Ioan Iacob: „Calul troian” al proiectului european

hotel-marmara-rethymno

În 1991 descopeream Grecia datorită unei invitaţii de a participa la al X-lea Congres al Organizaţiei Mondiale a Poeţilor. Primisem acea invitaţie din Luxemburg în triplă calitate: de poet, preşedinte al Fundaţiei culturale „HESPERUS” şi redactor la Departamentul literatură şi artă al Radioteleviziunii  Române (cum se numea instituţia pentru care dădusem concurs în 1991). Înainte de 1989 fusesem profesor de limba engleză, dar probabil că visul meu de a face jurnalism (poate mai exact literatură şi jurnalism) avea să mă transforme într-un jurnalist cu o bogată experienţă în MEDIA (redactor la Societatea Română de Radiodifuziune, realizator la un post privat TV, redactor de ştiri externe la „Agerpres”, iar din 1999 redactor în presa de afaceri până în 2006 când revenisem la vechea meserie de profesor de engleză, e drept, într-un alt context, la care nici nu m-aş fi putut gândi înainte de 1989: la o universitate româno-americană.

Plecarea mea spre Grecia avusese loc într-un septembrie în care minerii veneau în Bucureşti. Am fost întrebat despre mineriadă pe Acropole de către un grup de americani de origine română, dar nu putusem să le dau detalii fiindcă plecarea mea de pe Otopeni avea să coincidă cu venirea minerilor în Bucureşti. Totuşi păstrasem în suflet ca un fel de pată de cărbune ce contrasta cu albul marmorei de pe Acropole, întrebarea despre mineriadă…

shutterstock_86074768

***

Comentariile de azi de pe toate posturile de radio şi televiziune legate Grecia: „Tsipras a avut o comunicare foarte bună cu populaţia…”,  „Criza însă nu a trecut, ea se va agrava!”,  „UE nu are sisteme de updatare…” , „O zi foarte neagră pentru Europa”, „Criza economică, şomajul, duc la creşterea forţelor extremiste !” , „Dacă Grecia cade, se mută totul în Italia şi Spania”,  se amestecă în mintea mea cu imaginile şi mirosurile Greciei: imaginea portului Pireu (principalul port maritim al Atenei, fortificat de Themistocle în perioada arhontatului sau – 493 – 492 i.Hr.-, pentru a oferi flotei ateniene o dană mult mai sigură decât rada Phalère) noaptea, când avionul a decolat de pe Otopeni făcuse o voltă şi m-am simţit pentru prima oară (spre deosebire de filmele pe care le văzusem în sălile de cinematograf ) că făceam parte din splendoarea imaginilor nocturne de pe ecran… Mirosul vegetaţiei de pe Likavitos unde se află (pe Emmanouil Benaki 7, Ambasada României la Atena. Până la începerea Congresului Organizaţiei Mondiale a Poeţilor, în Insula Creta, stătusem câteva nopţi la ambasada noastră, descoperind acolo – era în 1991 ,– că există vreo zece canale de televiziune, trei de stat şi şapte private, lucru de neimaginat atunci în România, unde se “beneficia” doar de “celebrele”  TVR 1 şi TVR 2 cu două ore de emisie pe zi.

Stau şi mă gândesc la un comentariu de pe un post de televiziune românesc (din 2015, nu din… 1991) : “Guvernele greceşti n-au ştiut să-şi atragă armatorii către greci, pentru că armatorii greci deţin peste 50 % din flota comercială a lumii…”. Şi îmi rămâne în minte un comentariu Reuters despre cele patru ameninţări la adresa Uniunii Europene: The EU’s unity, solidarity and internaţional standing are at risk from Greece’s debt, Russia’s role în Ukraine, Britain’s attempt to change its relationship with the bloc, and Mediterranean migration , dar aş prefera, de s-ar mai putea, să fiu din nou în 1991 când stăteam la un hotel din Rethymno.

Fostă cetate greco-romană, Rethymno – în secolul XIV -, a înflorit sub ocupaţia veneţiană devenind un centru artistic literar şi un loc de refugiu pentru marii învăţaţi ai Constantinopolului. Capitală intelectuală a Cretei, Rethymno a reuşit să-şi păstreze farmecul său tradiţional. Se află în nordul central al insulei iar astăzi se numără printre oraşele principale ale Cretei care reuşeşte să-i satisfacă cu succes pe turişti cu hoteluri de 4 stele, restaurante elegante şi plaje de nisip, precum şi cu resursele ei istorice.

Nu cred că Grecia nu va face mereu parte din Europa aşa cum nu cred că timpul s-ar mai putea întoarce vreodată la anii când eram mai tineri, mai naivi şi poate mai fericiţi…

Un materail realizat de Ioan Iacob – București