Iridoscopia, un alt fel de diagnosticare
Aşa cum spune celebrul dicton Mens sana in corpore sano, o minte sănătoasă stă într-un corp sănătos şi, pentru că sănătatea e comoara cea mai de preţ a omului, iar informaţia stă la baza cunoaşterii, iar un om informat, căruia i se prezintă diferite opţiuni, poate lua decizii mai bune, vă prezentăm o alternativă a diagnosticării tradiţionale, iridoscopia. Pentru aceasta, am stat de vorbă cu renumitul imunolog, doctorul Rareş Simu care, între conferinţe şi timpul petrecut în laborator pentru a prepara remediile homeopate care îi poartă numele şi care pot fi găsite în farmaciile din ţară, ne-a acordat un interviu în care ne-a explicat câteva detalii legate de iridoscopie şi homeopatie.
Absolvent al Facultăţii de Medicină „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, Rareş Simu „este un medic la care ajungi doar cu programare şi care are foarte mulţi pacienţi”, după cum ne-a mărturisit Augustina David, coordonatorul Centrului de Sănătate şi Viaţă O&D, unde am reuşit să-l intervievăm pe domnul doctor, între două consultaţii. Autor a numeroase studii de specialitate, printre care amintim cartea „Boli digestive” (2005), Rareş Simu este specialist în imunologie, homeopatie şi alergologie. A studiat la Colegiul Regal din Londra şi are, de asemenea, specializarea în medicină de urgenţă.
Ana-Maria Marinescu: Una dintre cele mai moderne metode de diagnostic este determinarea stării de sănătate cu aparatul de iridoscopie. Cu ajutorul sistemului de aparate Co Re Inergetix se fac tratamente personalizate noninvazive, cu rezultate spectaculoase. Explicaţi-ne, vă rog, în ce constau aceastea.
Rareş Simu: Prin iridoscopie se urmăreşte aspectul irisului, bilateral, cu ajutorul unui aparat care măreşte foarte mult. Prin această investigaţie se poate aprecia starea funcţională a organelor interne şi modul în care acestea interacţionează, atât între ele cât şi cu mediul extern. În funcţie de aceasta şi de acuzele pacientului, se poate stabili un diagnostic al stării de sănătate. Iridologia se bazează pe principiul zonelor reflexogene. Acestea sunt arii specifice la nivelul organismului (de exemplu creier, ureche, talpă, iris) unde se reflectă toate organele, apararatele şi sistemele corpului uman. În funcţie de dereglările care apar, există modificări care se pot observa atât în structura cât şi în coloraţia irisului. Sistemul de aparate Co Re Inergetix are excelente metode de tratament cu ajutorul undelor cuantice. Acesta este un sistem de aparate care aplică fizica cuantică în medicină, reunind informaţii din acupunctură, homeopatie, cristaloterapie, terapie florală, aromoterapie, fitoterapie, dietoterapie, detoxifiere, cromoterapie etc.
A.M.M.: Care sunt avantajele medicinei alternative versus medicina tradiţională?
R.S.: Metodele de terapie alternativă au avantajul că acţionează blând asupra organismului, efectul lor fiind reechilibrarea acestuia şi a organelor interne şi, prin aceasta, se ajunge la restabilirea stării de sănătate. Putem spune că, prin acest tip de acţiune, terapiile alternative ar trebui să fie lipsite de efecte adverse. Ţin să subliniez că nu doar acesta trebuie să fie principalul argument pentru care apelăm la acestea ci, în primul rând, chiar eficacitatea lor trebuie să fie un argument pentru a începe o astfel de terapie.
A.M.M.: Cât este de eficient tratamentul pe care dumneavoastră îl sugeraţi – terapia cu acelaşi aparat? Care sunt efectele secundare ale acestui tratament şi cât de precis este acest aparat?
R.S.: Tratamentul cu sistemul Co Re Inergetix nu are efecte adverse. Nu pot face terapie pacienţii care au stimulator cardiac, epilepsie, tije metalice (implant) sau gravidele. Acest aparat determină foarte clar amprenta energetică a pacientului şi, în funcţie de aceasta, indică programul corect pentru tratament.
A.M.M.: În ultimii ani a crescut simţitor numărul cazurilor de persoane alergice, astfel încât, conform mai multor studii europene, medicii consideră alergia ca fiind boala secolului XXI. Care credeţi că este cauza acestei creşteri?
R.S.: Aici, pe primul plan se situează modul de viaţă şi de alimentaţie moderne, în care s-a ajuns ca, pe primul plan, să stea întotdeauna artificialul în detrimentul naturalului. Mă refer atât la alimentatie, dar şi la altele, de exemplu, sunt persoane care preferă să meargă pe bicicletă în sală, stând pe loc – ca să exagerez un pic. La fel, sunt foarte mulţi care duc o viaţă „virtuală”, în care fac cumpărături, socializează, se joacă doar pe calculator, fără să mai aibă nicio interacţiune cu mediul ambiant şi social. Toate aceste aspecte duc la o rupere a legăturilor dintre organism şi mediul ambiant, în felul acesta ritmurile naturale ale organismului sunt profund perturbate şi apar bolile. Trebuie ştiut că bolile alergice şi autoimune sunt date de dereglarea unui centru energetic al organismului care răspunde şi de emoţii, în special de sentimentele de iubire. Aici mă refer la toate felurile de iubire, nu doar cea erotică. Vă daţi seama că, în societatea actuală, unde predomină egoismul, aroganţa şi chiar lipsa de bun simţ, acest centru energetic este profund dereglat şi, în consecinţă, a apărut această creştere a numărului de bolnavi alergici.
A.M.M.: Cât de importantă este alimentaţia în ceea ce priveşte sănătatea noastră?
R.S.: A devenit o evidenţă deja faptul că alimentaţia are un rol important în starea de sănătate. De altfel, şi în medicina clasică, alopată, se recunoaşte importanţa unei alimentaţii sănătoase. Eu aş vrea să subliniez un alt aspect. Mai nou, există tendinţa de a absolutiza acest principiu – al alimentaţiei sănătoase – şi se scapă din vedere celelalte aspecte ale modului de viaţă, care sunt la fel de importante. Degeaba mănânci sănătos, dacă nu te odihneşti cum trebuie, dacă pierzi nopţile prin cluburi. Degeaba mănânci sănătos, dacă stai toata ziua în faţa calculatorului, la birou sau în maşină, fără să faci exerciţiu fizic. Degeaba mănânci sănătos, dacă eşti nervos tot timpul, te cerţi cu toată lumea şi consideri că eşti unic în Univers. Ceea ce vreau să spun este că sunt importante toate aspectele modului de viaţă, nu doar alimentaţia.
A.M.M.: Pe piaţa românească este un adevărat boom al produselor bio, eco… Câte dintre ele sunt 100% naturale? Uniunea Europeană obligă producătorii ca produsele care poartă unul din însemnele „EcoCert”, „Natural”, „BIO” etc. să conţină minimum 95% ingrediente naturale. Ce se întâmplă cu cele 5 procente rămase?
R.S.: Aici răspunsul nu pot să-l dau eu. Depinde de fiecare organism abilitat să autorizeze şi să controleze aceste produse, cât de bine îşi face treaba. Ce pot să vă spun este că un produs bio autentic trebuie să îndeplinească nişte condiţii foarte stricte. De exemplu, pentru o cultură de legume bio, îngrăşământul utilizat trebuie să fie natural, dar nu este suficient. Trebuie ca şi animalele de la care provine bălegarul să fie alimentate doar cu furaje naturale pentru care nu s-au folosit ierbicide sau alte substanţe chimice etc. Ca atare, trebuie urmărit întregul lanţ încă de la început, ceea ce nu întotdeauna este uşor de făcut.
A.M.M.: Anul trecut a fost moda fructului Goji, despre care ulterior, cel puţin în Spania, s-a spus că nu ar fi aşa de benefic pe cât s-a vehiculat. Anul acesta se pare că Goji a fost detronat de Noni, numit şi „fructul vieţii”. Vorbiţi-ne puţin despre cele două!
R.S.: Ambele fructe au efecte foarte bune pe sistemul imunitar. Ele se folosesc de mulţi ani în tratamentele naturale şi efectele lor nu ţin de o modă sau alta. Din această cauză, administrarea lor trebuie făcută la indicaţia terapeutului şi nu după ureche, deoarece doar acesta ştie ce se potriveşte mai bine fiecărui caz în parte. Fiecare din aceste fructe are anumite indicaţii şi, de aceea, eu nu aş face o ierarhizare de genul: „unul este mai bun decat altul”.
A.M.M.: De ce este tratamentul homeopat incompatibil cu consumul de cofeină şi alcool, dar mai ales cu cel de mentă şi ceaiuri? Este compatibil cu un tratament tradiţional?
R.S.: În homeopatia clasică nu se recomandă asocierea cu alte tratamente deoarece această asociere nu permite evaluarea efectelor terapeutice ale remediului, pentru că nu se ştie ce a influenţat starea pacientului. Totuşi, doar unele medicamente sunt interzise în timpul trratamentului homeopat, printre acestea aş mentiona: antibioticele, corticoizii şi chiar chimioterapicele. Cofeina, alcoolul, menta şi ceaiurile, respectiv infuziile de plante, pot să antidoteze efectele unui remediu homeopat şi, din această cauză, sunt interzise. Mai există şi alte substanţe interzise, de exemplu camforul, eucaliptul sau uleiurile volatile, în general.
A.M.M.: Sunt medicamentele homeopate suplimente alimentare? Dacă da, ce implică acest lucru?
R.S.: Aici trebuie să vă contrazic. Remediile homeopate nu sunt în niciun caz suplimente alimentare. La noi în ţară, cel puţin, şi cred că şi în alte ţări, ele au regim de medicamente, chiar dacă sunt preparate naturale şi sunt aprobate de către Ministerul Sănătăţii prin Agenţia Naţională a Medicamentului, la fel ca orice medicament.
A.M.M.: Spuneţi-ne trei reguli „de aur” pentru a avea o viaţă cât mai sănătoasă şi longevivă.
R.S.: Aş recomanda o singură regulă, aplicată pe trei niveluri: curăţenie la nivel alimentar, la nivel fizic şi la nivel emoţional-mental.
A.M.M.: În încheiere, o curiozitate personală: parafrazând, putem spune „Să faci ce zice doctorul, nu ce face doctorul!”? Obişnuiesc medicii să aibă „abateri” de la regulile unui trai sănătos? J
R.S.: Evident că medicii sunt şi ei oameni. De multe ori este posibil să ne abatem de la aceste reguli, dar asta nu înseamnă ca şi pacienţii să facă acelaşi lucru.
Dr. Rareş Simu poate fi contactat la:
Centrul de Sănătate şi Viaţă O&D
Str. Luterană, nr. 3, Sector 1, Bucureşti
Tel.: 004/031.437.9629; 004/0766.298.458
http://biorezonantacaalternativa.ro/site/