Icoana, fereastră către cer

Începând cu data de 1 Decembrie 2013, de ziua naţională a României, în spaţiul public spaniol şi-a făcut din nou apariţia o prezenţă până nu demult intimă sufletului românesc: icoana pe sticlă. Este vorba de o expoziţie itinerantă, care cuprinde de data aceasta şi icoane de vatră, o altă creaţie românească, dar asupra căreia trecerea timpului şi-a lăsat puternic amprenta, fiind uitată de memoria celor mai mulţi dintre noi.

Autorii acestei expoziţii, părintele Apahidean Lucian de la Parohia Leganés, Madrid (cu icoane de vatră) şi doamna preoteasă Adela Apahidean (cu icoane pe sticlă), doresc să readucă în memorie, prin mijlocirea icoanei, modul românesc de înţelegere a legăturii dintre Dumnezeu şi om şi dintre om şi creaţia lui Dumnezeu.

Icoana, în mod special cea realizată pe sticlă, este „fereastra către cer”, acea fereastră care îi permite omului să privească cu speranţă spre locul de unde îşi aşteaptă mântuirea, dar care totodată arată că cei de „dincolo” nu ne sunt străini. Ei, „cei din Împărăţia lui Dumnezeu” privesc spre noi şi se implică în vieţile noastre nu doar prin ajutorul pe care ni-l dau, ci şi ca simplă prezenţă. Culorile frumoase alese de autorul popular, strălucirea dată de sticla specială pe care sunt pictate, bogăţia de flori cu care sunt ornate de obicei icoanele au făcut din acestea o prezenţă caldă. Pentru cei din vechime, icoanele erau socotite „podoabe ale caselor”. Aşezate în locul din „capul unghiului”, deasupra mesei, la grindă, simpla lor prezenţă binecuvânta întreaga familie a românului. Nu este de mirare astfel că, de-a lungul timpului, realizarea icoanelor pe sticlă a dus la dezvoltarea mai multor centre de producţie pe cuprinsul ţării noastre. Primul şi cel mai important este socotit a fi cel de la Nicula, din judeţul Cluj. În expoziţia părintelui Lucian şi a doamnei preotese Adela, izvoadele folosite provin din acest loc.

Reprezentate mai puţin sunt şi icoanele de vatră, o categorie de icoane realizate de ţăranul român mai puţin celebră, dar cu o vechime şi o funcţie care se pierd în negura timpului. Se pare că originea lor este una dacică. Vatra deţine în multe culturi populare un loc important, fiind locul de naştere a multora dintre comorile lor. Deasemenea, este şi singurul loc din casă care prin deschizătura hornului nu se poate închide, lăsând astfel casa expusă atacurilor duhurilor rele. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care dacii şi urmaşii lor creştini îşi puneau în vatră (care era, desigur, altfel concepută decât sobele de astăzi) câte o icoană, pentru protecţie şi binecuvântare a activităţilor lor creatoare. Fiind aşezată într-un mediu ostil, expusă la fum, icoana de vatră era confecţionată cât mai simplu şi dintr-un material rezistent. Pe o bucată de lemn de stejar sau de fag era scrijelită cu un cui figura unuia sau a mai multor sfinţi, care erau consideraţi şi ocrotitorii spirituali ai casei.

Aceste creaţii populare sunt cele două surse pe care autorii expoziţiei le readuc în memoria publicului român, dar şi spaniol. Până acum, expoziţia a fost prezentă în Madrid, la sediul FEDROM – luna Decembrie, în Biserica parohiei din Parla – luna Ianuarie, iar în prezent, în luna Martie se află la Biserica parohiei din Guadalajara. În perioada care urmează (luna Aprilie) va ajunge şi în Leganés, în Biserica parohiei catolice Nuestra Señora de Zarzaquemada. Interesul pentru moştenirea artistică a românilor nu ne aparţine doar nouă ci şi spaniolilor, lucru care ne bucură şi ne aduce un plus de demnitate.