Guvernul a aprobat o serie de măsuri active destinate angajaților și angajatorilor în vederea susținerii acestora pentru reluarea raporturilor de muncă.
Primele măsuri active adoptate de Guvern: 41,5 % din salariul de bază la revenirea din șomaj tehnic și sprijin pentru angajarea persoanelor de peste 50 de ani, tinerilor și a cetățenilor români reveniți în țară după pierderea locurilor de muncă din străinătate, se precizează într-un comunicat.
Astfel, Executivul a stabilit că angajații care au beneficiat de șomaj tehnic în contextul pandemiei de SARS-COV-2 și cărora le sunt menținute raporturile de muncă ulterior reluării activității de către angajatori, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, prin intermediul angajatorului, de plata a 41,5% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020.
Pentru a beneficia de această măsură, angajatorii au obligația de a menţine raporturile de muncă ale salariaților până la 31 decembrie 2020, cu excepția lucrătorilor sezonieri și a situației în care încetarea contractului individual de muncă intervine din motive neimputabile angajatorului. Mai mult, măsura se aplică numai în cazul persoanelor care au avut o durată a suspendării a contractului individual de muncă de minimum 15 zile în perioada stării de urgență sau de alertă.
De prevederile noului act normativ beneficiază și persoanele care au convenții individuale de muncă încheiate în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Angajatorii care au mai multe obiecte de activitate, dintre care cel puțin unul se află sub incidența restricțiilor stabilite de autoritățile competente, pot opta fie pentru aplicarea măsurii de susținere a salariilor, fie pentru continuarea plății șomajului tehnic de la data de 1 iunie 2020, până la ridicarea acestor restricții.
Pentru decontarea de la bugetul asigurarilor pentur şomaj a cotei de 41,5% din salariu, angajatorii suportă integral contravaloarea salariilor angajaţilor care beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă şi ulterior, începând cu data de întâi până la data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile, depun, prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au sediul social, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care beneficiază de această sumă, asumată de reprezentantul legal al angajatorului, conform modelului care va fi aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Decontarea sumelor acordate se face în cel mult 10 zile de la depunerea documentelor, prin virament în conturile deschise de angajatori la băncile comerciale, și numai după verificarea îndeplinirii obligațiilor declarative și de plată aferente salariilor pentru care se suportă cota de 41,5%.
Executivul a mai decis, de asemenea, să stimuleze încadrarea în muncă a persoanelor în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor în perioada stării de urgență sau de alertă și care sunt înregistrați ca şomeri în evidenţa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă. Astfel, pentru fiecare persoană din această categorie, angajată pe perioadă nedeterminată și cu normă întreagă în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2020, angajatorii primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 de lei.
Guvernul a mai decis că de aceeași facilitate vor beneficia și angajatorii care încadrează în muncă, până la sfârșitul anului, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, tineri cu vârsta între 16 și 29 de ani.
Măsura de sprijin menționată se aplică, în aceleași condiții, și în cazul încadrării în muncă a cetățenilor români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini aflate în derulare pe teritoriul altor state, din motive neimputabile, prin concediere.
Mai multe informații AICI.