În zbor spre Lumea Nouă

Orice trecere pe calea aerului peste Atlantic are partea ei de aventură. Și nu mă refer la teama distanței față de pământ la care te afli mai bine de 12-15 ceasuri, și nici la priveliștea lumii de deasupra norilor, care face concurență celei mai debordante imaginații, ci la spectacolul din interiorul navei, atât de diferit de la o companie la alta. Pe cursele KLM de la Los Angeles la Amsterdam te uimește numărul mare de indieni care muncesc în America, unde cei mai isteți dintre ei și-au făcut renume de buni medici și ingineri informaticieni. Pe ruta Londra-Los Angeles, parcursă cu o altă companie, m-a surprins mulțimea bunicilor plecați din România spre familiile cu copii mici. Te ajută să-i identifici atitudinea lor de călători vârstnici tăcuți, foarte gravi și parcă apăsați cu anticipare de responsabilitatea care le va reveni, tocmai pe când ei nu se mai așteptau la așa ceva. În marea lor majoritate, ei rămân inerți în fața întrebărilor puse la intrarea în SUA. Parcă ar spune din priviri că nu-i va interesa niciodată limba acestei țări străine. Tot ce-i preocupă este reușita copiilor lor stabiliți în țara tuturor posibilităților și, dacă este nevoie, ei sunt gata să fabuleze orice spre a-l convinge pe ofițerul vamal că, în lupta vieții, copilul lor este un invingător. Cu figuri obosite și concentrate, cu mișcări prudente, care și-au pierdut dinamismul tineresc de altădată, ei constituie o categorie cu totul distinctă și majoritară între călătorii români ai prezentului, chiar dacă ea nu este exclusivă.

O mamă fericită și un fiu absolvent al unui colegiu de onoare american

Mai sunt și excepții și nu mi-a fost greu să remarc zâmbetul de mândrie ce strălucea pe chipul unei mame, care tocmai plecase din România ca să participe la ceremonia finală de absolvire a fiului ei, un eminent student, primit în America tocmai într-un colegiu al elitelor din universitate, respectiv în clasa de onoare a specialității sale. Încă o distincție despre care nu am auzit în universitățile din România. În aeroportul din Los Angeles, l-am întâlnit și eu pe atât de dezinvoltul Andrei, care tocmai absolvise Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune la Western Michigan University din Kalamazoo, Michigan. Fusese între cei mai buni studenți ai specialității și la facultatea de profil din București, dar șansa de a relua în statul american studiile nu a fost ratată, chiar dacă din cei doi ani absolviți în România i s-a recunoscut doar unul. Recuperarea și-a făcut-o luându-și multe examene în fiecare an și iată-l acum, absolvent în clasa de onoare între cei 32 de viitori specialiști cu contract de angajare deja semnat. Suma de zeci de mii de dolari ca venit anual este cu totul promițătoare pentru un debutant în profesie, mai ales că la o asemenea retribuție nici nu pot visa cei mai mulți români plecați în deceniile din urmă spre Lumea Nouă. În tot cazul, români ca și Andrei Grama, nu vor face subiectul emisiunilor de televiziune de prin România, care ilustrează penuria materială a unei anumite categorii de români plecați din țară, categorie care nu poate fi nesocotită tocmai pentru că este de-a dreptul frecventă.

Inteligența românilor este cunoscută la nivel mondial

Cum a reușit un român fără resurse financiare proprii să răspundă atât de strălucit la exigențele de tot felul ale învățământului superior american? Iată întrebarea care mi-a venit instantaneu în gând. În America, programul de studiu și-l face candidatul singur, el fiind imediat acceptat de profesorii în cauză. Așa se face că Andrei, ca student internațional, și-a programat mai multe examene decât cei mai mulți dintre colegii lui americani, câștigând astfel un an. Și-a găsit burse succesiv asigurate și tot mai mari de la un an la altul. Astfel că, de la suma de 690 dolari pe lună oferită de Institutul german, s-a trecut la 1.000 de dolari de la firma Ernst&Young și apoi chiar la două mii de dolari de la firma de audit Fred Everett, purtând numele contabilului care a lăsat testamentar pentru mulți ani bursa aceasta, asigurată câte unui student internațional. Alegerea au făcut-o profesorii specialității după mediile studenților și ca atare Andrei Grama, beneficiar al ei, a trebuit să lucreze într-o bancă ce i-a prevăzut în program și prezența la activitățile din facultate. Ceea ce Andrei nu a admis a fost lipsa la cursuri. În Colegiul de Onoare, acesta a fost, așadar, acceptat într-o clasă specială. Acum, la ultimele examene, emoțiile au fost la fel de mari, ca la toate celelalte, dar luate la fel de bine, adică cu notă maximă, fără excepție. Tema lui de cercetare a fost susținută cu brio, astfel că românul nostru a reușit să dea o soluție pentru a întâmpina nemulțumirea cetățenilor afectați de taxele mărite în condițiile inflației americane. Ca să nu-și dezică stilul, masteratul va fi realizat tot într-un timp limită de un an, în loc de doi, ca apoi principala lui preocupare profesională să devină transpunerea ideilor lui economice în practică. Pe când vor reveni în România asemenea absolvenți eminenți precum Andrei Grama, care să găsească și pentru domeniile deficitare ale economiei de acasă soluții salvatoare? Poate că, niciodată… Cu toate că, de astfel de specialiști are România nevoie în momentul de față. În toate domeniile. Dar cui îi pasă? Românii de valoare ajung pe culmi în toate colțurile lumii iar țara se adâncește tot mai mult și mai mult în somnul lung al nepăsării, al sărăciei și al degradării. Pe toate planurile… Și ce dacă?! Cui îi pasă?

Kasandra Kalmann Năsăudean

Citește și