„Îmi doresc ca textilele românești să fie recunoscute ca artă”

Muzeul Textilelor din județul Hunedoara, unicat în România, înființat de o familie de emigranți români întorși acasă

Între coamele dealurilor ce marchează o bucată din hotarul de sud-est al Țării Zarandului se întinde comuna hunedoreană Băița. În satul care îi dă numele, vizavi de primărie, stă mândră o casă veche de aproape 200 de ani, ce a rezistat stoic trecerii timpului, diferitelor orânduiri sociale și mai multor proprietari. Impunător, spațios, cu o verandă în care te impresionează vitraliile tricolore (un element ce nu se regăsește la alte clădiri ale comunei), acest edificiu se pregătește să pășească înspre o nouă filă de istorie.

La început, a fost casa unui important negustor local (comuna fiind, în secolele XVIII – XIX, un renumit centru comercial unde funcționa bursa aurului extras din Munții Apuseni). Generațiile s-au succedat, anii comunismului și-au pus și ei amprenta asupra clădirii, iar diverșii proprietari ce au avut-o în grijă au păstrat ce au putut. Proprietarii actuali au cumpărat-o cu un scop bine definit: să îi redea măreția de odinioară printr-un complex proces de recondiționare și renovare, cu păstrarea arhitecturii originale. Odată acest lucru realizat, clădirea va deveni corpul principal al unicului Muzeu al Textilelor din România, conceput și înființat de doamna Florica Zaharia și familia ei.

Povestea acestui muzeu privat este deopotrivă unică și fascinantă. A pornit de la pasiunea de a colecționa obiecte autentice din domeniul artei textile și de la dorința de a pune pe harta lumii un spațiu inedit, destinat nu doar expunerii, ci și cercetării, colaborării între arte, creației, precum și formării tinerelor spirite. Cele două trăsături fundamentale sunt îngemănate în figura caldă, dar hotărâtă, a doamnei Florica Zaharia, dar îi caracterizează și întreaga familie, implicată ”trup și suflet” în proiect. De altfel, muzeul este prezentat ca atare: o inițiativă privată a doamnei Florica, a soțului ei, Romulus Nicolae Zaharia și a fiicei lor, Ana Teodora Drăguș. Florica Zaharia, originară din comuna Băița, satul Hărțăgani, este doctor în textile, Conservator Emerita la Muzeul de Artă Metropolitan din New York, SUA, unde a profesat pentru aproape jumătate din viață, iar timp de 13 ani a fost chiar director al Departamentului de Conservare a Textilelor.

Plecată din România în Mauritania, în anul 1984, nu pentru a emigra, ci datorită locului de muncă al soțului ei, Florica Zaharia a sperat la schimbarea regimului comunist și deschiderea societății românești înspre democrație. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, familia a ajuns să viețuiască o perioadă în Spania – mai exact, între anii 1986 și 1988, locuind la Madrid și Navacerada. ”Spania ne-a plăcut foarte  mult”, mărturisesc cei doi soți, dar neacordarea azilului politic de către acest stat (condus, în acei ani, de un guvern pro-comunist) i-a făcut să ia calea Americii. Însă doamna Florica a revenit în Spania ca profesor, susținând cursuri de conservare și restaurare la Instituto Valenciano de Conservación y Restauración de Bienes Culturales între anii 2008 – 2010.

După o carieră impresionantă construită în cadrul unuia dintre cele mai prestigioase muzee ale lumii, după 28 de ani trăiți departe de meleagurile natale, ea a decis să revină în România, unde, de fapt, întreaga familie și-a dorit să se întoarcă. ”Întotdeauna am vrut să venim acasă, ne place țara, ne plac locurile. După 1989 am venit constant, în fiecare an, cum am putut. Fiica noastră s-a întors mai repede decât noi aici, s-a căsătorit acasă”, spune doamna Florica. Dar această revenire a familiei Zaharia nu a fost o simplă întoarcere la locul de baștină, ci s-a transformat într-un proiect ambițios, născut din dragostea pentru frumos și tradiție: înființarea primului muzeu al textilelor din România și din estul Europei, în comuna Băița.

Impresionanta colecție de aproximativ 10.000 de piese originale adunate de către familia Zaharia pe parcursul a patru decenii constituie baza acestui demers. Acesteia i s-a adăugat recent o donație de 1.871 de piese, din partea Muzeului Metropolitan din New York. Astfel, numărul obiectelor ce vor alcătui muzeul se ridică la aproape 12.000 (piese și instrumentar textil din România, estul, centrul și vestul Europei, India, Japonia, China, Africa, sud-estul și centrul Asiei, Orientul Mijlociu, Oceania și America). Materiale și tehnici textile folosite în toată lumea pot fi admirate, din data de 28 mai 2018, în muzeul creat de către familia Zaharia. Un alt aspect inedit al muzeului este că el se va afla, de fapt, în trei clădiri distincte, două situate în satul Băița, iar unul în satul Hărțăgani aparținând aceleiași comune hunedorene. Clădirea principală a muzeului (corpul A) este chiar casa veche din anul 1857 care a rezistat timpurilor și care, acum, va primi o nouă utilitate.

Corpul B al muzeului este fosta clădire a magazinului universal al comunei (o construcție din anii ’60); aici pot fi deja admirate diverse exponate. Tot aici se va afla laboratorul de conservare, dar sunt concepute și o sală de conferințe, respectiv o cafenea numită Art Café. ”Sperăm ca în doi ani, cu multă muncă și investiții consistente, să putem restaura clădirea principală, care va constitui corpul A al muzeului”, mărturisește doamna Florica. A treia clădire este o gospodărie țărănească tradițională din Hărțăgani, unde vizitatorii vor putea afla detalii despre producția textilă casnică specifică județului Hunedoara cu ajutorul obiectelor expuse și al plantelor textile cultivate în grădina casei.

A visat să integreze textilele românești în patrimoniul universal

Pe doamna Florica am cunoscut-o într-o după-amiază de mai caldă, dar ploioasă, cu două săptămâni înainte de inaugurarea muzeului. I-am făcut o vizită chiar la viitorul sediu al acestuia, pe care ni l-a arătat și descris cu amănunte, lăsându-ne să descoperim toate cotloanele și secretele păstrate peste timp de clădirea principală: grinzile lungi, picturile încă vizibile pe câte un perete sau ușile ce mai păstrează fierăria originală ori inscripții din secolul al XIX-lea. Discuția despre muzeu am purtat-o în corpul B, cel care era în febra pregătirilor pentru deschiderea oficială și care, până la amenajarea corpului A, va servi tuturor expozițiilor și activităților muzeului. ”Și corpul principal va fi deschis publicului, de fapt toate cele trei spații vor fi deschise. Corpul A se va putea vizita chiar dacă nu este amenajat, pentru că are o arhitectură superbă, care merită văzută. Și este bine ca oamenii să aibă memoria spațiului așa cum este acum, înainte de a fi transformat”, mărturisește Florica Zaharia. Vizitarea corpurilor A și C se va face doar cu programare prealabilă, în vreme ce corpul B va deveni casa expozițiilor și a calendarului de evenimente. Detalii despre programul de vizitare sau activități se găsesc pe site-ul muzeului, www.muzeultextilelor.org

„Când am pornit la drum, aveam aproximativ 10.000 de piese. De curând, cu ajutorul donației din partea Muzeului Metropolitan, colecția a ajuns la aproape 12.000 de piese. Niciodată nu am dorit să expunem doar obiecte din colecția noastră (colecția FARZ – de la Florica, Ana și Romulus Zaharia – n.a.), ci să putem oferi textile și instrumentar textil grupate pe anumite teme de cercetare, pe anumite subiecte. Dorința noastră este să devenim un centru unde cercetători din lumea întreagă să se adune, să interacționeze cu cei din România, din estul Europei; un centru care să genereze dezbateri, lucrări științifice, publicații, chiar expoziții itinerante. Nu am gândit niciodată acest spațiu ca loc al unei expoziții de bază permanente, ci l-am văzut ca o casă a unor variate expoziții legate de diverse subiecte de cercetare”, explică Florica Zaharia.

Colecția cuprinde textile bidimensionale (covoare, păretare, diverse alte obiecte ce se expun vertical, broderii), precum și costume, accesorii, dar și obiecte tridimensionale și instrumentar textil bogat – de la războaie de țesut la elemente folosite în tehnica prelucrării fibrelor. „Avem chiar o colecție destul de generoasă de fibre din toată lumea, dar și o colecție de coloranți naturali, precum și o bibliotecă de peste 2.000 de volume de specialitate în mai multe limbi; cele mai multe sunt în engleză, dar și română, mai avem și în spaniolă, franceză, chiar și germană”, spune doamna Florica. Ea mărturisește că inițiativa sa a beneficiat mereu de sprijinul și implicarea familiei: ”Soțul meu și Ana, fiica mea, sunt implicați direct, deși au și alte responsabilități profesionale și familiale. Mama mea, Victoria Tripon, a țesut mereu, la fel și bunica, astfel că eu am învățat multe lucruri din familie. Mama încă îmi dă informații foarte importante legate de arta textilă, pe care o are în sânge! La fel și surorile mele și familiile lor, care salvează diverse obiecte de la pieire sau ne susțin cu orice avem nevoie.”

Florica Zaharia spune că dorința de a avea un institut de cercetare în domeniul textilelor a fost mereu prezentă în subconștientul său, apoi a luat forma unui gând clar exprimat. Mereu a visat să integreze textilele românești în patrimoniul universal. Atracția pentru frumos, creație, curiozitatea de a cunoaște tainele unor vechi meșteșuguri, dorința de a învăța despre cultura din care provine, dar și despre altele, toate acestea au stat la baza dezvoltării colecției sale impresionante de obiecte textile. Recunoaște că faptul că la Muzeul Metropolitan a avut la dispoziție mijloacele necesare pentru a investiga științific arta textilă a fost un imens avantaj. ”Apoi am început să mă gândesc: ce fac cu toate aceste obiecte? Ce fac cu cunoștințele adunate? Cum le dăm mai departe? Și așa s-a născut ideea muzeului. Nici nu ne-am gândit prea mult înainte de a începe, dacă te gândești prea mult, nu mai faci. Am investit în achiziția spațiilor, am găsit sprijinul necesar la autoritățile locale și am purces la drum”, spune Florica Zaharia.

S-au lovit și de obstacole: pornind de la cele de ordin financiar, care nu le-au permis întotdeauna să achiziționeze piese pe care le doreau pentru colecție și ajungând la cele ce țin de legislația din România, care nu conferă un statut clar muzeelor private. Însă doamna Florica spune că are o ”memorie scurtă a lucrurilor negative. Le uit repede. Este o trăsătură care mă ajută să merg înainte”. Iar drumul înainte înseamnă cel puțin trei misiuni importante asumate prin proiectul Muzeului Textilelor. ”Primul nivel la care dorim să activăm este destinat specialiștilor în domeniu, care se vor întâlni pentru a dezvolta sau aprofunda subiecte de cercetare științifică. Al doilea nivel este cel al formării tinerilor care deja studiază această profesie, prin invitarea lor să lucreze alături de noi – posturi de internship – ori să facă practică aici, odată ce vom dota laboratorul de conservare. Avem deja solicitări de colaborare de la două universități de artă din România. A treia misiune este de a lucra cu comunitatea, mai ales cu copiii din școala primară sau liceu, care încă nu și-au ales meseria”, explică fondatoarea muzeului.

De altfel, încă de la lansare, muzeul propune o expoziție cu lucrări realizate de copii, numită ”Matematica țesutului”. Lucrările sunt textile, dar și desene ori picturi: cerința principală a fost să reflecte legătura dintre matematică și arta textilă. Un alt eveniment ce va fi găzduit de către muzeu în luna iulie a acestui an este o întâlnire a două culturi distincte, cea românească și cea japoneză. ”Va fi o prezentare a unei viitoare expoziții intitulate Culturi Opuse – Costume Tradiționale din România și Japonia, pe care o voi organiza la Muzeul Astra din Sibiu în primăvara anului viitor. În paralel cu discuțiile despre diferențele sau similitudinile artei textile din cele două țări vom face și o prezentare de poezie specific japoneză, haiku, ce are tot mai mulți adepți în România”, explică doamna Florica. Acest eveniment va avea loc în spațiul Art Café al corpului B, situat și el în centrul localității Băița.

O dorință aprinsă a fondatoarei muzeului este de a stabili și oferi și altor colecționari (sau chiar instituții care prezintă artă textilă) standarde clare de expunere a produselor textile, în așa fel încât acestea să fie și conservate. ”Sunt mulți pasionați de a colecta obiecte vechi, obiecte de artă textilă și este un lucru minunat, dar trebuie să fim atenți cum le expunem în așa fel încât expunerea lor să nu ducă la distrugere. Obiectele textile nu trebuie expuse în lumină puternică, nu au voie să stea în praf; ele trebuie prezentate în condiții propice pentru prezervarea patrimoniului”, explică specialistul în artă textilă.

Dar, poate mai mult decât speră să realizeze oricare dintre misiunile asumate prin lansarea și promovarea acestui proiect unic în România, Florica Zaharia își dorește ca textilele să fie văzute ca artă. ”Textilele noastre tradiționale, mă refer la cele din estul Europei, sunt mereu văzute ca etnografie. De ce nu ca artă? Vorbim de creații unice, chiar dacă sunt la fel – contează cine a cusut un obiect, cine ce elemente originale i-a adăugat. De ce un mare muzeu al lumii poate expune un kimono ca obiect de artă, iar un costum popular românesc este doar etnografie? Această schimbare de perspectivă, de mentalitate și de apreciere este necesară și mi-aș dori să pot contribui la realizarea ei”, mărturisește doamna Florica.

Inițiativa familiei Zaharia a avut ecouri puternice în presa locală și națională. Pentru o țară din care tot mai multă lume pleacă, încercând să își împlinească visurile pe alte meleaguri, a te întoarce de unde ai plecat (după zeci de ani trăiți în altă societate și după o carieră remarcabilă, ca să pornești un proiect de o asemenea anvergură, în ciuda obstacolelor ce pot apărea pe parcurs) pare aproape ireal. Însă când îi vezi pe toți trei la lucru, curățând podele, geamuri, amenajând interioare, dezbătând strategii, analizând materialele promoționale abia ieșite de sub tipar și vorbind, în același timp, despre atragerea unor investiții, promovarea conceptului, mediatizarea evenimentelor și transformarea spațiului uitat al comunei Băița într-un loc de pelerinaj pentru toți cei interesați de arta textilă, totul capătă sens. Un vis care prinde contur pe zi ce trece se metamorfozează într-o frumoasă faptă a prezentului ce va ajuta cultura și tradițiile românești să fie parte și din viitorul altor generații.

Autor: Camelia Jula

Fotografii: arhiva personală Florica Zaharia

Citește și