BERD: Grupul spaniol Roquet construiește o nouă fabrică în România
BERD a acordat un împrumut de cinci milioane euro producătorului spaniol de componente hidraulice Grupo Industrial Roquet pentru construcţia unei fabrici în România, lângă Ploieşti, a anunţat banca.
„Împrumutul va fi folosit pentru a co-finanţa o fabrică nouă. (…) Pentru a satisface cererea în creştere pentru produsele sale, compania a decis să-şi extindă capacitatea de producţie prin deschiderea unei noi fabrici. România a fost aleasă datorită avantajelor sale competitive”, se arată într-un comunicat al BERD.
În fabrica din România, Roquet va produce cilindri cu diametru mare, folosiţi în producţia bunurilor de capital, în principal în agricultura şi utilaje de construcţii. Începerea construcţiei este programată pentru aprilie 2014, iar producţia efectivă este planificată să înceapă în 2015.
„Când am analizat diverse destinaţii pentru investiţie, ne-am dat seama că România oferă avantaje multiple, printre care şi o atmosferă de afaceri pozitivă. Sprijinul puternic al BERD a fost factorul decisiv pentru hotărârea noastră de a construi o fabrică nouă în România, prima, de altfel, din afara Spaniei. Suntem încrezători că de la această bază industrială de lângă Ploieşti ne vom extinde cu succes gama de produse şi vom intra pe pieţe noi”, a declarat Cipriano Gomez, directorul executiv al Roquet Hydraulics.
Grupo Industrial Roquet deţine patru fabrici în Spania unde produce pompe şi cilindri hidraulici, valve de control şi diverse componente pentru aplicaţii hidraulice.
Împrumutul de la BERD este acordat în cadrul facilităţii LEF (Local Enterprise Facility), un vehicul de 400 milioane euro pentru investiţii în companii din Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Kosovo, Muntenegru, România, Serbia şi Turcia, precum şi ţările din sud-estul Mediteranei (Egipt, Iordania, Maroc şi Tunisia).
De la începutul activităţii sale în România, BERD a investit aproximativ 6,64 miliarde euro în 356 de proiecte şi a mobilizat peste 14 miliarde euro din alte surse de finanţare.