În perioada 15 martie – 6 aprilie, Italia intră în lockdown

186

Datorită creșterii infectărilor cu Covid-19, în perioada 15 martie – 6 aprilie, mai multe regiuni din Italia intră în lockdown. Astfel, în Lombardia, Lazio, Emilia-Romagna, Friuli Venezia-Giulia, Veneto, Piemonte, Marche şi provincia Trento, începând de luni, 15 martie, autoritățile italiene au decis închiderea şcolilor, precum şi a barurilor şi restaurantelor. Călătoriile vor fi limitate la cerinţele de muncă, la achiziţionarea de produse de bază şi la urgenţe de sănătate, relatează The Guardian.

Acestora li se alătură provinciile Campania şi Bolzano, care se află deja în zona roşie. Abruzzo, Calabria, Liguria, Molise, Puglia, Sicilia, Umbria şi Aosta sunt aproape de zona portocalie, mai scrie sursa citată.

Măsurile sunt valabile până în weekendul cu Paștele, atunci când toată Italia va deveni zonă roșie. Autoritățile italiene au decis ca în perioada Sărbătorilor Pascale toată țara să fie inclusă în zona roșie. Singura regiune exceptată va fi Sardinia.

Foto: apnews.com