Jocul de-a „știrile pozitive”
Nu este nevoie de „sondaj de opinie” sau de cercetare „sociologică” pentru a fi încredințați că lucrurile în „ograda românescă” merg din rău în mai rău şi stau cu faţa mai tot timpul către direcția greșită. Ştiu, cineva are mereu pregătită o listă de … „ştiri pozitive”! „Am avut un semestru, cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană!” Bine că ne-am oprit! Aşa-zisa creştere economică este creată din activităţi care cheltuie tot mai generos dar produc efecte de antrenare minime şi se bazează pe creşterea importurilor şi a consumului. Orice, numai consum să fie!
Carne alterată, legume şi fructe injectate, apă minerală trucată prin restaurantele de lux şi cantinele de subzistenţă ale staţiunilor de vârf ale litoralului. Adică, mai peste tot unde se desfășoară activitățile de „jefuire” a celor care au chef de concedii şi vacanţe, numite la noi impropriu: turism.
Nu avem inflaţie! Aşa este, dar dacă vă uitaţi în jur, prin sistemul macro din care noi suntem doar o moleculă, o să daţi peste o secetă de inflaţie cum nu s-a mai văzut de o mie de ani. Inflaţie negativă şi dobânzi negative, iată coşmarul zilei pentru lumea financiară!
La noi nu este terorism! Nu vă bucuraţi nici prea mult, nici prea devreme, instituţiile abilitate ale statului se întrec să ne anunţe că mult timp nu va mai fi linişte prin România.
După ce epuizezi lista de „ştiri pozitive”, dacă nu ai altă treabă, dai peste crunta … realitate. Povestea aceea în care peste 40% din populaţia României trăieşte în sărăcie, în care absolut toate tipurile de infrastructuri: comunicaţii, transport, viaţă urbană, rurală, sănătate, protecţie civilă sunt în ruină spre destructurare totală.
Activităţile educaţionale, de asistenţă medicală şi de asistenţă socială coboară an de an standardele în instituţiile plătite din bugetul de stat. Despre modernizarea radicală a spaţiilor urbane este suficient să ieşiţi din casă şi să faceţi o mică plimbare prin localitatea de domiciliu ca să aflaţi tot ceea ce este de aflat despre gropi, şanţuri şi lucrări care încurcă circulaţia cu lunile, ba chiar cu anii, iar la o săptămână după ce au fost oficial încheiate, intră în perioada, inevitabilă, de remedieri, refaceri şi … „mai bine o luăm din nou de la capăt”!
Toate acestea pe seama unor cheltuili uriaşe pe care instituţiile de stat centrale şi locale, ministere şi primării, le „papă” din bugetul statului şi din împrumuturi pe care le contractează dar pe care au grijă să le ţină cât mai bine ascunse.
Cum şi de ce ni se întâmplă nouă toate acestea? Răspunsul cel mai simplu este pentru că în România există guverne, dar nu şi guvernare. Nu trebuie să cauţi prea mult prin dicţionare, termenul este de origină latină şi are aceaşi corolă de semnificaţii în toate limbile moştenitoare.
Prima observaţie cu privire la guvernele României este că ele nu au o destinaţie definită şi prin urmare nici un parcurs prestabilit pentru a ajunge acolo. Este ca şi când un echipaj s-ar îmbarca pentru o călătorie care nu duce nicăieri şi, pe cale de consecință, toate rutele pot fi folosite pentru a ajunge acolo!
Nu, ameţeala cu „programele de guvernare” nu mai păcăleşte astăzi nici copiii de grădiniţă, dar oamenii în toată firea. Ştie oricine că ele sunt doar cuvinte înşirate, de dragul propagandei electorale, uitate, dacă nu chiar aruncate la coş a doua zi după instalarea la guvernare.
O întrebare bună ar fi dacă guvernele României chiar au, sau nu, acces pe nava lor, la instrumentele şi piesele de construcţie necesare pentru a conduce. Aparent nu le lipseşte nimic de vreme ce pot da ordonanţe de urgenţă câte vor şi pot crea şi schimba legislaţia după bunul plac şi de la o zi la alta. În plus, pot să impoziteze ce vor şi cât vor, mai larg, pot să ia resurse de unde vor, cât vor, să cheltuie pe datorie cât le este pofta. Unii ar zice că toate acestea sunt suficiente pentru a conchide că timona guvernării este în mâna guvernului. Eu cred că, nu! Iar motivul stă ascuns în alcătuirea „lanţului de transmisie” şi în logica sa de funcţionare.
A doua întrebare necesară este dacă cei urcaţi pe puntea de comandă au cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a exercita, profesional, funcţiile de guvernare. Iar, răspunsul simplu şi evident este desigur: nu! Guvernele României învaţă să guverneze la locul de muncă, iar numărul de erori pe unitatea de timp este atât de mare, încât, chiar şi acolo unde dorinţa de învăţare există, performanţa nu poate fi decât contra-performanţă.
Nu este de mirare că, în scurt timp, dacă nu tot timpul, preocuparea guvernanţilor este „imaginea” şi datul din gură la televizor, ori în conferinţele de presă. Este singurul lucru pe care îl pot face natural, fără eforturi de gândire, ori de expertiză profesională! În curând se apropie momentul în care ar trebui să facem bilanțul guvernării! Dar, care bilanţ dacă nu există … guvernare?!
Autor: Kasandra Kalmann Năsăudean – Redactor-șef „Occidentul românesc”
Editorial publicat în ediția tipărită a lunii septembrie 2016.