Pușa Roth: Ilarie Voronca și oglinzile despletite ale poeziei

,,Visul se întregește din oasele fântânilor
ochii se închid ca evantalii de nori,
vârful degetelor suie o dantelă de zăpadă
atâtea oglinzi despletite în artere,
atâtea surâsuri încremenesc frunzele,
atâția obraji ca semne, pe băncile întâlnirilor”. (Alaiul tăcerii)

La data de 5 aprilie 1946 se stingea din viață, la Paris, poetul Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus),  în  vârstă de doar 43 de ani (n. 31 dec. 1903, Brăila), în urma unui act sinucigaș. În București locuia pe strada Parfumului, casă despre care se spunea la vremea respectivă că ar fi fost bântuită de stafia poetului și că sufletul lui s-a întors pentru a-și găsi liniștea. Aceasta e doar o poveste, dar tânărul poet și-a trăit existența sub semnul schimbărilor primei jumătăți de secol XX, perioadă  în care literatura, că doar la ea ne referim aici, a fost marcată de noile tendinţe şi orientări din domeniile ştiinţei şi artelor, orientări care au stimulat marii scriitori ai acestui secol întru preocuparea de noi probleme fundamentale ale omului modern.

Tânărul Eduard Marcus a studiat la Liceul Pedagogic din București (1914 – 1921), apoi, în anul 1924, a absolvit Facultatea de drept a Universității din București.
Ilarie Voronca  a debutat la cenaclul ”Sburătorul”, condus de Eugen Lovinescu, poeziile sale fiind influenţate de George Bacovia şi Camil Baltazar. Poezia de debut  este intitulată ,,Tristeți de toamnă” și a apărut în noiembrie 1921. Frecventează cenaclul condus de E. Lovinescu. Versurile publicate în ,,Sburătorul literar”,  ,,Flacăra”,  ,,Năzuința”,  ,,Contimporanul”, sunt adunate în volum ,,Restriști” (1923).

,,albe tăcerile printre căinți și în grădini lămpile
pun toamna pe fruntea unui sărut,
din larguri clopotele vin ca păsările migratoare
foarte blond cerul e o oarbă își mângâie părul
noaptea e un fruct pentru tipsiile de fluturi
tristețea desface perdele în ecou
din fumul colinelor se întregesc zilele”. (Apusul îți dăruie prin frunzișul de slove)

Astfel, la numai un an de la apariția volumului de debut, în 1924, Ilarie Voronca aderă la atitudinea pragmatic inovatoare cuprinsă în ,,Manifestul activist către tinerime” al revistei ,,Contimporanul”, publică el însuși în 1924, împreună  cu Victor Brauner și Stephan Roll, publicația de avangardă constructivistă ,,75 HP” (din care apare un singur număr), colaborează la alte reviste similare precum ,,Punct” sau ,,Integral”. Ermetismul, expresia eliptică, selectarea vocabularului poetic din domeniul industrial și tehnic probează orientarea poetului în această etapă.

,,Hermetic somnul locomotivei peste balcoane ecuator
Pulsează anunț vast TREBUIE dinamic
serviciu maritim
Artistul nu imită artistul creează
Linia cuvântul culoarea pe care n-o găsești
în dicționar.
………………………………………………..
Europa
are crampe înghite stâlpii comunali inutil
cât poți confortabil
infinitul în pantofi de casă anunță
bisexualitate atlet urmărește discursul reciproc gazetele se deschid
ca ferestre începe concertul secolului
ascensor sună interbancar jazz saltimbanc
claxon
FABEMOL
RE
FABEMOL
ÎN
PIJAMA
FOOTBALL
ILARIE VORONCA”

În anul 1926 pleacă la Paris, iar în anul 1938, Ilarie Voronca a devenit cetăţean francez. La Paris, unde plecase cu intenția de a-și lua doctoratul în drept, lucrează printre altele, în biroul unei societăți de asigurări.  Revine frecvent în țară sau trimite poezii, poeme în proză, eseuri, interviuri.  În 1929, întors în țară este funcționar la președinția Consiliului de Miniștri. În anii ocupației naziste, participă la mișcarea franceză de Rezistență, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris. Scrierile în limba română ale lui Ilarie Voronca, posterioare debutului cu accente bacoviene din ,,Restriști”, ilustrează toate etapele importante ale mișcării românești de avangardă: momentul 75 H. P. poartă marca unui dadaism târziu și al constructivismului.

,,Cum se bucură de eleganţa trestiilor, raţele sălbatice,
păpurişul destramă un cântec pe panglica nemişcării
în ierburi alunecă tăciunii din privirea vulpilor

bursucii se leagănă în adiere cu arbuştii
pitpalacii împletesc un şal din lumina sunetului,
caprele negre fac alpinism,
oglindesc înălţimile,
ploaia dăruie scoarţe olteneşti pământului,

şi plugurile fac dragoste cu ţărâna, o sărută, o muşcă,
iepurii se pitesc la marginea zilei ca dovlecii,
soarele dă mălai vrăbiilor e o bucurie în argint a vocilor”. (Bucurii îngăduite)

Trecerea de la constructivism la suprarealism a avut loc după câţiva ani, după ce a apărut la Paris poemul „Colomba” (1927), cu două portrete de Robert Delaunay. Publică volume în limba franceză precum: „L’Apprenti fantôme” (1938), „Beauté de ce monde” (1940) şi „Arbre” (1942). În ianuarie 1946 a făcut o vizită în România, unde a fost întâmpinat cu entuziasm, iar câteva luni mai târziu s-a sinucis, la Paris, în timp ce lucra la „Manualul perfectei fericiri”.

Poemul Ulise a fost tipărit în primăvara anului 1928, la Imprimeria Union din Paris, în colecția „Integral”, cu un portret al autorului de Marc Chagall. Poemul a fost scris în cursul anului 1927, când poetul se afla Paris, ca funcționar la o bancă. Fragmentar, a fost publicat mai întâi în revista „Integral”, nr. 5, aprilie 1928, număr în care se și anunță ieșirea de sub tipar a volumului (secvențele 5, 6, 12). În iulie 1928, revista „unu”, nr. 4, reproduce la rubrica „Antologie” un fragment din partea a doua, incluzând și imnul închinat ceaiului. Se menționează, cu această ocazie, și tirajul cărții – 206 exemplare. Ulise realizează o primă sinteză de relief major a operei sale. Poetul  „își compune în Ulise adevărata sa față de poet dificil pentru profani”,  iar G. Călinescu se întreba dacă „E futurist, dadaist, suprarealist?”.  Marele critic își răspunde simplu: „Toate si nici una”. Acum putem afirma că această carte a dus la înnoirea limbajului liric românesc și a sintaxei poetice, sincronic cu ceea ce se petrecea in anii 20 ai secolului trecut în spațiul european. ,,Primul lucru care frapează la lectura poemelor lui Ilarie Voronca este, desigur, neobișnuita densitate imagistică. Textele poetului sunt suprasaturate de imagini”.(Ion Pop, Avangardismul poetic românesc).

Poemul Ulise este o rescriere modernă a epopeii antice Odiseea și o versiune poetică a romanului Ulise de James Joyce. Referindu-se la periplul odiseic realizat de Ilarie Voronca, Marin Mincu îl descrie, inspirat, drept un drum al unui „Ulise modern” care navighează pe un „ocean al cuvintelor”, deoarece, dacă anticul Odiseu călătorea spre Ithaca într-un drum de regăsire a sinelui, a valorilor sale profunde, eroul modern întâlnește odiseice toposuri alcătuite din cuvinte, care își regăsesc, își reconstruiesc identitatea „rătăcită”, devalorizată, o dată cu poetul, „aedul” ce-și regăsește adevărata menire.

„te oprești la vânzătoarea de legume
îți surâd ca șopârle fasolele verzi
constelația mazărei naufragiază vorbele
boabele stau în păstaie ca școlarii cuminți în bănci /()/ și sticle cu apă minerală morcovii oglinzi fluviul
ca oase lungi se deosebesc casele cuvintele
cu virtuți terapeutice drumul săpat în pătlagina lăptuci”.
………………
„și iată fața de hristos chinuit a cartofului
el știe sunetele nopții cu burdufe de liniști
rădăcina lui pipăie rărunchii pământului
albe netede ca tuburi rădăcinele
înaintează în nervi
sug înțelepciunea vremurilor osemintele nopții
închin un imn cartofului”.
(Ulise, 5)

Superioritatea poemului este recunoscută şi de George Călinescu atunci când afirmă că ,,Ilarie Voronca (Ed. Marcus) îşi compune în Ulise (1928) adevărata sa faţă de poet dificil pentru profani”. Textele sale sunt adevărate reprezentații, regizate cu dibăcie și imaginație, creând asociații care uimesc și azi.

Autor: Pușa Roth (București – România)
Jurnalist, dramaturg, membru a Uniunii Scriitorilor din România, Senior Editor în cadrul redacției Occidentul Românesc din anul 2012.

Articol publicta în ediția tipărită Occidentul Românesc / aprilie 2019.

Citește și