Gelu Vlașin: Președintele meu are discurs, carismă, ironie devastatoare

Privesc într-un mod foarte detașat ultimele evenimente politice din România în primul rând pentru că toate mișcările mi se par previzibile și în al doilea rând pentru că în ciuda senzației de vânzoleală nebuloasă eu nu percep altceva decât o limpezire a apelor. Am asistat de-a lungul timpului la tot felul de încercări de-a discredita liberalismul și de-a demola PNL-ul, tentative care au venit din partea diverșilor „strategi” interesați, însă de fiecare dată liberalii s-au dovedit a fi de nezdruncinat. Ba chiar, mai mult, și-au întărit credibilitatea, și-au strâns rândurile și au continuat drumul. Cazul cel mai elocvent – cu multe similitudini -, mi se pare cel petrecut atunci când Valeriu Stoica și Theodor Stolojan (foști președinți ai PNL) au trecut de partea puterii reprezentate de PD și au format PD-L. Multă lume avea impresia atunci că s-a terminat cu PNL. Iată însă că liberalii nu numai că s-au încăpățânat să existe în continuare dar mai mult decât atât au devenit una dintre cele mai importante forțe de pe scena politicii românești actuale. Aceasta este încă o dovadă clară că un partid politic are forță atunci când în spatele lui există un fundament solid, o istorie consistentă – PNL a fost înființat în 24 mai 1875 -, dar și atunci când este format din oameni politici de mare calibru (de-a lungul istoriei din cele 87 de cabinete ale României, 30 au fost conduse de premieri liberali).

Pe Călin Popescu Tăriceanu l-am apreciat foarte mult pe vremea când a condus Guvernul României – deși eram poate unul dintre puținii oameni care i-au apreciat prestanța și mai puțin carisma. Pentru că îmi aduc aminte foarte clar cât de slab cotat era în sondaje la nivel de popularitate. Călin Popescu Tăriceanu este net dezavantajat de lipsa de empatie și de un tip de discurs nepopular. Faptul că actualmente cochetează cu idea de a forma un nou partid liberal nu mă surprinde mai deloc – în 23 iulie 1990, când s-a creat o fractură în Partidul Național Liberal numită „PNL-AT”, din comitetul de inițiativă făceau parte Călin Popescu Tăriceanu împreună cu Andrei Chiliman, Radu Boroianu, Dinu Patriciu, etc. – deci experiență pentru sciziune să zicem că ar avea (deși în perioada respectivă, Tăriceanu a candidat la Primăria Capitalei pierzând lamentabil, sub sigla formațiunii „Noul PNL”), însă modul în care a procedat acum, îl descalifică definitiv în ochii mei și în ochii oricărui liberal adevărat: să ignori o decizie majoritară a partidului și să mergi la negocieri cu premierul Victor Ponta fără să ai niciun fel de mandat din partea PNL. Iar ideea de a candida la prezidențiale mi se pare din start sortită eșecului. Dacă, să zicem, în acestă clipă anumite sondaje i-ar acorda totuși un procentaj minimal de încredere a populației, în momentul în care Tăriceanu o să iasă în public și-o să-și lanseze discursul electoral, procentajele dânsului vor atinge cote derizorii, similare cotelor pe care le-a avut în vremea în care era primul ministru al României. Pentru că nu are empatie publică, nu are carisma necesară pentru o asemenea poziție și pentru că stilul dânsului este unul care nu are deloc priză la populația României. Nu spun că domnul Crin Antonescu ar fi omul perfect însă dacă ar fi să aleg la vot între cei doi, îl voi alege fără să ezit pe Crin Antonescu. Are discurs, carismă, ironie devastatoare și în plus nu poate fi atacat mai deloc: nu are afaceri, nu a fost securist, nu s-a lăsat corupt de nimeni și a rezistat de-a lungul timpului tuturor atacurilor furibunde ale celor care îl doreau scos definitiv din joc. Eu sunt absolut convins că dacă intra în turul doi la prezidențiale cu Traian Băsescu l-ar fi învins indiscutabil pe acesta (dealtfel într-o confruntare directă înainte de alegerile din 2009 Antonescu era singurul candidat care ar fi avut șanse reale să-l învingă pe Băsescu). Așa că, eu continui să cred în sansele reale pe care actualul președinte PNL, Crin Antonescu le are pentru alegerile prezidențiale din România din noiembrie 2014.

Gelu Vlașin – Coordonator Cluburile Liberale din Spania