ICR VIENA: Recital de pian susținut de Roman Manoliu

attf1c84

Roman Manoleanu s-a născut în Bucureşti, România, în anul 1983 şi a început studiul pianului la vârsta de 6 ani, sub aripa doamnei profesor Lucia Teodorescu. A urmat studiile de licenţă ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Vlad Dimulescu şi Viniciu Moroianu, amândoi pianişti de renume pe scena muzicală românească. A efectuat un stagiu muzical de doi ani la Conservatorul Regal de Muzică din Bruxelles unde a studiat cu pianistul Michail Faerman. În prezent îşi finalizează studiile doctorale la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti sub coordonarea prof. univ. dr. Şerban Dimitrie Soreanu.

În 2008 a urmat cursurile de vară de la Sermoneta în Italia cu Elisso’ Virdsaladze şi în 2011 cursurile ISA (International Summer Academy in Reichenau, Austria) cu Gottlieb Wallisch şi Sandor Falvai. Din 2009 este profesor de pian la Catedra de Pian Principal a Colegiului Naţional „George Enescu“ din Bucureşti. În paralel cu activitatea pedagogică, pianistul Roman Manoleanu a susţinut şi o bogată activitate concertistică, debutând pe marea scenă de concert cu Ceaikovski Nr.1, alături de Filarmonica „Dinu Lipatti“ din Satu Mare în anul 2006. Au urmat multe alte concerte împreună cu Filarmonica „Mihail Jora“ din Bacău, Filarmonica Piteşti, Filarmonica „Dinu Lipatti“ din Satu Mare, precum şi numeroase recitaluri de pian, atât în ţară cât şi în străinătate.

În 2013, a participat împreună cu actorii Filip Ristovski şi Ilinca Kiss la spectacolul inedit de cabaret Eterna Musica, în regia Mălinei Andrei, organizat la Musée d’Art Contemporain din Marsilia.

 

Citește și