În dulcea lună Mai: Iacob Negruzzi

Luna Mai e Rai! Așa-i vorba din popor, dar tot poporul îi spune și Florar. Luna Mai e raiul pe pământ, e luna florilor, e luna culorilor, e călduț și bine, e viață și frumusețe nespusă. Denumirea de Mai vine de la latinescul Maius, de la denumirea dată de Romulus senatorilor romani – majores. Poporul genial cunoaște logica timpului și a timpurilor, dar scriitorii, mai ales poeții, se lasă seduși de frumusețea fiecărei luni a anului, dar luna Mai este specială, romantică și bogată în culorile lumii. Această lună l-a impresionat și pe distinsul cărturar, ,,gospodar al vieții culturale”, cum îl caracteriza Eugen Lovinescu pe Iacob Negruzzi, ,,secretarul perpetuu” al Societății ,,Junimea”.

Scriitorul – dramaturgul, criticul literar, juristul, profesorul, politicianul – a scris și poezia ”În dulcea lună mai”, ce pune în antiteză frumusețea lumii, renașterea naturii, cu mâhnirea sufletească, cu disperarea și cu suspinul amar. ”În dulcea lună Mai când iarba-n câmp răsare/Şi vesel de plăcere tot sufletul tresare,/Eu singur în mâhnire, în suferinţi şi chin/Vărs lacrimi de durere şi mult amar suspin.//În dulcea lună Mai când tainic luna plină/Şi mii de mii de stele pământul însenină/Pe cerul vieţii mele s-adună negri nori/Ce-ntunec-al meu suflet şi-l umplu de fiori.//În dulcea lună Mai când păsările cântă/Şi armonii divine natura toat-încântă/În mine-un glas de jale se plânge disperat/Ca viscolul de iarnă ce urlă-nfricoşat.//În dulcea lună Mai când dulci şi calde raze/Din soare se coboară şi totul înviază/Eu palid, in tăcere, plec fruntea la pământ/Şi-ndrept a mele gânduri spre recele mormânt.”

Iacob Negruzzi (1842–1932) este cel de al doilea fiu al lui Costache Negruzzi și al Mariei Gane. A fost membru fondator al ,,Junimii” şi redactorul revistei ,,Convorbiri literare” (pentru a cărei apariţie scotea adesea bani din buzunarul propriu). Iacob Negruzzi are meritul, ca memorialist, de a fi un bun observator, un narator onest şi plin de umor şi de a se pune cu bucurie în slujba celor din jur, așa cum reiese și din telegrama adresată junimiștilor: „Rog pe părintele Creangă/Ca să sune din talangă,/Din talanga cea de boi/Ca să auzim și noi,/Doresc să petreceți bine/Să nu mă uitați pe mine”. În anul 1853 este trimis de tatăl său la studii în Germania. Aici face liceul, împreună cu fratele său Leon, iar din anul 1859 studiază Dreptul, obținând doctoratul (1863). Revenit în țară, devine profesor de drept comercial la Universitatea din Iași, unde va preda până în anul 1884 când, după moartea lui Vasile Boerescu, se va muta la Facultatea de Drept a Universității din București, unde profesează până în 1897, când a ieșit la pensie.

În anul 1863, împreună cu Petre P.Carp, Titu Maiorescu,Vasile Pogor și Theodor Rosetti, pune bazele Societății Culturale „Junimea” și ale revistei sale „Convorbiri literare”, pe care o conduce timp de 28 de ani (1867 – 1895). Revista își propunea discutarea unor probleme lingvistice, organizarea unor cenacluri prin care să răspândească idei, cunoștințe de literatură, istorie, economie, politică și să promoveze noi valori din cultura românească. Iacob Negruzzi a fost un excelent conducător de revistă, un organizator plin de talent, el atrăgând aici spiritele cele mai alese, al căror talent era descoperit cu o intuiție sigură. Ca scriitor, debutează în anul 1866, în „Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina”. Scrie poezii lirice, balade, idila ,,Miron și Florica” (1870), satire, epistole, schițe, romanul ,,Mihai Vereanu” (1873), piese de teatru, memoriale de călătorii și un volum de memorii intitulat sugestiv ”Amintiri de la Junimea” (1921).

”La banchetul anual prin care se serba aniversarea înfiinţării Societăţii Junimea, secretarul perpetuu – acela eram eu – avea obiceiul să ţie un discurs glumeţ, care începea totdeauna cu următoarele cuvinte: „Originea Junimii se pierde în noaptea timpurilor”… Tot aşa aş putea începe, fără glumă, şi astăzi, când mi-a venit în gând să scriu oarecare amintiri despre această Societate, care a ocupat un sfert de secul din viaţa mea, şi cu care se leagă multe şi plăcute aduceri aminte ale tinereţii mele. Se poate în adevăr zice că originea Junimii se pierde în noaptea timpurilor, de vreme ce ar fi foarte greu a-i fixa cu exactitate epoca înfiinţării.”(”Înfiinţarea Societăţii literare”, capitolul 1)

În calitatea lui de deputat ori senator de Iași al Partidului Conservator nu s-a remarcat în mod deosebit, dar memorabilă este intervenția sa din anul 1888 pentru acordarea unei pensii viagere poetului Mihai Eminescu. Membru titular (1881) al Academiei Române, a fost de mai multe ori vicepreședinte, iar de două ori a condus-o în calitate de președinte (25 mai 1910 – 25 mai 1913; 6 iunie 1923 – 12 iunie 1926). La ,,Convorbiri Literare” scrie recenzii, note etc., își publică prozele din ,,Copii după natură” (apărute în volum în anul 1874), romanul ,,Mihai Vereanu” ( 1873) și inaugurează o spirituală rubrică de „Corespondență„ (probabil prima „Poștă a redacției” din publicistica română. Poeziile, strânse în volum apar în anul 1872, cu titlul ,,Poezii”.

Existența tipografiei permite Societății „Junimea” publicarea revistei ,,Convorbiri literare” care se va bucura de cel mai înalt prestigiu în istoria literaturii române. Ea a impus, încă de la apariție, o direcție nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic și sentimentul valorii estetice. Încă de la începuturile ei, mișcată de conștiința primelor nevoi ale culturii românești în acel moment, „Junimea” abordează problema ortografiei românești, foarte acută în epoca trecerii de la întrebuințarea alfabetului chirilic la cel latin. Aș dori să reamintesc prietenia dintre Mihai Eminescu și Iacob Negruzzi, prețuirea de care se bucura marele poet, reproducând una dintre scrisorile trimise  în 1887, către directorul publicației ,,Convorbiri literare”:

”Iubite amice,

Îţi trimit deodată cu aceasta mai multe versuri cărora, de ţi se par acceptabile, le vei face loc în «Convorbiri». Indealtmintrelea mă aflu bine şi sănătos în mijlocul acestor munţi şi-ţi doresc asemenea. Multe salutări d-lor Maiorescu, Teodor Rosetti, Mandrea, Nica, şi sărutări de mână d-nelor Maiorescu şi Kremnitz, precum şi d-şoarei Livia. Cu tot respectul, al d-tale credincios amic M. Eminescu”.

Versurile „acceptabile” pe care le-a trimis poetul român în scrisoarea trimisă în 1887 lui Negruzzi compuneau renumita sa poezie, „De ce nu-mi vii?”. Iacob Negruzzi a scris Hatmanul Baltag (operă bufă, în colaborare cu Ion Luca Caragiale), a cărei premieră a avut loc la 1 ianuarie 1884, urmată de ,,Nu te juca cu dracul”, ,,Împăcarea”, ,,Amor și viclenie”, ,,O alegere la senat” , ,,O poveste”, ,,Beizadea Epaminonda”, piese de teatru în spiritul epocii sale. Iacob Negruzzi traduce în versuri și în proză, cea mai mare parte din dramele lui Schiller precum Hoţii, Fiesco, Cabală şi amor, prefaţa traducătorului, Iaşi, 1871; Fecioara de la Orleans, 1883; Don Carlos, Maria Stuart, în Scrieri complecte, Bucureşti, 1897.

Autor: Puşa Roth (Scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România (USR); jurnalistă, membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişi din România.)