Guvernul României a aprobat astăzi, 30 mai, proiectul de hotărâre privind „Programul social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității” 2024 (FIV 2). Totodată, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pentru anul 2024 cu suma de 150.000 mii lei reprezentând credite de angajament și 5.000 mii lei reprezentând credite bugetare. Fondurile provin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului și vor sprijini financiar un număr maxim de 10.000 de beneficiari, asigurând medicamentele și procedurile medicale de specialitate recomandate pe teritoriul României.
„Este o veste foarte bună, venită în apropierea Zilei Internaționale a Copilului și mult așteptată de familiile din România care au probleme de infertilitate. Suma este identică cu cea de anul trecut, ceea ce înseamnă că avem fonduri pentru 10.000 de proceduri de fertilizare în vitro. Le mulțumesc domnului prim-ministru Marcel Ciolacu, domnului Alexandru Rafila, ministrul Sănătății și domnului Marcel-Ioan Boloș, ministrul Finanțelor pentru sprijinul acordat continuării acestui program și în anul 2024. De asemenea, mulțumesc comunității Declic și Asociației SOS Infertilitatea pentru acțiunile lor de susținere,” a declarat Natalia Elena-Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Hotărârea de Guvern adoptată astăzi prevede că acordarea sprijinului financiar se va realiza în ordinea cronologică a depunerii dosarelor complete și declarate eligibile. Persoanele care au depus dosare anul trecut vor trebui să reia procedura de înscriere. De asemenea, actul normativ stipulează că cel puțin unul dintre cei doi beneficiari ai programului, membri ai cuplului infertil, căsătoriți sau necăsătoriți, sau femeia singură infertilă, trebuie să fie cetățean român și să aibă domiciliul în România.
Sprijinul financiar constă în două vouchere: un voucher pentru medicamente, în valoare de 5.000 lei și un voucher pentru proceduri medicale, în valoare de 10.000 lei, și se acordă pe baza cererii și a declarației pe propria răspundere a beneficiarului. Toate documentele se vor depune în format electronic, prin intermediul unei platforme digitale, dedicate acestui Program.
Despre Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse este responsabil pentru implementarea politicilor guvernamentale privind susținerea familiei, tineretului și asigurarea egalității de șanse în România. Prin programele sale, ministerul urmărește să sprijine familiile, să promoveze dezvoltarea tinerilor și să combată discriminarea de orice fel.
A consemnat: Occidentul Românesc
Informații: Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES)
Foto: Freepik