Ioana Brătuleanu: Divorțul în Uniunea Europeană

Divorțul în Uniunea Europeană – În ce țară pot divorța?

Creșterea mobilității cetățenilor pe teritoriul Uniunii a dus la un număr în continuă creștere a relațiilor internaționale, astfel încât întâlnim tot mai frecvent soți de naționalitate diferită, soți ce locuiesc în state membre diferite sau care locuiesc în state membre a cărei naționalitate o are doar unul dintre ei sau niciunul.

Nu sunt puține cazurile în care, în urma deteriorării relațiilor matrimoniale, se ajunge la divorț. Soți care s-au căsătorit în România sau în Spania, soți cu naționalitate română sau unul de naționalitate română și celălalt de naționalitate spaniolă ori unul dintre soți locuiește în România și unul în Spania. Problema care apare este unde putem divorța în aceste cazuri?

Regulamentul european din 2003 cu privire la competența instanțelor în materie matrimonială stabilește o serie de reguli de competență internațională, având în vedere legăturile obiective ce dau competența și excluzând acordurile între soți de alegere a instanței competente.

De subliniat este că locul căsătoriei nu prezintă importanță în ce privește legea aplicabilă divorțului, deci chiar dacă soții s-au căsătorit în Spania, în România sau în altă țară de pe teritoriul Uniunii Europene, la divorț se ține cont de elemente precum cetățenia soților ori domiciliul reclamantului, pârâtului sau ultimul domiciliu comun al soților, cu respectarea unor condiții.

Astfel, chiar dacă v-ați căsătorit în România, puteți divorța în Spania fără nicio problemă, dacă se întrunesc condițiile prevăzute de instrumentele europene în vigoare. Conform Regulamentului european din 2003 cu privire la instanța competentă în materie matrimonială, dacă soții, indiferent de cetățenie sau locul căsătoriei, se află în Spania și încă locuiesc împreună, instanța competentă va fi cea din Spania.

În cazul în care unul dintre soți a rămas în Spania, iar celalalt s-a întors în România ori s-a mutat în altă țară de pe teritoriul Uniunii Europene, dar ultimul domiciliu comun al soților este pe teritoriul Spaniei, instanța competentă va fi din nou cea spaniolă.

Regulamentul european din 2003 nu a exclus din prevederile sale cu privire la competență nici regula generală conform căreia cererea de divorț poate fi depusă la reședința obișnuită a pârâtului. De exemplu, soții au avut ultimul domiciliu comun in Italia, iar ulterior, unul dintre ei s-a mutat în Spania, iar celălalt în România. Astfel, soțul care s-a mutat în Spania, poate depune cererea de divorț în România, și invers, în baza acestei prevederi legale.

În cazul unei cereri comune de divorț, când soții sunt de acord cu divorțul și acceptă instanța competentă de comun acord, aceștia pot introduce cererea comună de divorț la reședința obișnuită a unuia dintre ei. Iar dacă ambii au cetățenie română, indiferent de locul de reședință, ei au posibilitatea introducerii cererii de divorț în România.

Din dorința de simplificare a procedurii de divorț, în cazul în care soții sunt de acord ca procedura de divorț să se desfășoare sub imperiul unei legi alese de ei, în baza Regulamentului european din 2010, soții pot conveni prin semnarea unui acord să desemneze legea aplicabilă cu condiția ca aceasta să fie una dintre următoarele legi:

– legea statului pe teritoriul căruia soții își au reședința obișnuită la data încheierii acordului sau

– legea statului pe teritoriul căruia soții și-au avut ultima reședință obișnuită, cu condiția ca unul dintre ei să aibă încă reședința respectivă la data încheierii acordului sau

– legea statului de cetățenie a unuia dintre soți la data încheierii acordului sau

– legea instanței în fața căreia a fost introdusă acțiunea.

Acordul care desemnează legea aplicabilă poate fi încheiat și modificat în orice moment, cel târziu la data sesizării instanței judecătorești, chiar și în cursul procedurii, dacă legea instanței în fața căreia a fost introdusă acțiunea prevede acest lucru. În acest caz, ar trebui să fie suficient ca instanța judecătorească să ia act de acordul soților, în conformitate cu legea națională.

Recomandăm introducerea cererii de divorț în Spania, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de regulamentele europene, datorită procedurii simplificate de divorț și aici facem referire mai ales la divorțul de comun acord, unde prezența în instanță a soților este necesară o singură dată, pentru a se lua act de voința părților, evitând astfel deplasarea în România, termenele lungi și procedurile complicate.

De asemenea, dacă instanța română permite revenirea la numele avut anterior căsătoriei, este bine de știut că acest lucru poate fi solicitat și în fața instanței spaniole, în baza prevederilor legale din România.

Locul căsătoriei are importanță doar în ce privește înscrierea în registrul de stare civilă. Astfel, dacă locul căsătoriei este în România, iar dumneavoastră ați obținut o hotărâre de divorț în Spania, pentru ca aceasta să producă efecte în România trebuie să solicitați recunoașterea acesteia.

Recunoașterea hotărârii de divorț în România vă va fi solicitată oricând veți apela la instituțiile din România ori la Ambasada/Consulatul României din Spania ori alte țări de pe teritoriul Uniunii Europene, pentru gestiuni privitoare la eliberarea buletinului, pașaportului, schimbare de nume, pentru dumneavoastră personal ori pentru copiii dumneavoastră. Cu mai multe informații despre procedura de recunoaștere a sentințelor străine în România, vom reveni ulterior, într-un număr viitor al revistei Occidentul Românesc.

În continuare, vă prezentăm câteva extrase din sentințele obținute de biroului nostru, atât pe teritoriul Spaniei, cât și pe teritoriul României:

• Judecătoria de Primă Instanță Nr. 10 din Granada, a decis în luna aprilie 2015 prin Sentința nr. 1579, desfacerea căsătoriei dintre E.C. și F.C., cetățeni români rezidenți în Spania, căsătoriți în anul 2004 în România.
• Judecătoria de Primă Instanță Nr. 1 din Majadahonda, a decis în anul 2014 desfacerea căsătoriei dintre T.D. și T.F., cetățeni români cu reședința obișnuită în Spania, căsătoriți în anul 1996 în România, și revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei.
• Judecătoria de Primă Instanță Nr. 4 din Coslada, a luat act de acordul părților prin sentința nr. 643 și a decis desfacerea căsătoriei dintre A.P. și I.P., cetățeni români căsătoriți în anul 2010 la Ambasada României din Madrid și revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei.
• Judecătoria de Primă Instanță Nr. 6 din Donostia a pronunțat divorțul dintre A.C. și I.C., cetățeni români căsătoriți în anul 2010 la Consulatul României din Bilbao.
• Judecătoria Vaslui, prin Sentința civilă nr. 389, admite cererea de divorț formulată de reclamantul G.P., cetățean român cu reședința obișnuită în Spania, în contradictoriu cu G.M., cetățean român cu domiciliul în România.
• Judecătoria Prahova a admis acțiunea de divorț formulată de reclamanta F.I.C., cetățean român cu reședința obișnuită în Spania, în contradictoriu cu pârâtul F.I., cetățean român cu reședința obișnuită în Spania, prin Sentința nr. 10236 și revenirea acesteia la numele avut anterior căsătoriei.

Ioana Brătuleanu – Abogado Junior în cadrul Sarbu Abogados Madrid