Gabriela Sonnenberg: Bilanț la final de an 2016

Anul 2016 a fost un an zguduitor, din multe puncte de vedere. Deși la prima vedere aspectele sănătății friabile la vârste mult prea tinere și ale finanțelor clătinate serios, din cauza devalorizării subtile a banilor, par să aibă mai degrabă o natură personală, privată, observ că nu numai în cazul nostru se perpetuează starea de alertă. Mulți dintre cei care înainte nu se confruntau cu astfel de impasuri  încep să-ngroașe rândurile categoriei silite să-și facă grijii cum trece cu bine ziua de mâine. Bunăstarea fizică, mentală și financiară nu mai sunt lucruri de la sine înțelese, indiferent cât de mult am munci pentru ele. Traiul decent costă din ce în ce mai mult efort, peste tot în lume (durata medie de viață a scăzut mai ales în America, spun statisticile!).

Undeva în adâncime crește revolta surdă împotriva acestei stări nefirești de lucruri: robia pentru bunurile volatile, impuse aproape cu de-a sila de societatea de consum nu mai este acceptată cu aceeași resemnare ca-n trecut, pe post de jug zilnic, destinic. Se dezbate activ, mai ales în mediile noi, neconvenționale, virtuale, despre renunțarea la multe obiceiuri păguboase, moștenite pe linie mentală de la un trecut digerat necorespunzător. În replică, se revine la viața în versiune simplificată (hrană ecologică, energie nepoluantă, aparatură mai ușor de manevrat, intuitiv, producție în cantități mai mici, dar sustenibile, muzică unplugged, producții cinematografice cu tentă nostalgică, de epocă, literatură cu tentă filosofică etc.)

Explicația mea este că se zgâlțâie din balamale fundamentele mai multor edificii pe care le credeam bătute-n cuie. Sună pompos, dar așa este. Începem să ne-ndoim de lucruri fundamentale, care nu demult erau tabu, până și ca subiect de conversație. De exemplu: democrația (clasa politică nu mai face față; alegem afaceriști ca gospodari de țară); valorile morale nu mai sunt univoce (o mână de ajutor acordată unui sinistrat poate fi refuzată, pe motiv că … jignește); iubirea aproapelui transcende limitele sexului-pereche; tema religioasă se ascute (experiența milenară a  secularismului e scuturată de ofensiva virulenței religiei mai tinere, de la Răsărit);  substanța dubioasă din care sunt făcuți banii se schimbă și devine alunecoasă, nesigură (Hârtie? Plastic? Biți? Aer?); rolul tradițional al femeii în familie revine la modă ca temă de discuție; diverse scenarii nonconformiste dobândesc credibilitate (legate de schimbarea climei, reîmpărțirea lumii, destrămarea unor coaliții, răsturnarea unor ”împărțeli”).

Redescoperim valențele reducerii la formate mai mici, ca trend opus globalizării, care probabil se va dovedi a fi fost un experiment eșuat. Raportul dintre patriotism (în sens constructiv) și naționalism (în sens exagerat, violent) se schimbă. Am reținut o comparație frumoasă de-a Academicianului român Gheorghe Păun: comparația dintre naționalism și colesterol. Naționalismul rău e pus la zid în massmedia: nu e corect politic să pui o națiune în fața alteia, să-ți jignești aproapele, marginalizându-l pe motiv că nu e neam cu tine etc. De frica de a nu fi catalogați drept xenofobi, mulți dintre noi se tem să se mai declare adepți ai propriei națiuni, țări, religii etc. Tot străduindu-ne să reducem nivelul ”rău” al naționalismului (LDL în cazul colesterolului) riscăm să eradicăm și patriotismul ”bun” (HDL). Așa ne-am putea trezi într-o bună zi … vegetali, adică fără colesterol. Dar el e un ingredient vital, indispensabil bunei noastre funcționări, dacă se menține la niveluri rezonabile. Patriotismul e ceva constructiv, nu trebuie aruncat pe geam ca-n povestea cu copilul și copaia.  În mod cert, trebuie întreprins ceva pentru echilibrarea rezultatelor acestei analize de … sânge-n vene. Altfel ceva nu e-n regulă cu… valorile ce dau măsura sănătății noastre, ca societate. După ce să ne mai (re-)orientăm? Cumva după Orient, așa cum spune particula din cuvântul ”orientare”? Punem naționalism în loc de globalismul sau descoperim o a treia dimensiune, care unește cele două extreme?

Partea pozitivă a nevoii de a ”strânge rândurile la nevoie” este că se întărește coeziunea, revenindu-se la justa apreciere a valorilor necuantificabile, perene: întrajutorare, bucurii simple, inițiative de asociere pe baze de preocupări comune etc

Anul 2017 începe cu o stare de expectativă mai degrabă tonică decât apatică. Au avut loc multe alegeri politice în toamna și iarna anului anterior iar schimbările neașteptate din balanța puterii în puncte cheie ale lumii (Brexit în Europa, Trump în SUA etc.) prevestesc schimbări și mai mari ce vor să vină, lucru menit să stârnească la noi toți curiozitate.

Nu știm încotro ne duce valul, dar un lucru e cert: traversăm o etapă care e orice altceva decât stagnantă, plictisitoare. Pasionant! E nevoie să ne adaptam și noi din mers. Asta cere atenție, implicare, spirit deschis și permeabil la schimbare! Ne pregătim de un salt; paradigma se schimbă și ne schimbă și pe noi.

Autor: Gabriela Căluțiu Sonnenberg – Spania, decembrie 2016

Citește și