaguri străine, ne tresaltă sufletul când auzim grăindu-se în limba noastră. Mergem la vânzătoarea de la magazin să cumpărăm sau să achităm la ea sau la farmacista care e româncă. Ne mândrim când un confrate de-al nostru reuşeşte în diferite competiţii sau afaceri şi nu ezităm să spunem: „E român!”
Cel mai mult ne bucurăm la sărbători care ne permit să vorbim, să cântăm, să mâncăm şi să ne veselim româneşte, pentru că ducem cu noi puncte de reper cum ar fi Ziua Naţională a României sau Ziua Românilor de Pretutindeni. Şi dacă între cele două mari evenimente mai apare câte unul în care limba română are statutul de regină, participăm cu drag pentru că avem încă o dată ocazia să fim împreună noi, românii, să ne simţim mai aproape de ţara noastră, de cântecul şi graiul nostru.
La un asemenea eveniment publicaţia Occidentul Românesc a fost invitată, şi pentru că urma să se desfăşoare în Madrid, am fost desemnată să particip în calitate de reprezentant. Este vorba despre Gala „10 ani de curs de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească în Spania”, care a constat într-un concert omagial, urmat de un cocktail, eveniment organizat de Ambasada României în regatul Spaniei în colaborare cu Institutul Cultural Român.
Cursul de limbă, cultură şi civilizaţie românească este un proiect internaţional dezvoltat în cadrul unui parteneriat între Ministerul Educaţiei din România şi alte state membre UE. Obiectivul principal constă în promovarea limbii române prin predarea cursului opţional de limbă, cultură şi civilizaţie românească elevilor înscrişi în unităţi de învăţământ din aceste state, printre care se numără şi Spania. Părinţii români sunt bucuroşi de implementarea acestui proiect şi de posibilitatea de a-şi lăsa copiii să participe la acest curs pentru că aşa se asigură ca limba română va fi întipărită în mintea fiilor şi fiicelor lor născuţi sau crescuţi pe meleagurile lui Cervantes, iar la serbări îi îmbracă în costume naţionale cu accesorii în cele trei culori ale steagului nostru, ca să nu uite obiceiurile şi tradiţiile poporului român.
În seara de 2 iunie am participat cu mult entuziasm la evenimentul respectiv şi, ştiind că va fi un concert de muzică clasică, m-am gândit că poate voi revedea vreun artist român, stabilit pe meleaguri spaniole, pe care-l cunosc şi cu care pot discuta despre ce înseamnă să cânţi româneşte la un asemenea eveniment. Am primit programul şi, spre surprinderea mea, am văzut că totul era scris în limba spaniolă. Mi-am zis că poate sunt invitaţi spanioli şi organizatorii au considerat că este mai bine pentru aceştia să citească desfăşurarea programului în limba lor. Am aflat imediat că într-adevăr în sală erau câţiva spanioli, unii chiar pe rândul din faţa mea, dar, cu toate acestea, explicaţia pe care mi-am dat-o nu m-a mulţumit, având în vedere natura evenimentului. Deschiderea şi prezentarea acestuia au fost făcute integral în limba spaniolă. Primul vorbitor a cuvântat în spaniolă, întreg textul vorbit fiind afişat în scris, tot în spaniolă, pe un panou de proiectare aflat în faţa sălii, vizibil tuturor. Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, aflat în vizită în Spania şi prezent la eveniment, a vorbit în limba română (dintr-un motiv uşor de înţeles), cu textul tradus în spaniolă şi proiectat pe panou. Celelalte două personalităţi şi-au transmis mesajul în spaniolă, cu textul scris afişat tot în limba menţionată mai sus, iar încheierea primei părţi a evenimentului a fost făcută la fel, apelând la graiul spaniol vorbit şi scris, lăsându-mă consternată!
În partea a doua a programului a avut loc concertul susţinut de Cuarteto Mare Nostrum de la Camerata de Alicante. Toţi spanioli! Piesele alese pentru interpretare aparţin lui Antonin Dvorak – Cuarteto No 12 en Fa Mayor Op. 96, Joaquin Turina – La oracion del torero (Rugăciunea unui toreador) şi, în final, Cristian Porumbescu – Balada. Da, Cristian şi nu Ciprian Porumbescu! Era numele corect, Ciprian, prea greu de înţeles sau de pronunţat pentru invitaţii spanioli? Chiar şi aşa, schimbarea numelui unui cunoscut artist român nu are justificare. În timpul şi după terminarea evenimentului, s-au folosit cuvinte ca „emoţie şi dor românesc, tradiţie, trăire românească”, ceea ce e trist, având în vedere faptul că la Gala „10 Ani de Limbă, Cultură şi Civilizaţie românească”, limba şi cultura românească au fost aproape absente. Un singur discurs în limba natală şi o singură piesă muzicală românească, dar nu interpretată de un artist român.
Am respect faţă de instituţiile care au organizat evenimentul, bine pregătit, de altfel. Locul în care s-a desfăşurat arată că organizatorii au construit relaţii bune cu autorităţile spaniole, că ştiu să le menţină astfel încât uşa să le fie mereu deschisă, iar faptul că artiştii invitaţi să cânte au răspuns pozitiv (şi prestaţia lor a fost la înălţime) este o dovadă în plus că Ambasada României în regatul Spaniei şi Institutul Cultural Român sunt privite cu consideraţie şi respect de cei cu care colaborează. Însă când obiectivul cursului de limbă, cultură şi civilizaţie românească constă în promovarea limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti în rândul copiilor şi tinerilor aflaţi pe meleaguri străine, când acestei sărbători i s-a dedicat un concert omagial, dar a lipsit tocmai esenţa – adică limba română, cultura românească – nu consider că mai vorbim de un omagiu adus, ci mai degrabă de un afront.
Autor: Laura Bălăşoiu – Redactor OR (Madrid)
Material publicat în ediția tipărită (2) OR pentru luna iunie 2017.