Insula Tabarca – paradisul scafandrilor și ascunzătoarea piraților
O insulă complet plată poate fi oricând trecută cu vederea. Nu este însă cazul insulei spaniole Tabarca, vestită pentru istoria ei zbuciumată, dar și îndrăgită ca destinație pentru excursii diurne. Farmecul ei se bazează pe situarea într-o zonă cu climat mediteraneean blând, în mijlocul unor ape de o puritate deosebită, practic nepoluate, pe un fundament vulcanic acoperit de un strat de calcar, peste care s-au depus aluviuni din cuaternar, cu o vechime de două milioane de ani. Toate acestea se completează cu un relief punctat de plaje idilice, cu grote misterioase și cu o ofertă culinară deosebit de atrăgătoare. Nu în ultimul rând, este perfect adecvată practicării celor mai diverse sporturi nautice, inclusiv arheologiei submarine, în căutarea comorilor uitate de temuții corsari care până nu demult se ascundeau aici.
Tabarca este singura insulă locuită de pe teritoriul Comunității Valencia, având în prezent o populație de aproape 60 de locuitori. Este subordonată administrativ Provinciei Alicante, distanța față de orașul-capitală cu același nume fiind de 22 de kilometri.
Se pare că a fost locuită încă de pe vremea Imperiului Roman, purtând pe atunci numele de Planesia sau Isla Plana, iar mai târziu San Pau. Abia în anul 1768, când Regele Carlos al III-lea a dăruit-o unor familii italiene provenite de pe o insulă din Tunesia purtând numele Tabarka și-a dobândit denumirea actuală.
Spre deosebire de mai întinsele ei surate Ibiza sau Formentera, Tabarca nu este o insulă exploatată turistic. Acest amănunt o face în mod paradoxal cu atât mai atrăgătoare, punctul ei forte fiind misterul și liniștea pe care le emană. Pentru călătorii doritori de relaxare în mijlocul naturii este un adevărat paradis. Și da, sună aproape incredibil, dar împreună cu insula La Graciosa, Tabarca este singura insulă spaniolă care a fost complet cruțată de pandemia Coronavirus din anul 2020!
Calea clasică de acces pe insulă este cea maritimă. Celor care nu dețin ambarcațiuni proprii le stau însă la dispoziție cursele care pleacă la intervale regulate din orașele de pe litoralul învecinat, Calpe, Villajoyosa, Alicante sau Santa Pola. Durata călătoriei variază între 20 de minute și ceva mai mult decât o oră, depinzând de distanța la care este situat portul respectiv. Costul unui bilet se ridica în anul 2018 la 19 Euro. Insula are posibilitatea de primi zilnic 3000 de vizitatori (pe timp de vară). De asemenea, există locuri de cazare, în așa fel încât se poate înnopta pe ea.
Oferta gastronomică a insulei Tabarca se înscrie pe linia vestitei bucătării alicantine, punând accent pe preparatele din orez și pește. Există însă și variațiuni locale delicioase. Obligatoriu trebuie gustat deliciosul caldo tabarquino, specialitate pe bază de orez local și pește provenit din golful alăturat, Santa Pola. Cele două ingrediente se servesc separat: întâi peștele din varietatea gallina, însoțit de cartofi și crema de usturoi aioli, urmat de orezul fiert în supa aferentă. Cu nimic mai prejos decât ele este tocana de homar cu lămâie, botezată lecholas al curricán, și ciorba numită potera de calamar. Deși mică, insula dispune de un număr rezonabil de restaurante dotate cu terase elegante, fiecare cu o excelentă vedere la mare și serviciu ireproșabil, oferind o gamă de mâncăruri din cele mai alese.
În semn de recunoaștere pentru neașteptat de numeroasele monumente răspândite pe teritoriul ei drămuit, Tabarca a fost declarată obiectiv istoric cu valoare artistică încă din anul 1964. Însuși zidul care înconjoară orășelul-capitală este o atracție turistică, oferind ocazia unei plimbări pe faleza bătută de valuri și vânturi.
Trei porți de intrare (San Rafael, San Miguel și San Gabriel), două biserici arătoase (San Pedro și San Pablo), Vila Guvernatorului (datată la 1779) și un far-școală, punct mândru de reper vizibil de la distanță, sunt doar câteva dintre construcțiile care se adaptează armonios peisajului maritim romantic, grefat pe labirintul străduțelor strâmte din centrul vechi. Cu o lățime de numai 500 de metri și o lungime de 1,8 kilometri, insula care poate fi oricând traversată pe jos, sub pretextul unei scurte plimbări.
Pentru amatorii sporturilor nautice, Tabarca este o mană cerească. Atât navigarea sub pânze, cât și vâslitul, surf sau snorkel sunt aici la ele acasă. Cu sau fără echipament specializat, scufundările în Rezerva Marină, recunoscută oficial din anul 1986 ca fiind prima rezervație de acest gen din Spania, oferă ocazia de a explora minusculele insule înconjurătoare, în căutarea ascunzătorilor piraților și contrabandiștilor din trecut. Încă de dinainte de 1700, Tabarca le-a servit drept port de reședință. Atacurile lor fulgerătoare pe Coasta Levantină a Mediteranei s-au ținut lanț până nu demult (sfârșitul secolului al 18-lea). Pe atunci insula purta numele de Illa de Sant Pau (Insula Sfântul Petru) și avea o populație mult mai numeroasă, de circa 1000 de locuitori, majoritatea lor fiind pescari. Amănunt interesant: numele actual al orașului Santa Pola, situat în golful alăturat, pe continent, derivă din fosta denumire a insulei noastre.
Una dintre cele mai mari atracții submarine din perimetrul ei este așa-numitul „zid” (La Muralla), prăpastie submarină din apropierea portului, frecventată de pești impresionanți din familia barracudelor sau plăticilor, dar și de bibani, anghile, știuci, arici și stele de mare și multe alte specii. La baza abisului, 40 de metri sub oglinda apei, au fost localizate două grote submarine care comunică între ele printr-un tunel accesibil doar scafandrilor profesioniști (Cova del lleó marí și Cala el Francés). La mică distanță se află un recif artificial, special amenajat de autorități pentru a sprijini și încuraja biodiversitatea florei și faunei locale.
În perimetrul rezervației marine și ornitologice Isla de Tabarca a reușit pentru scurt timp experimentul repopulării cu animale din specia pe cale de dispariție a focii-călugăr. Din păcate, în anii 1960 s-a stins ultimul exemplar din acea colonie. Odată cu ea a dispărut și rechinul alb, care se hrănea în principal cu foci. Ultimul, capturat aici în 1958, cântărea 1790 de kilograme (doar ficatul, separat, atingea 300 kg)! În ciuda dispariției lor, condițiile de viață submarină continuă să fie bune, grație prezenței celei mai întinse pajiști submarine de alge din Bazinul Mediteranean, compuse din varietatea posidonia, cunoscută pentru valențele ei de pepinieră acvatică.
În încheiere, o ultimă recomandare pentru cei care doresc să experimenteze o senzație cu adevărat înălțătoare: Înnoptarea pe insulă are darul de a transforma insula într-un loc de basm, spun cunoscătorii. Se pare că la apus, odată cu dispariția ultimelor bărci cu turiști, Tabarca suferă o metamorfoză. Rămâne cufundată într-o liniște încântătoare, amintind de misterioasa insulă a lui Jules Verne, sau de vestitul loc de naufragiu al lui Robinson Crusoe…
Nu este deci o întâmplare că recent, în anii moderni, Tabarca a fost supranumită Insula Poeților, devenind subiectul preferat al multor opere literare și servind ca domiciliu de vacanță multor scriitori spanioli de renume.
Autor: Gabriela Căluțiu Sonnenberg (Benissa – Spania). Economist, scriitor și jurnalist, promotor de cultură, traducător. Senior Editor în cadrul redacției Occidentul Românesc.
Foto: alicanteturismo.com
