Jurnalişti români, invitaţi la Universitatea din Alicante

Zece români care lucrează în diverse instituţii de presă din România sunt de două săptămâni la Alicante într-un stagiu de învăţare şi perfecţionare a scriiturii prin proiectul Leonardo, o iniţiativă educaţională a Uniunii Europene, desfăşurată în colaborare cu autorităţile naţionale ale celor două state – România şi Spania. Cursurile presupun învăţarea programului Trautorum, un sistem informatic de traducere specializată şi rapidă, prezentat de Delia Prodan, profesoară în cadrul Departamentului de Traducere şi Interpretare al Universităţii. Pe parcursul şederii în Alicante, jurnaliştii au avut o întrevedere şi cu românul care deţine funcţia de director al Orchestrei Filarmonice a Universităţii – Mihnea Ignat.

A consemnat, Mircea Fluieraș

Citește și