În funcția de președinte al Forumului Național al Ecologiștilor a fost aleasă Carmen Moldovan

203

Carmen Moldovan, deputat PSD, a fost aleasă sâmbătă, 2 iulie, în funcția de președinte al Forumului Național al Ecologiștilor (FNE), o platformă de comunicare și dezbatere din cadrul Partidului Social Democrat. În cadrul Conferinței Naționale a FNE, organizată la Palatul Parlamentului, peste 150 de membri din toată țara ai Departamentului pentru Protecția mediului, silvicultură și gospodărirea apelor din PSD au adoptat Statutul FNE și au ales structurile de conducere și coordonare ale Forumului.

“Le mulțumesc colegilor mei pentru încredere și sunt sigură că împreună vom reuși să transformăm FNE într-un reper al mișcării ecologiste din România. Obiectivele noastre sunt dezvoltarea unei strategii de mediu durabile și consolidarea relațiilor cu partenerii sociali care activează în zona verde. Lansarea FNE este cel mai important pas pe care un partid mare din România îl face în direcția susținerii unui program politic verde. Și am convingerea că drumul pe care îl începem astăzi este abia la început”, a declarat Carmen Moldovan, președinta FNE.

Potrivit Statutului, FNE are drept scop inițierea, dezvoltarea și promovarea de proiecte, campanii de conștientizare și strategii specifice domeniului, toate subsumate conceptului de dezvoltare durabila. FNE susține, de asemenea, alături de partenerii săi din societatea civilă, necesitatea de a influența și schimba mentalitățile și comportamentul românilor față de mediul în care trăiesc, prin acțiuni specifice dezvoltării unei societăți durabile.

În prima parte a Conferinței Naționale a FNE a avut loc o dezbatere cu privire la viitorul politicilor de mediu în România. La dezbatere au fost prezenți președintele PSD, Victor Ponta, președintele Consiliului National al PSD, Adrian Năstase, președintele de onoare, Ion Iliescu, europarlamentarul Daciana Sârbu, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale de mediu, printre care Dragos Bucurenci (MMV), Corneliu Belciug (Green Revolution), Anamaria Hancu (Lets do it, Romania!), Raul Pop (Recolamp), N.R. Dobrogea (Eco-Civica), Maria Mihul (WWF), Dan Hulea (SOR), Arpad Todor (EcoPolis), precum si specialiști în domeniu din țară.