„În diplomație înveți în permanență. Nu prea este loc de blazare”

Alese Doamne din România, din diferite domenii de activitate, vin la taifas cu Occidentul Românesc să ne vorbească despre societate, experiență, muncă, educație, evoluție, antreprenoriat, depășirea barierelor, deschiderea drumurilor și despre împliniri, moștenire și curaj. A doua invitată a acestei serii de convorbiri este Maria Ligor, diplomat de carieră, fost ambasador al României în Spania, Canada și, în prezent, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Finlanda. 

Maria Ligor este diplomat de carieră din anul 1996. Este absolventă a Universității Politehnice (1990) și a cursurilor postuniversitare de Relaţii Internaţionale la SNSPA (1993), în București. În 1995, a absolvit cursurile de Master of Arts ale Colegiului Europei de la Bruges, Belgia şi a obținut în 2000, Diploma de Studii Aprofundate a Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Libere din Bruxelles (mai multe detalii despre pregătirea sa se găsesc aici: https://helsinki.mae.ro/node/1133). Și-a desfășurat activitatea la Bruxelles, în cadrul Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană (1998-2002), la Ambasada României la Luxembourg (1997); a ocupat funcţia de Director General pentru Afaceri Europene, între 2003 şi 2006, în perioada negocierilor de aderare a României la UE.

Între iulie 2006 şi august 2011, Maria Ligor a fost ambasador al României în Regatul Spaniei, unde printre altele a realizat extinderea rețelei consulare și a pus bazele programului de predare a limbii, culturii și civilizației române în școlile spaniole. În perioada 2013-2016 a ocupat postul de ambasador al României în Canada, contribuind decisiv la eliminarea vizelor pentru cetățenii români. A fost membru al Guvernului în 2016, deținând portofoliul de ministru delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni. La încheierea mandatului, și-a reluat activitatea diplomatică, în calitate de Reprezentant Special pentru Cooperare Internațională, Democrație și Drepturile Omului. Din 16 ianuarie 2021 și-a început activitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Finlanda. Vorbește fluent limbile engleză, franceză şi spaniolă şi are cunoștințe de italiană și rusă.

Occidentul Românesc: Cum ați ales cariera de diplomat?

Maria Ligor: Diplomația este una dintre cele câteva profesii pentru care ai nevoie de vocație. Este o potrivire între context și personalitatea ta, educația și cultura dobândite în anii de școală și mai apoi în întâlnirile cu cei care ne ating sufletul. Am devenit diplomat pentru că am știut, am intuit, poate fără să înțeleg prea bine, cel puțin la început, că acesta era rostul meu. Mai întâi, pentru că după Revoluție a devenit posibil să studiez relații internaționale, să mă specializez în afaceri europene, apoi pentru că m-am putut înscrie la un concurs pentru cele 10 locuri la admiterea în MAE, așa cum se organizau în anii ’90, când se reconstruia serviciul extern al României cu tinerii de atunci, școliți de astă dată în universitățile occidentale. După, am avut îndoieli pentru că erau încă multe lucruri de îndreptat și noi eram foarte tineri și nerăbdători, dar de regretat nu am regretat niciodată.

Occidentul Românesc: Care sunt momentele care v-au bucurat cel mai mult, ca diplomat? Maria Ligor: Toate proiectele pe care le-am gândit și realizat au fost duse la capăt pentru că am investit multă energie, atenție și tenacitate. În peste 20 de ani de carieră, am avut privilegiul să contribui la o sumedenie de obiective importante ale diplomației române, cum ar fi de pildă aderarea la Uniunea Europeană, în perioada în care am condus departamentul de afaceri europene din MAE sau la primele versiuni ale parteneriatului pentru integrare europeană cu Republica Moldova. La Bruxelles, în 2002, și mai târziu ca ambasador la Ottawa, am avut ca prioritate eliminarea vizelor pentru români. La Madrid, am pus bazele a ceea ce a devenit ulterior parteneriatul strategic cu Spania, am extins rețeaua de consulate și introdus consulatele itinerante ca practică, am contribuit la lansarea Institutului Cultural Român și, mai ales, am creat posibilitatea studierii limbii și culturii române în școlile spaniole. În anii din urmă, am luat parte la o veritabilă aventură profesională, o nouă formă de diplomație, în conducerea Fundației Europene pentru Democrație, o construcție sui generis prin care UE și statele membre acordă sprijin societății civile și activiștilor pentru drepturile omului din țările din vecinătatea Uniunii, un exemplu recent fiind Belarus. Cel mai nou proiect este legat de responsabilitatea ce îi revine Ambasadei României la Helsinki de a reprezenta NATO în Finlanda, ca punct de contact.

Occidentul Românesc: Care au fost cele mai mari provocări ale carierei de diplomat?

Maria Ligor: Un parcurs profesional relativ îndelungat, mai cu seamă în diplomație, adună experiențe diverse, care ne clădesc. În diplomație, poate ca în medicină, înveți în permanență. Nu prea este loc de blazare. Dacă ajungi să crezi că nu mai ai nimic de învățat, ai atins capătul de drum. Cum parcursul nostru profesional este format din blocuri de experiențe, din capitole, cred că cele mai mari provocări sunt tranzițiile, trecerile de la un capitol la altul.

Occidentul Românesc: Vorbiți-ne, vă rugăm, despre experiența de a fi ambasador în Spania și, respectiv, în Canada, iar acum în Finlanda.

Maria Ligor: Cum spuneam, drumul nostru este alcătuit din capitole, în cazul meu acestea au însemnat anii petrecuți în Spania, în Canada și acum în Finlanda, iar mai înainte în Belgia, Suedia, Franța, Elveția, Luxemburg. De fiecare dată când încep un nou capitol profesional, o fac cu aceeași curiozitate și interes cu care deschizi o nouă carte, cu aceeași emoție și energie cu care ne întorceam în clasă, în prima zi de școală. Un capitol nou însemnă o promisiune a unor experiențe revelatoare, a unor întâlniri noi, a unor proiecte inedite. În Spania, țara primului meu mandat de ambasador, totul era nou, totul era de definit și organizat. Am avut parte de o colaborare exemplară din partea autorităților spaniole, cooperare stimulată și de faptul că românii deveniseră cea mai numeroasă comunitate de străini.

Am avut prilejul unor întâlniri excepționale, de la personalități culturale, ale lumii universitare, la oameni de afaceri sau politicieni. Am avut privilegiul unic să fiu gazda unei vizite regale, Regele Mihai a fost alături de românii din Madrid la slujba de înviere din 2010, am organizat alături de colegii spanioli vizita de stat a Președintelui României, am luat parte la numeroasele activități din programul Președinției Consiliului UE exercitată de Spania, am avut bucuria de a fi parte la numeroase proiecte culturale, expoziții, concerte, conferințe organizate de ambasadă. Mai presus de orice însă Spania îmi rămâne foarte aproape de suflet, ca o a doua casă, ca o a doua familie.

Canada este un continent, la propriu. O lume nouă, în bună parte încă neîmblânzită. Concentrată, ca populație, în apropiere de granița cu puternicul vecin de la sud. Și cu o dualitate a civilizațiilor anglosaxonă și francofonă. Canada contemporană este însă mult mai complexă, aș zice că ar putea fi un eșantion al omenirii, dat fiind mozaicul de populații imigrate, poate al părții educate și politicoase a omenirii. Este o societate compusă și recompusă, nu fără tensiuni, nu fără cotloane întunecate. Tratamentul aplicat în ultimele două sute de ani populației indigene, Primelor Națiuni, așa cum ni se dezvăluie în ultima perioadă, a lăsat cicatrice adânci, iar efortul de stabilire a adevărului și reconciliere este încă incipient. Într-o notă personală, am descoperit multe din poveștile coloniștilor sosiți la începutul secolului trecut din Bucovina „pentru a deschide vestul”, din cele ale exilului politic din timpul comunismului sau istoriile noului val de canadieni de origine română ajunși la Montreal sau Toronto după 1990.

Cât despre Finlanda, este încă devreme pentru concluzii. Primele impresii sunt pozitive. O societate așezată cu oameni dintr-o bucată, cum se spune pe la noi. Cu respect față de natură și om, care a răzbit peste greutăți și a atins un nivel de prosperitate și dezvoltare de care finlandezii sunt mândri.

Occidentul Românesc: Ce anume v-a plăcut în Spania, respectiv în Canada și Finlanda?

Maria Ligor: Căldura, spontaneitatea, apropierea și prietenia spaniolilor. Nebunia zilelor și nopților din timpul Feriei de Abril și solemnitatea și fervoarea procesiunilor din Semana Santa. Orizonturile vaste, nesfârșite ale Canadei, ascuțimea gerului care mușcă din obraz în toiul iernilor lungi. Spiritul finlandez, așa numitul sisu, determinarea cu care înving dificultățile și siguranța de sine cu care afirmă că sunt cel mai mulțumit popor de pe glob.

Occidentul Românesc: Cum ați colaborat cu comunitățile de români din cele trei state?  

Maria Ligor: În fiecare din țările în care am fost la post, un element central al mandatului a fost să cunosc și înțeleg problematica asociată cu prezența românilor. Am fost de câte ori a fost posibil în mijlocul comunităților răspândite în toată Spania, din Nord, la Sud și din arhipelaguri, în vârf de munte. Am descoperit paralele între istoriile românilor din Spania și cele ale spaniolilor care au emigrat în Europa sau în America Latină. M-am bucurat de fiecare dată când am fost invitată să le fiu alături în biserici. Am fost încântată să-i regăsesc la catedră în marile universități ale Spaniei, ca doctori în spitale, ca specialiști în inginerie, dar și, de multe ori, ca mediatori culturali, ca brutari sau în agricultură și construcții. Mi-au plăcut poveștile celor care după ani petrecuți în Spania și-au luat inima în dinți și au revenit acasă unde și-au clădit un rost. Dar și istoriile celor care au fost nevoiți să se mute în alte țări după ce au părăsit Spania. Ca europeni, românii au profitat foarte mult de pe urma liberei circulații.

Modelul de imigrare în Canada este diferit, este o imigrație controlată, bazată pe un proces de selecție riguroasă. Mentalitățile sunt distincte în rândul categoriilor mari care formează populația cu rădăcini în România. Sunt canadieni de origine română, la a treia sau a patra generație, sunt cei care au ajuns în țara nord-americană ca refugiați politici în timpul comunismului și cei care au căutat un viitor mai bun, mai sigur, cum sunt de pildă numeroșii ingineri formați în România și ajunși în Canada în anii ’80 sau ’90. În ceea ce îi privește pe românii din Finlanda, care sunt mai puțin numeroși, i-am întâlnit mai degrabă on-line și în câteva rare ocazii în persoană. Este o populație mai degrabă și dinamică. Pe măsură ce restricțiile impuse de pandemie vor dispărea voi putea vizita comunitățile din afara Helsinki-ului, la Tampere, mai ales, sau din insulele Aaland.

Contactele nemijlocite cu românii din afara granițelor mi-au ușurat mult sarcina în perioada în care am exercitat mandatul de ministru pentru diaspora, când unul din proiectele fanion a fost modificarea legislației electorale pentru a simplifica accesul la vot, dar și a normelor de finanțare a proiectelor propuse de ONG-uri ale românilor din străinătate. Am încercat atunci să schimb perspectiva guvernului asupra relațiilor cu diaspora, care poate fi un partener veritabil al statului român pentru modernizarea țării.

Occidentul Românesc: Ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi cetățean european?

Maria Ligor: Este un privilegiu să aparținem de un continent care s-a aflat sute de ani în centrul istoriei omenirii. Este însă și o responsabilitate ce ne revine ca să ne asigurăm că Europa continuă să fie mai ales un proiect de viitor. Europa înseamnă beneficii imediate pentru cetățenii săi, libera circulație, dreptul de a ne stabili neîngrădit oriunde pe teritoriul statelor membre și de a beneficia de un statut egal cu al uni localnic, dreptul de a studia oriunde în Europa, moneda unică pentru cei din zona euro, un pașaport european care oferă o protecție puternică oriunde pe glob. Pentru mine personal, ca cineva care a lucrat ani întregi pentru ca integrarea României să fie posibilă, este o mare mândrie să pot spune că sunt cetățean european.

Occidentul Românesc: În Spania, ați pus bazele programului de predare a limbii, culturii și civilizației române în școlile spaniole. Cum vedeți evoluția acestui program?

Maria Ligor: Acest proiect îmi este în continuare foarte apropiat. Și acum mai port conversații despre el cu colegii din cadrul Institutului Limbii Române de pildă. A pornit ca o idee, în vara anului 2006, și a reușit în relativ scurt timp să cuprindă peste 5.000 de copii români, în șapte comunități autonome. Deși au avut de trecut o cumpănă în anii de criză economică, cursurile au continuat să fie organizate fără întrerupere an de an. Așa cum se știe, experiența din Spania a stat la baza extinderii proiectului mai întâi în Italia și apoi în alte țări din Europa. Un factor esențial în reușita proiectului îl reprezintă calitatea și dedicarea profesorilor. De aceea, sunt de părere că după 15 ani de funcționare, ar fi bine-venit un audit independent care sunt convinsă că va remarca nevoia ca statutul profesorilor să fie îmbunătățit pentru a evita precaritatea și a fideliza un corp profesoral cu competențe profesionale unice. Aș sugera, de asemenea, ca aceste cursuri să beneficieze de mai multă vizibilitate și recunoaștere din  partea autorităților.

Occidentul Românesc: Care au fost punctele cheie ale succesului diplomatic privind eliminarea vizelor pentru Canada și ce efecte a avut acest demers?

Maria Ligor: Încă de la preluarea mandatului de ambasador în Canada am înțeles că argumentația în sprijinul eliminării vizelor trebuie întărită. Interlocutorii canadieni cu putere de decizie în acest sens erau mai atenți la demonstrații legate de beneficiile și condiționările economice ale unei asemenea decizii, mai ales că aceste negocieri se purtau în contextul negocierii mai ample asupra unui Acord Comprehensiv Economic și Comercial între Canada și UE. Pentru România era inacceptabilă o situație în care toate facilitățile și oportunitățile create de Acord să nu poată fi valorificate de companiile proprii din cauza impedimentului vizelor, altfel spus ar fi fost vorba, în fapt, de o distorsionare a concurenței libere, câtă vreme nu exista egalitatea de tratament pentru toți operatorii economici europeni și canadieni.

Din cauza unor experiențe precedente cu Ungaria și Cehia, când renunțarea la vize a fost urmată de o creștere importantă a cererilor de azil în Canada din partea cetățenilor celor două țări, interlocutorii de la Ottawa privilegiau o abordare graduală, prudentă, în ceea ce ne privește. Partea română a fost încredințată însă că decizia de eliminare trebuia luată cât mai rapid posibil, iar eventualul risc de imigrație necontrolată va putea fi gestionat fără probleme. Decizia a fost până la urmă luată în 2016, iar din 2017 românii au putut intra fără vize în Canada. Statisticile privind imigrația și solicitările de azil au pus în evidență creșterea numărului de solicitări de azil, cel puțin în primul an. De atunci cifrele au scăzut gradual, confirmând analizele noastre.

Pe de altă parte, statisticile privind numărul de vizitatori români în Canada indică o creștere importantă ceea ce demonstrează faptul că acest tip de deplasare se înscrie de acum în normalitate și se aliniază la o realitate mai amplă europeană. Trebuie însă subliniată încă o dată diferența esențială între călătoriile fără vize pentru perioade de cel mult șase luni, în scop turistic, și libera circulație de care beneficiem în UE în virtutea statutului de cetățeni europeni.

Occidentul Românesc: Un mic exercițiu de imaginație: dacă ați avea la dispoziție o baghetă magică cu care să schimbați trei lucruri la România, care ar fi acestea?

Maria Ligor: Ca orice organism social complex, România este perfectibilă. Dacă lărgim perspectiva și analizăm cât mai obiectiv posibil, nu se poate să nu recunoaștem părțile bune ale țării noastre. De regulă, obiectivitatea este dată de metoda științifică cu care măsurăm fenomene, inclusiv de natură socială. Mai multă măsură și bună cuviință în interacțiunile sociale, mai mult respect pentru adevărul științific în analize și în fundamentarea deciziilor, mai mult echilibru în orice și mai puțină polarizare și demonizarea celuilalt.

Occidentul Românesc: Dar dacă ați putea schimba trei lucruri cu implicare și voință socială, civică, politică… atunci care ar fi acele trei lucruri?

Maria Ligor: Aș începe cu fundamentele societății: educația și sănătatea, și mai concret cu profesioniștii din cele două domenii. Aș introduce măsuri de motivare a celor mai buni dintre cei buni pentru a-i atrage să profeseze în învățământ și sănătate, organizare coerentă, măsurarea performanțelor, salarizare competitivă, investiții în infrastructura celor două sectoare. Orice altceva ne-am propune nu se poate realiza fără a ne asigura un viitor sănătos, educat, instruit și pregătit pentru lumea de mâine. În sfârșit, aș căuta soluții pentru a crea punți între diaspora și țară, astfel încât românii care trăiesc în străinătate să devină parte integrantă a corpului social al României. Am adesea sentimentul că cele două lumi evoluează paralel și că suntem încă în cautarea modalităților prin care să valorificăm pentru binele general extraordinara resursă pe care o reprezintă experiențele acumulate în diaspora.

Occidentul Românesc: Viața unui diplomat înseamnă multe călătorii, multă dedicare, multă schimbare, adaptabilitate și o atenție permanentă în a reprezenta cât mai bine interesele celor a căror voce este. Cum ați împăcat toate aceste aspecte, alături de viața personală?

Maria Ligor: Spuneam la începutul acestui dialog că diplomația este vocație. Este mult mai mult decât o slujbă care se face de la 9 la 5. Este un mod de viață pentru diplomat și pentru familia acestuia. În ce mă privește, a fost o adevărată binecuvântare să împart aventura profesională cu familia mea. Am crescut ca persoane din toate experiențele prin care am trecut împreună de la primul post la Bruxelles, la prima zi de școală a fiicei noastre în Spania, la ceremonia de la terminarea liceului în Canada și emoțiile sesiunilor ca student la medicină. O altă vocație.

Occidentul Românesc: Care sunt locurile din România care vă sunt cel mai aproape de suflet și unde reveniți de fiecare dată cu bucurie?

Maria Ligor: Un bun obicei pe care ni l-am creat în timp a fost să petrecem în fiecare an o săptămână din concediu (re)descoperind regiunile României, căutând să creăm experiențe pentru fiica noastră prin care să-i cultivăm rădăcinile care se pierd atât de ușor pentru mulți dintre copiii născuți și crescuți în străinătate. Am revăzut împreună zona Apusenilor, am vizitat Oltenia și Porțile de Fier, am mers la Arad și Timișoara, ne-am pierdut în Grădina Botanică a Clujului și am cercetat nordul Moldovei, am străbătut străzile pietruite ale Sighișoarei, am înnoptat într-una din casele din Viscri și am vâslit împreună în Deltă. Acum aceste incursiuni în lumea de care aparținem s-au rărit, forțați fiind de contextul pandemic, dar le vom relua cu prima ocazie. Îmi este dor să ajung din nou în Maramureș și în Bihor.

Occidentul Românesc: Care sunt locurile (sau lucrurile) preferate din țările pe care le-ați cunoscut, de-a lungul carierei de diplomat?

Maria Ligor: O sală de reuniuni la Luxemburg, la încheierea negocierilor de aderare la UE în toamna lui 2004, fosta mânăstire din același oraș unde s-a semnat Tratatul de Aderare, curtea interioară a Palatului Regal din Madrid când s-a intonat imnul înainte de prezentarea scrisorilor de acreditare în fața regelui Spaniei, biblioteca construită în stil neogotic din clădirea Parlamentului la Ottawa, atmosfera hibernală în preajma Crăciunului din orașul Quebec, ploaia torențială de la prânz din Brasilia, New York-ul pur și simplu, chemările la rugăciune în Ierusalimul de Est în zori, biroul unui tânăr jurnalist în Muntenegru, serele din reședința oficială a Guvernatorului Canadei, o bisericuță românească din Regina, Alberta, din 1903, construită înainte de parlamentul regional și registrul cu ctitorii parohiei ortodoxe românești din 1915, de la Ottawa, biblioteca Universității din Salamanca cu cărțile imprimate pe piele de miel nenăscut, Generalitat la Barcelona, cartierul evreiesc din Strasbourg, discuții la sediul MAE din Moscova, o zi de lucru obișnuită care a început la București, a continuat cu o conferință la Bruxelles, consultări bilaterale la Stockholm și reuniuni interguvernamentale la Napoli. Toate aceste locuri nu ar însemna nimic fără oamenii care le populează încă în amintirile mele.

Un material în exclusivitate pentru Occidentul Românesc

Foto: Arhiva personală Maria Ligor