Infinitul albastru: Lacul Bucura din Munţii Retezat

Munţii Retezat fac parte din grupa muntoasă Retezat – Godeanu (din Carpaţii Meridionali) şi străjuiesc două depresiuni importante ale judeţului Hunedoara: Petroşani şi Haţeg. Râul Mare îi delimitează în partea de nord, iar Jiul de Vest, în partea de sud. Vecinii lor sunt: la vest – Munţii Ţarcu, la sud-vest – Munţii Godeanu, iar la sud – Munţii Vâlcan. Vârful Retezat, parte a acestor munţi, este renumit pentru că, privit de la distanţă (mai cu seamă dintr-o anumită parte), pare că ar fi tăiat şi, în locul vârfului său stâncos, a rămas doar un platou.

Unul dintre simbolurile cunoscute peste tot în lume ale acestui lanţ muntos îl reprezintă lacurile de un albastru infinit, ştiute şi drept „ochii albaştri ai Retezatului”: o salbă de lacuri glaciare formate în aceşti munţi – în total, peste 50 la număr, situate la înălţimi de peste 2.000 de metri. Ele s-au format în căldările gheţarilor preistorici, prin acumularea apei provenite de la ploi şi zăpezi, dar şi de la izvoare. Peisajul pe care îl oferă este spectaculos, fie că e vorba de un lac mai mare, precum Bucura (cel mai cunoscut dintre ele) sau de lacuri mai mici: culoarea lor intensă pare să fie ruptă din cerul senin de deasupra; unele sunt înconjurate de vegetaţie bogată, sălbatică, din care te privesc curioase flori doar aici întâlnite, altele sunt păzite straşnic de bolovani în toate nuanţele de gri, pe care stau şopârle mici la soare.

Lacul Bucura, infinit de albastru, este situat la 2.040 de metri altitudine şi se întinde pe nouă hectare, fiind cel mai mare din Munţii Retezat şi cel mai întins lac glaciar din România. Adâncimea sa maximă este de peste 15 metri, iar în apropierea sa, pe platoul bolovănos, se află un generos loc de campare. Sute de corturi se adună aici în fiecare vară, deşi nopţile în Bucura sunt mai reci, iar vântul bate mai puternic. De multe ori, cei ce campează aici îşi protejează corturile de vânt cu veritabile cazemate din bolovani, improvizate pe loc. Un refugiu Salvamont stă de pază, cu oameni ai muntelui instruiţi să supravegheze fluxul turiştilor, să ofere primul ajutor, dacă este necesar, informaţii, poate şi o cană cu ceai.

În jurul Lacului Bucura s-au ţesut numeroase legende: una dintre acestea (poate chiar cea mai cunoscută) vorbeşte despre faptul că aici ar fi fost locul de întâlnire al haiducilor din trei regiuni – Banat, Transilvania şi Oltenia. Aceştia s-ar fi adunat la Bucura pentru a-şi împărţi comorile. Dar cum mereu erau cu potera pe urmele lor, haiducii, ca să nu fie prinşi cu aur şi bijuterii, le aruncau în lac. Vorba umblă că şi acum pe fundul lacului s-ar afla comori ce ar aştepta să fie scoase la lumină. Că o fi aşa sau nu, nimeni nu poate spune; ce e sigur este că lacul este populat de peşti care se înmulţesc natural, omul neavând nicio intervenţie asupra ecosistemului de aici. Tot la Bucura, se mai spune, se făceau sărbători numite nedei încă din secolul al XVI-lea: acestea aveau loc în anii bisecţi şi durau trei zile, iar la eveniment venea atât de multă lume, încât hora încinsă de toţi participanţii înconjura lacul.

Ca să ajungi la Bucura cel mai simplu este să urci din Haţeg, urmând indicatoarele spre comuna Râu de Mori, apoi spre Barajul Gura Apelor. Până la baraj, drumul este asfaltat, dar nu lipsit de unele pericole: din cauza ploilor, apar mereu gropi care trebuie reparate, iar pe drum cad adeseori bolovani şi copaci rupţi de ape. În timpul sezonului rece, drumul poate fi dificil chiar şi pentru maşinile foarte bine echipate, mai ales dacă în regiune a nins. Barajul se află la aproximativ 40 de kilometri de Haţeg, iar priveliştea pe care o oferă este uluitoare. A fost construit între anii 1975 şi 1986, pe valea Râului Mare (este un baraj artificial). Atunci a fost declarat cel mai mare baraj de anrocamente şi miez de argilă din Europa. Dimensiunile sale sunt impresionante: 168 de metri înălţime, 464 de metri lungime şi o adâncime maximă a apei de 160 de metri. La bază, lăţimea sa este de 550 de metri. Rolul său este atât de producere a energiei electrice, cât şi de regularizare a cursului Râului Mare şi atenuare a eventualelor viituri care, altfel, ar pune în pericol vieţile locuitorilor din regiune. 225 de milioane de metri cubi de apă încap în acest lac de acumulare şi, potrivit datelor oficiale, dimensiunile întregului baraj le întrec de trei ori pe cele ale celebrei piramide a lui Keops.

De la Barajul Gura Apelor, drumul duce mai departe spre Poiana Pelegii; este un drum forestier (neasfaltat), destul de anevoios, atât din cauza gropilor şi a pietrişului care îl acoperă, cât şi din cauza porţiunilor sale înguste sau abrupte. Sunt aproape 20 de kilometri de parcurs, iar în cale descoperi izvoare sprinţare, marcaje ce indică diverse trasee sau indicatoare care te îndrumă către obiective aflate în zonă. Sau poţi întâlni câini ciobăneşti, ciobani cu măgari ce duc desăgi pe spate ori culegători de ciuperci sau de afine. Din Poiana Pelegii orice turist are mai multe opţiuni de trasee montane la dispoziţie. Dar de aici se poate ajunge cel mai uşor la Lacul Bucura (o oră şi jumătate de urcare, în pas obişnuit).

Urcuşul merge la început printr-o pădure înaltă, deasupra căreia se iţesc coame mai întâi domoale, apoi mai ascuţite de stânci. Marcajul traseului este foarte uşor de urmat, pentru că se găseşte atât pe trunchiuri de brazi, cât şi pe bolovani. După un timp, brazii lasă loc jnepenişului, apoi poteca duce spre stânci tot mai golaşe din golul subalpin. Pe drum te poţi întâlni cu turme de oi şi ciobanii lor, alături de câini şi măgăruşi docili. Urcarea nu este anevoioasă, dar tentaţia de a admira peisajul lăsat în spate, dar şi pe cel conturat în faţă, este mare şi orice pasionat de fotografii se va opri de multe ori pentru încă o imagine imortalizată.

Odată sosit la Bucura, ai senzaţia că nu mai vrei să pleci niciodată de acolo. Dacă ai prins o zi senină, culoarea lacului te va vrăji, la fel şi paznicii săi (vârfurile Bucura I şi Bucura II, Şaua Bucurei sau chiar colţurosul vârf Peleaga, cel mai înalt din acest lanţ muntos – 2.509 metri). Dacă nu vrei să urmezi un alt traseu mai departe, nicio problemă: este suficient să stai câteva ore lângă Bucura ca să te încarci cu energie pozitivă, să te umpli de linişte şi să fii gata să revii în lumea agitată de la poalele muntelui. Nu ai semnal la telefonul mobil, nu există internet. Nu străbate nimic din acea lume agitată spre tine, numai vântul uneori blând, alteori războinic al înălţimilor albastre, care poate aduce şi nori grei de ploaie sau ceaţă ce te vor face să iei repede pe tine geaca din rucsac. Nu urca fără să fii bine pregătit de mers pe munte: bocanci (preferabil cu gleznă înaltă), pantaloni de munte, geacă de munte, şapcă în cap (dacă soarele e prea tare) şi pelerină de ploaie. Plus apă, ciocolată sau glucoză în rucsac şi o trusă de prim-ajutor.

Autor şi fotografii: Camelia Jula