Interviu cu Ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de peste Hotare – Angel Tîlvăr, cu ocazia vizitei în Spania în perioada 27 octombrie – 1 noiembrie 2015

136

angel tilvar2

FOTO: Angel Tîlvăr – Ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de peste Hotare

Interviu cu domnul ministru delegat Angel Tîlvăr cu ocazia vizitei în Spania în perioada 27 octombrie – 1 noiembrie 2015

Kasandra Kalmann Năsăudean: Care sunt principalele obiective pe care vi le-ați propus în această vizită de lucru?

Angel Tîlvăr: Principalul obiectiv al vizitei noastre este cunoașterea nemijlocită a temelor de interes pentru comunitatea românească din Spania și, de asemenea, a propunerilor acesteia privind activitățile Departamentului. Este o vizită de lucru cu o agendă bogată, sunt convins că se va dovedi și foarte productivă.

 

Kasandra Kalmann Năsăudean: Veți vizita doar comunitatea românească din Madrid  sau și pe cele din diverse regiuni spaniole unde există un număr important de români?

Angel Tîlvăr: Vizita noastră începe în capitala Spaniei, unde, de maximă importanță pentru noi, este întâlnirea cu reprezentanții asociaţiilor româneşti și ai cultelor, cu profesorii care predau în cadrul programului LCCR. Programul la Madrid include și o reuniune de lucru cu responsabilii din Ambasada şi Consulatul României pe problematica comunităţii româneşti, o întâlnire cu dl. Carlos Izquierdo Torres, ministru pentru politici sociale și familie în  Guvernul Comunităţii Madrid, și întrevederea cu dna. Marina del Corral Tellez, viceministru, Secretar General pentru Imigrație și Emigrație. De asemena, am programat și o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Institutului Cultural Român din Madrid pe tematica activităților orientate spre comunitate.

Agenda vizitei noastre în Spania cuprinde însă și vizitarea comunității românești din Coslada, unde vom participa inclusiv la o reuniune de lucru cu primarul localității, dl. Ángel Viveros Gutiérrez, și alți consilieri municipali. Ne vom deplasa și la Castellón, unde vom avea o întâlnire cu reprezentanți ai asociațiilor românești și ai cultelor din comunitatea valenciană, cu domnul Manuel Gabriel Păduraru, consilier local, și cu domnul Javier Moliner Gargallo, președintele Adunării Reprezentanților din provincia Castellón. De asemenea, vom avea o întrevedere cu doamna Amparo Marco Gual, primarul orașului Castellón de la Plana, și cu domnul David Barelles Adsuara, subprefectul provinciei. Vom poposi și la Sevilla, unde vom avea întâlniri cu autoritățile locale, cu Delegatul Guvernului în Andalucia, dl. Antonio Sanz Cabello, și, nu în ultimul rând, cu reprezentanți ai asociațiilor și comunităților românești, ai bisericii ortodoxe române din Andalucia.

 

Kasandra Kalmann Năsăudean: Care credeți că sunt principalele probleme cu care se confruntă românii din Spania, din afara României, în general?

Angel Tîlvăr: Nu sunt probleme, sunt teme care solicită implicarea statului român. Acestea vizează, în primul rând, păstrarea identității naționale. Statul român trebuie să se implice în ce privește respectarea demnității fiecărui român și păstrarea identității românești.

 

Kasandra Kalmann Năsăudean: Ce sfaturi sau sprijin le puteți oferi românilor din Spania în legătură cu familia și copiii acestora rămași în țară?

Angel Tîlvăr: Sunt aproximativ 84.000 de familii în această situație, cărora statul român le acordă o atenție specială. Guvernul, prin autoritățile de protecție a copilului, depune toate eforturile pentru a monitoriza situațiile de această natură și a oferi sprijin. Sunt foarte multe cazuri de copii crescuți de un singur părinte sau de rude. Înțeleg sacrificiile pe care părinții le fac și trebuie să vă spun că încercăm la nivel multiinstituțional să ajutăm, deși absența părinților nu poate fi suplinită cu nimic.

 

Kasandra Kalmann Năsăudean: Sunteți mulțumit de relația DPRRP și asociațiile românești din Spania pe care le sprijiniți prin proiectele de finanțare?

Angel Tîlvăr: Acest gen de colaborare are o anumită dinamică. Asociațiile care câștigă finanțare pentru proiecte se declară mulțumite de acțiunile noastre, celelalte ne oferă critici, care ne permit însă să ne îmbunătățim activitatea. Acesta este și motivul pentru care dorim modificarea Legii 321. Ne dorim foarte mult ca numărul celor mulțumiți să fie tot mai mare. Este și motivul pentru care anul acesta, pentru prima oară, am  avut două sesiuni de finanțare.

 

Kasandra Kalmann Năsăudean: Ce așteptări are DPRRP din partea asociațiilor românești din străinătate?

Angel Tîlvăr: Nu avem așteptări. Încercăm să nu dezamăgim. Dorim ca tot mai multe asociații să depună proiecte eligibile. Anul acesta am trimis, în acest sens, experți la fața locului. Vom fi foarte bucuroși dacă vom observa o mai bună înțelegere a relației noastre, care, fără îndoială, este o relație constructivă. DPRRP îşi propune constituirea de parteneriate cu asociaţiile şi organizaţiile româneşti credibile, capabile să deruleze proiecte în comunitatea pe care o reprezintă. Pentru ca acest demers să funcţioneze, solicităm transparenţă în utilizarea fondurilor alocate, seriozitate, responsabilitate şi o comunicare eficientă.

 

Kasandra Kalmann Năsăudean: Congresul Românilor de Pretutindeni a generat foarte multe controverse în vara acestui an, iar DPRRP a supus dezbaterii publice metodologia privind desemnarea participanților la mult comentatul congres. Care sunt propunerile românilor din afara țării în legătură cu acest subiect?

Angel Tîlvăr: Propunerile au fost concretizate în metodologia de delegare la congres, metodologie elaborată împreună cu comisiile de specialitate din Parlamentul României, în care reprezentanții legitimi sunt și parlamentari de diaspora. Congresul se află acum în linie dreaptă. Discuțiile pe marginea acestui congres, care trebuia organizat încă din 2007, prin Legea 299, dovedesc interesul pe care o astfel de acțiune îl stârnește în comunitățile de români. Cu toate acestea, țin să precizez că au existat doar 3 solicitări venite din comunităţile româneşti. Dezbaterea publică a metodologiei, între 9 iulie (data publicării pe site-ul DPRRP) şi 8 august 2015, a reprezentat o etapă importantă, care merita atenţia tuturor, astfel încât procesul să fie în acelaşi timp unul simplu, eficient, dar şi transparent.

 

Kasandra Kalmann Năsăudean: De curând, ați transmis participanților de la Seminarul „Rețea de Asociaţii de Români din Andalucia 2015” un mesaj prin care ați salutat cooperarea dintre asociațiile românilor din străinătate, încurajând reunirea lor sub formă de federații constituite la nivel național și european. Care sunt motivațiile propunerilor dumneavoastră în acest sens?

Angel Tîlvăr: Uniți suntem mai puternici. S-a constatat că, lucrând împreună, asociațiile sunt mai eficiente. Mi-am propus să unesc oamenii și să caut întotdeauna să văd ce îi apropie și nu ce îi desparte.

 

Kasandra Kalmann Năsăudean: Considerați că, în condițiile în care s-ar constitui astfel de organizații, românii din străinătate vor fi mai bine reprezentați?

Angel Tîlvăr: DA.

 

Kasandra Kalmann Năsăudean: Românii din Spania se confruntă de ani de zile cu un aspect extrem de important pentru viața lor economică și socială: distanțele uriașe dintre consulatele române. Spre exemplu: românii din Provincia Alicante trebuie să parcurgă peste 500 de km dus-întors (consulatele itinerante se organizează rar; ultimul a fost în data de 28 ianuarie 2015, conform informațiilor publicate pe site-ul Consulatului român la Castellón de la Plana: http://castellon.mae.ro/local-news?page=1) pentru a ajunge la cel mai apropiat consulat român, respectiv, Castellón de la Plana, în condițiile în care în Provincia Alicante sunt înregistrați (potrivit informațiilor Institutului Național de Statistică Spaniol – I.N.E. – Instituto Nacional de Estadística) la data de 1 ianuarie 2015, un număr de 30.312 de români. Pentru a veni în ajutorul românilor din Spania, există posibilitatea a se înființa noi consulate române pe teritoriul Regatului Spaniol?

Angel Tîlvăr: Ministerul Afacerilor Externe se preocupă în permanenţă de necesitatea continuării procesului de îmbunătăţire a calităţii serviciilor consulare, context în care analizează regulat volumul solicitărilor consulare raportat la numărul oficiilor consulare existent în fiecare stat în parte. Acest demers urmăreşte acoperirea în mod optim a zonelor în care sunt prezenţi cetăţeni români, cărora le este îngreunat accesul la serviciile oferite de oficiile consulare deja existente, din cauza distanţelor semnificative pe care trebuie să le parcurgă. În baza studiilor efectuate pe spaţiile cu o prezenţă semnificativă de cetăţeni români, coroborate cu propunerile formulate de misiunile diplomatice ale României, DA, pot să vă informez că se are în vedere deschiderea de noi oficii consulare, cu rang de consulate generale, și în Spania.

Interviu realizat de Kasandra Kalmann Năsăudean – Redactor șef / Occidentul Românesc – Ediția de Spania

www.occidentul-romanesc.com